Libertatea religioasă s-a deteriorat în multe ţări

Într-un raport publicat ieri, Departamentul de Stat american a criticat Franţa și Elveţia pentru măsurile din ultimul an care au restrâns dreptul la libertate religioasă în ţările respective. În capul listei incriminatelor se află Coreea de Nord, Iranul și China.

Iran: Patru condamnaţi la spânzurare, pentru o fraudă de 2,6 miliarde de dolari

Patru bărbaţi al căror nume nu au fost dezvăluite de autorităţi au fost condamnaţi la moarte prin spânzurare, după ce au fost implicaţi într-un scandal vizând delapidarea unor fonduri de peste 2,6 miliarde de dolari.

SUA: Număr record de desfiinţări ale unor clinici de avort

Nu mai puţin de 42 de clinici de planificare familială care efectuau operaţii de avort chirurgical pe teritoriul Statelor Unite au fost desfiinţate anul acesta, marcând astfel un record al ratei de închidere a instituţiilor de gen, informează Religion Today.

Rusia luptă pentru a eradica fumatul în spaţiile publice

Autorităţile din Rusia intenţionează să interzică fumatul în spaţiile publice în speranţa de a înjumătăţi numărul de fumători în ţara cu cel mai mare număr de fumători din lume. Aproximativ 44 de milioane de ruşi sunt fumători, număr ce reprezintă o treime din populaţia totală a ţării.

Noi recorduri pentru Facebook și Google

Luna iulie vine cu două recorduri în materie de Internet. Facebook a depăşit pragul de jumătate de miliard de utilizatori, iar gigantul Google a anunţat că înregistrează zilnic 1 miliard de vizualizări pentru motorul de căutare a imaginilor.

Și dacă nicio ţară nu l-ar primi pe Snowden?

Organizaţia WikiLeaks a făcut publică ieri o listă cu 21 de ţări pe care Edward Snowden le-a luat în calcul pentru un eventual azil. La doar câteva ore de la publicarea listei, mai mult de jumătate dintre ţări și-au anunţat răspunsul. Câteva dintre ele au transmis un „nu" hotărât (Brazilia, India,...

Mastercard şi Visa atacate în operaţiunea "Payback"

Cele mai mari companii de plăţi cu cardul au fost ieri ţinta unor atacuri pe internet. Grupul Anonymous a declarat că va ataca firmele care au decis încetarea contractelor cu organizaţia Wikileaks.

Preşedintele american, acuzat că permite deteriorarea relaţiei cu Israelul

    Ronald Lauder, preşedintele Congresului Internaţional al Evreilor, l-a criticat pe preşedintele american Barack Obama, într-o scrisoare deschisă, publicată de The Wall Street Journal şi The Washington Post. Lauder a declarat că Obama a permis o deteriorare dramatică a relaţiilor dintre Statele Unite şi Israel. „Dincolo de încercările sale de a include...

Strategie anti-obezitate: plantarea de pomi fructiferi și legume în spaţiul urban

Autorităţile oraşului Seattle (SUA) au hotărât să planteze pomi fructiferi şi legume în orice loc disponibil din oraş, pentru ca acestea să fie la îndemâna oricui, în drum spre locul de muncă sau spre casă, lucru care ar combate pe de-o parte costurile ridicate ale fructelor şi legumelor şi pe de alta, obezitatea.

Reacţii pro și contra arderii Coranului pe 11 septembrie

Musulmanii și creștinii americanii se unesc pentru o acţiune de combatere a discriminării religioase. The Council on American-Islamic Relations (CAIR) va găzdui pe 11 septembrie dineul „Împarte un Coran". Fără a fi un instrument evanghelistic, evenimentul se dorește a fi o ocazie de educare a americanilor cu privire la adevăratele învăţături...

Şefii, ţinuţi la distanţă de angajaţi pe Facebook

Mai mult de jumătate dintre angajaţii români nu vor să-şi adauge şeful în lista de prieteni de pe Facebook, în timp ce unii aleg să nu-şi adauge nici colegii, potrivit unui sondaj de opinie realizat de site-ul de recrutare Best Jobs.

Obama i-a cerut lui Hu Jintao să respecte drepturile omului

Începând de marţi și până vineri are loc vizita președintelui chinez Hu Jintao în Statele Unite ale Americii. Interesat de obiective economice și politice, președintele chinez nu a putut evita spinoasa problemă a drepturilor omului. 

Credinţa unui pastor: cancerul m-a făcut mai bun

Pastorul Joshua McKeown e convins că diagnosticul său a fost "un dar de la Dumnezeu". Deşi mărturiseşte că "cineva s-a supărat mai ieri pe mine că am spus asta," McKeown s-a declarat sigur de necesitatea de a folosi acest "dar" pentru a-i ajuta pe ceilalţi.

Schimb de credinţe, un altfel de reality-show

Jocul de rol reprezintă o metodă eficientă în pedagogia modernă. Asumarea rolului unui personaj poate fi provocatoare, mai ales dacă scenariul este corelat cu viaţa reală. Premier Christian Radio a organizat un experiment unic prin care două persoane au fost provocate să facă schimb de convingerile lor religioase timp de o lună și să se...

Șah la Europa. Putin conduce și încinge jocul

Ameninţările anemice ale Occidentului sunt într-un contrast puternic cu discursul pe care Putin l-a ţinut în Duma de Stat. „Nu vrem ca în Sevastopol să fim întâmpinaţi de marinari NATO. Să vină la Sevastopol, dar îi vom întâmpina noi pe ei". Suita de declaraţii ale liderului de la Kremlin îl poziţionează...

Mesajele de Crăciun ale liderilor creștini

Liderii marilor confesiuni creștine au transmis o serie de mesaje bisericii și lumii cu ocazia sărbătoririi nașterii lui Iisus Christos. Nota comună a fost aceea a solidarităţii cu cei care suferă.

Barack Obama: „Mâna lui Dumnezeu mișcă poporul Său”

Președintele Barak Obama a vorbit despre importanţa Paștelui, cât și despre continuarea lucrării lui Dumnezeu, atât ca naţiune, cît şi ca individ, în cadrul unei transmisiuni video destinate conferinţei Q, o adunare de tineri creştini evanghelici care doresc să găsească metode inovatoare pentru a îmbunătăţi lucrarea creştină în SUA.

Creştinii europeni sunt tot mai discriminaţi

Creştinii din ţările europene au fost supuşi, în ultimii 5 ani, unei intoleranţe tot mai accentuate şi unor discriminări care îi vizează atât ca grup, cât şi ca indivizi.

În 2010 s-au înmulţit accidentele aviatice

Numărul victimelor implicate în accidente de avion a crescut semnificativ în 2010, un an cu numeroase probleme pentru siguranţa transportului aerian.

Poate România să folosească 30 de milioane de euro săptămânal? Trebuie!

România ar putea avea la dispoziţie 30 de milioane de euro pe săptămână, fonduri structurale, pentru a-și finaliza proiectele de reducere a decalajului de dezvoltare faţă de ţările UE. Cuantumul total al sumei se ridică undeva la 19,6 miliarde de euro, la fel ca în perioada bugetară anterioară, a informat comisarul...

Neregulile pentru care Google va plăti 17 milioane de dolari

În urma unei înţelegeri făcute cu 37 de state și cu Districtul din Columbia, Google va plăti 17 milioane de dolari pentru că a urmărit în secret activitatea internauţilor care foloseau browserul Safari pe dispozitivele mobile Apple, scrie Reuters.