O biserică donează 100.000 $ la celebrarea a 100 de ani de existenţă
Cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de existenţă, o biserică din Little Rock, Arkansas, a donat 100.000 $ unor organizaţii non-profit, dorind ca asftel să sprijinească aceste comunităţi.
Audio: De la Dalit, la multimilionară. Povestea Kalpanei Saroj
O femeie indiană, din casta Dalit (Cei de neatins) care a încercat cândva să se sinucidă pentru a scăpa de discriminare, de sărăcie și de abuz fizic, a ajuns liderul unei companii și multimilionară, un simbol pentru lupta daliţilor de a-și depăși condiţia.
Americanii donează mai puţin bisericilor
Americanii au redus darurile şi zecimile oferite bisericilor, ca urmare a crizei economice din ultimii ani.
Bisericile învaţă tehnici de supravieţuire
Liderii a sute de biserici din Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă şi Norvegia au intrat într-un program de instruire în managementul finanţelor personale. Informaţiile și tehnicile însușite vor fi transmise enoriașilor, astfel încât aceștia să-şi gestioneze finanţele și să supravieţuiască crizei financiare.
„Micul Hercule” surprinde din nou. Acum dansează în club
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt a sesizat Poliţia după ce în presă a apărut un nou filmuleţ cu Giuliano Stroe, supranumit „Micul Hercule", băieţelul de nouă ani pus de tată să facă exerciţii de forţă foarte dificile. În videoclipul de pe internet, Giuliano dansează într-un club de noapte alături de...
Sute de şcoli înlocuiesc Ziua îndrăgostiţilor cu Ziua Purităţii
Într-o lume în care promiscuitatea, infidelitatea, divorţul, sarcinile în rândul adolescentelor şi bolile cu transmitere sexuală s-au înmulţit, un grup speră să oprească revoluţia sexuală, oferind un substitut chiar şi pentru Ziua Îndrăgostiţilor, informează Life Site News.
Parteneriat între Stat și Biserică, în România
Parlamentul României a adoptat legea prin care se face primul pas în transferul unor servicii sociale dinspre Stat către Biserică. Deși votată și de putere, și de opoziţie, nu au lipsit acuzele că acţiunile Bisericii vor fi supuse politizării.
Iniţiativă a patriarhului ortodox crește natalitatea în Georgia
Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Georgia a oficiat un botez în masă. Sute de copii au fost creștinaţi ortodox în catedrala de la Tbilisi, ca parte a unui efort despre care se spune că ar ajuta la creșterea ratei natalităţii în ţara fostă sovietică.
Studiu: religia ar putea dispărea din 9 ţări
Un studiu care compilează date obţinute la recensămintele a 9 ţări sugerează că religia ar putea dispărea în 9 ţări, ca urmare a faptului că tot mai puţini oameni se declară afiliaţi vreunei religii.
Costa Rica a legalizat din greşeală căsătoria gay
Autorităţile din Costa Rica au aprobat din neatenţie un proiect de lege care permite şi căsătoriile homosexuale.
Doctorii creează o procedură FIV pentru ţările sărace
Institutul Genk pentru tehnologii de fertilizare din Belgia a anunţat că a dezvoltat o nouă metodă de fertilizare in vitro pentru ţările sărace, care costă aproximativ 200 de euro per tratament, adică o zecime din costul unui tratament FIV convenţional.
Obama vs. Martin Luther King Jr.- Unde este adevăratul vis american?
Preşedintele Obama şi-a început al doilea mandat prezidenţial luni, cu mâinile pe două Biblii: una care a fost folosită de Abraham Lincoln şi cealaltă de reverendul Martin Luther King Jr., Biblia pe care liderul drepturilor civile o purta cu el la marşuri.
Trei copii chinezi au murit din cauza laptelui contaminat
Un nou scandal alimentar răscolește China după ce trei copii au murit, iar 35 de persoane s-au îmbolnăvit ca urmare a consumului de lapte contaminat.
Sportul ajută la reabilitarea fizică după un accident vascular, indiferent de vârstă
Practicarea regulată a exerciţiilor fizice este extrem de benefică pentru toţi pacienţii cu boli cardiovasculare, indiferent de vârstă, notează Canadian Journal of Cardiology. Rezultatele cercetătorilor au arătat că pacienţii care au beneficiat cel mai mult de pe urma exerciţiilor de reabilitare cardiacă au fost chiar cei care au început cu cea mai mare deficienţă fizică.
Papa reafirmă interzicerea hirotonirii femeilor şi atacă neascultarea
Papa Benedict a reiterat, joi, interdicţia Bisericii Romano-Catolice de a hirotoni femei şi a avertizat că nu va tolera neascultarea de către clerici a învăţăturilor fundamentale, relatează Reuters.
O veche pagină a Bibliei confirmată de o nouă descoperire arheologică
Arheologii au scos la lumină „camera regală" a regelui Irod, descoperită în teatrul său privat. „Ce descoperire uimitoare! O descoperire care dovedeşte o dată în plus că Israelul este întradevăr ţara Bibliei! Cu fiecare pas pe care îl faci în Israel, Biblia prinde viaţă şi fiecare piatră îţi descoperă o altă pagină a istoriei", a...
Nou: Mandate de percheziţie pe Facebook
Organismele americane de aplicare a legii obţin tot mai des mandate de percheziţie pe Facebook, reușind astfel să intre în posesia unor informaţii personale, precum mesajele, update-urile la status, linkuri către clipuri video și fotografii, calendare de evenimente, postări pe „perete" și prietenii respinse.
Laboratorul nuclear Los Alamos ameninţat de incendii de pădure
Marţi 28 iunie laboratorul militar nuclear din Los Alamos va fi închis pentru a doua zi, după ce un incendiu de pădure s-a apropiat ameninţător.
SUA: 46% dintre americani văd creştinismul şi capitalismul incompatibile
Un procent de 46% dintre creştinii americani cred că nu există compatibilitate între valorile creştine şi capitalism. Sunt însă şi 38% între creştinii americani care cred că religia creştină şi capitalismul funcţionează bine împreună.
Astrologii neagă apocalipsa din decembrie
Astrologii din Rusia au respins toate speculaţiile privitoare la apropiata apocalipsă mayaşă, afirmând că nu există niciun fundament astronomic sau astrologic care să susţină această ipoteză.
Un preşedinte refuză mita englezilor ca să nu-L „jignească pe Dumnezeu"
Preşedintele statului african Gambia a rezistat presiunilor făcute de Marea Britanie şi SUA pentru acceptarea drepturilor homosexualilor în ţara sa, în schimbul unui ajutor extern.











