Samariteanul milos este… ateu?
Un om fără adăpost a dovedit printr-un test amuzant cărei religii îi pasă cel mai mult de oamenii străzii. În mod paradoxal, ateii manifestă o compasiune mai intensă decât oamenii religioși.
Declaraţia de independenţă a Internetului
Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU a adoptat joi prin consens prima sa rezoluţie cu privire la dreptul la libera exprimare pe Internet, având în vedere rolul pe care l-au jucat reţelele sociale precum Twitter sau Facebook, în primăvara arabă.
Noutăţi religioase în noua constituţie
Biserica Ortodoxă Română a propus câteva amendamente la actuala constituţie, între care menţiunea că familia este alcătuită doar „dintr-un bărbat şi o femeie", rolul bisericii în societatea contemporană şi garantarea libertăţii învăţământului religios.
Experţi ONU prevăd secete și inundaţii în Europa
Încălzirea globală ar putea juca feste bătrânului continent. Un specialist din cadrul Grupului Interguvernamental de Experţi al ONU privind Evoluţia Climatului (GIEC) a avertizat ieri că Europa se va confrunta cu episoade de secetă și inundaţii în serie, ca urmare a schimbărilor climatice.
„Ofensiva pacificatoare” a unui Kremlin care salută Ucraina de pe tancuri
Rușii își continuă plimbarea prin Ucraina. Cam așa s-ar putea rezuma evoluţia ultimelor evenimente din apropierea graniţelor noastre. O plimbare în urma căreia nu prea mai rămâne nimic în picioare.
„Piatra din drum” – o parabolă în 3D (VIDEO)
O animaţie 3D produsă de studenţii departamentului de Arte Vizuale și Design al Universităţii Adventiste Southern (Tennessee, SUA) a fost primit distincţia „Staff pick" pe Vimeo, care îi va asigura expunerea pe pagina principală a site-ului de video sharing.
Singurătatea slăbește sistemul imunitar
Cercetări recente relevă existenţa unei legături între singurătate și o serie de răspunsuri disfuncţionale ale sistemului imunitar, sugerând că singurătatea ar putea dăuna sănătăţii.
Amendă record pentru „Apocalipsa Roșie”
Responsabilii pentru uriașul accident ecologic petrecut anul trecut la rafinăria de aluminu Ajkai (Ungaria) sunt obligaţi să plătească despăgubiri în valoare de 135 milioane de forinţi.
Studiu: Religia „este ereditară”
Credinţa şi practica religioasă a bunicilor şi părinţilor sunt două elemente esenţiale atunci când vine vorba despre alegerile nepoţilor, respectiv copiilor. Cel puţin aşa arată un studiu realizat anul acesta, care oferă aceleaşi date cu un studiu similar efectuat în 2005 şi 1970.
Secretarul Papei Ioan Paul al II-lea îi publică jurnalul pe care trebuia să îl ardă
Papa Ioan Paul al II-lea l-a împuternicit prin testament pe secretarul lui, cardinalul Stanislaw Dziwisz, să ardă toate scrisorile și notiţele adunate de-a lungul vieţii. Dziwisz a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu a avut curajul să ardă tot, după moartea papei (2005), și că urmează să publice o parte din...
Dieta bogată în grăsimi creşte riscul de cancer la sân
Consumul de alimente bogate în grăsimi hidrogenate poate creşte riscul femeilor de a dezvolta cancer la sân, relevă o cercetare realizată de o echipă de cercetători de la Universitatea California şi publicat pe site-ul pnas.org.
Critici şi dezamăgire după anunţarea găsirii „particulei lui Dumnezeu”
Cercetătorii de la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) din Elveţia au anunţat ieri că sunt aproape siguri că particula pe care au descoperit-o anul trecut este, într-adevăr bosonul Higgs sau "particula lui Dumnezeu" (particula subatomică ce conferă masă altor particule). Însă vestea a fost umbrită atât de incertitudinea cercetătorilor, cât şi de dezamăgirea unora...
Peste 40 de școli britanice au interzis purtarea fustelor
Cel puţin 40 de instituţii de învăţământ din Anglia au interzis purtarea fustelor, într-o încercare de „neutralizare” a îmbrăcăminţii pentru a promova decenţa, a elimina stereotipurile de sex sau pentru a ajuta elevii transgender să se simtă incluși. Această statistică a fost publicată recent de The Sunday Times și preluată predominant de tabloide, însă informaţii...
Sărbătorirea reformaţiunii, la 495 de ani după Martin Luther
În timp ce copiii şi adulţii din Occident se pregăteau cu fervoare pentru sărbătoarea de Halloween, luteranii din Germania, dar şi creştinii protestanţi din întreaga lume pregăteau o altă sărbătoare, a unui moment ce a schimbat definitiv istoria lumii: aniversarea a 495 de ani de la începutul reformaţiunii propuse de Martin Luther.
„Putem elimina HIV până în 2030”
Specialiștii în virusul HIV consideră că au destule cunoștinţe știinţifice pentru a alcătui un plan a cărui ţintă nu mai este tratarea individuală a pacientului, ci eliminarea virusului cu totul. Aceasta a fost una dintre discuţiile purtate săptămâna trecută la Conferinţa SIDA din Vancouver.
China: zeci de persoane diagnosticate cu o formă misterioasă de pneumonie virală
Biroul de sănătate din orașul chinez Wuhan a anunţat la începutul săptămânii că 59 de persoane au fost diagnosticate cu o formă necunoscută de pneumonie, 7 pacienţi fiind în stare critică, iar alte 163 de persoane care au intrat în contact cu pacienţii aflându-se sub observaţie. Autorităţile au anunţat că, deși cauza nu a fost...
România, pe locul 45 în clasamentul internaţional privind calitatea vieţii
România a coborât încă o poziţie faţă de 2018, ajungând pe locul 45 într-un clasament al calităţii vieţii și bunăstării sociale, potrivit studiului Indicele de Progres Social 2019, realizat de organizaţia nonprofit Social Progress Imperative. Scorul României o plasează în a treia categorie din clasament, după ţări ca Argentina, Bulgaria și Mauritius, arată studiul.
De ce este România „altfel”?
„De ce suntem ultimii din Europa?" Aceasta este una dintre întrebările care marchează conștiinţa publică românească. Rămânerea în urmă în raport cu Occidentul ne poate afecta și comportamentul de zi cu zi? Există și o implicare a factorului religios în „ecuaţia" acestor dileme? Care sunt...
Patriarhia rămâne cu ochii pe școală
După cum se putea intui, Patriarhia Română își continuă demersurile pentru menţinerea orei de religie în școală. Situaţia însă este net defavorabilă BOR, în condiţiile schimbării contextului. Decizia CCR de modificare a regulilor de desfășurare a orelor de religie îi încurajează pe oponenţii bisericii. Acum lupta s-a mutat la nivelul Parlamentului.
Cele mai crezute scenarii apocaliptice în 2013
Filmele care au adus în atenţie sfârșitul lumii sunt în mare măsură responsabile și de menţinerea unor scenarii apocaliptice în mentalul colectiv contemporan. Deşi unele dintre ele sunt produse ale imaginaţiei, sunt oameni de ştiinţă care consideră că Pământul ar putea fi lovit de pericole chiar mai înfricoşătoare decât cele din filme. Astfel de viziuni...
VIDEO: Cum se produce procesul de îmbătrânire?
De multe ori ne surprindem miraţi de rapiditatea cu care a zburat timpul. Parcă ieri eram copii. Un artist a dorit să ilustreze tocmai această tranziţie imperceptibilă de la copilărie la bătrâneţe, într-un clip video remarcabil.


















