Austria, campioana Europei la reciclat
Anual, aproape jumătate din deșeurile menajere ale Austriei sunt refolosite ca îngrășământ natural. Cu 40% din deșeuri, de la 8,3 milioane de locuitori, transformate în aproape 2 milioane de tone de compost, Austria este un model european la capitolul reciclarea deșeurilor, scrie Agerpres.
SUA: Încrederea în preoţi și pastori a scăzut
Numărul americanilor care apreciază onestitatea şi etica preoţilor şi pastorilor la un nivel „foarte ridicat" sau „ridicat" este în scădere şi a ajuns la cel mai slab procent din ultimii 32 de ani. Scoruri mai bune decât clericii au obţinut asistentele medicale, farmaciştii, învăţătorii, medicii şi poliţiştii.
Ungaria are 5 zile ultimatul pentru a-și schimba constituţia
Comisia Europeană i-a dat Ungariei 5 zile pentru a-şi modifica legea fundamentală, care încalcă independenţa Băncii Centrale, a sistemului judiciar şi a presei, altfel riscă să fie dată în judecată.
Ar putea ploaia sub formă de pudră să ne salveze de secete?
Împuţinarea apei este o problemă globală pe care cercetătorii încearcă să o rezolve prin soluţii inedite. Una dintre acestea este "Ploaia Solidă".
Un orfan şi-a regăsit familia, cu ajutorul Google Earth
Saroo Munshi Khan avea doar 5 ani când s-a pierdut de familia lui, prin mahalalele Calcuttei. Douăzeci de ani mai târziu, în Australia, folosindu-se de amintirile vagi pe care le mai avea, de ingeniozitate şi Google Earth, tânărul şi-a găsit drumul spre casă. Vanity Fair îi spune povestea.
Televiziunea este un pericol şi pentru familiile din Africa
Episcopii catolici din Angola şi Santo Tome avertizează că familia este supusă unui atac continuu din partea societăţii moderne, în special copiii fiind afectaţi de faptul că părinţii permit ca educaţia lor să fie făcută de televiziune, de seriale soap opera, de filme şi de diverse programe neadecvate vârstei lor.
Un consumator de droguri a devenit predicator de succes
A renunţat la droguri, a devenit predicator, iar anul trecut a botezat aproape 1000 de oameni la credinţa în Iisus Christos.
Deputaţii vor să închidă magazinele duminica
Niciun hipermarket deschis duminica. Acesta este obiectivul deputaţilor din Comisia pentru Agricultură, care vor să introducă o nouă prevedere în Codul bunelor practici comerciale. Iniţiatorii acestei propuneri spun că o consecinţă a adoptării ei ar fi creșterea vânzărilor pentru producătorii autohtoni din pieţe, informează ziarul Gândul.
Toate religiile sunt amuzante, crede realizatorul serialului South Park
Serialul animat South Park nu mai are limite în ridiculizarea religiilor lumii, nu doar creştinii, dar şi ateii fiind subiect de luat în râs. Prezentarea profetului Mahomed sub chip de urs le-a atras ameninţări cu moartea din partea unor grupări musulmane, iar cei doi creatori ai serialului plănuiesc să realizeze un show muzical despre „Cartea...
Reporter Fox News, strateg de comunicare pentru Vatican
Greg Burke, în vârstă de 52 de ani, este membru al frăţietăţii conservatoare Opus Dei și reporter de la Roma pentru televiziunea americană Fox. De sâmbătă însă, Burke a fost desemnat de către Papa Benedict al XVI-lea în poziţia de strateg de comunicare pentru Vatican.
Video: Un puști de 9 ani recapitulează TOATĂ Biblia în 8 minute
La finalul unui proiect de citire a Bibliei într-un singur an, un băieţel de doar 9 ani îi surprinde pe participanţii la serviciul divin al bisericii Pleasant Valley Church of Christ din Litlle Rock Arkansas (SUA), recapitulând întreaga istorie biblică în 8 minute. Prezentarea filmată a fost preluată recent de crosswalk.com.
Evoluţia societăţii nu a schimbat opinia despre creaţiune
În 2012, americanii cred în procent de 46% că Dumnezeu i-a creat în ultimii 10.000 de ani, acestui procent adăugându-se şi 32% care cred că omul a evoluat sub îndrumarea lui Dumnezeu, teorie numită evoluţie teistă. La polul opus, americanii care cred în teoria evoluţiei numără 15%.
Ce explicaţie dă McDonald’s pentru burgerul de 14 ani, care nu a putrezit
După ce imaginile cu burgerul vechi de 14 ani, care nu a putrezit deloc, au făcut înconjurul lumii, un reprezentant al McDonald's a solicitat un drept la replică, pentru a explica fenomenul.
Biblie incendiată la Vatican
Un român a incendiat o Biblie în Piaţa Sfântul Petru, din Roma, în timpul unei slujbe de canonizare oficiată de Papa Benedict al XVI-lea. Se pare că românul este o persoană cu probleme psihice, care a recurs la gesturi similare şi în alte ocazii.
Creştinii belgieni, divizaţi cu privire la vălul burqa
Organizaţiile creştine din Belgia au avut reacţii diverse cu privire la interzicerea purtării vălului burqa în public, Belgia fiind a doua ţară europeană care a luat această decizie. În timp ce unii cred că legea îi discriminează pe musulmani, alţii o susţin.
Cum influenţează obezitatea perceperea gustului alimentelor
Obezitatea alterează modul în care percepem gustul alimentelor, diminuând răspunsul celulelor receptoare gustative, arată un studiu publicat în jurnalul PLOS One.
Studiu: sms-urile îi conving pe tineri să nu mai bea
Un studiu publicat în „Jurnalul medical de cercetări clinice şi experimentale în alcoolism", arată că tinerii ar putea reduce consumul de alcool dacă ar primi pe telefonul mobil sms-uri de promovare a unui stil de viaţă sănătos.
NSA dat în judecată pentru spionaj de către 19 grupări
O coaliţie formată din 19 gurpări diferite au intentat un proces împotriva Agenţiei Naţionale de Securitate din Statele Unite, cerând judecătorului federal să ceară oprirea imediată a „spionajului electronic neconstituţional" prin programul PRISM, dezvăluit de către fostul anagajat NSA, Edward Snowden.
Julian Assange, moderator TV la Russia Today
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, va modera o emisiune politică difuzată de postul naţional de televiziune Russia Today.
FOTO+VIDEO: Sinteza Zilei Pământului
Începând din 1970, când senatorul american Gaylord Nelson a avut iniţiativa sărbătorii, în fiecare an, pe 22 aprilie, întreaga planetă celebrează Ziua Pământului. Scopul acestei Zile este să amintească oamenilor importanţa protejării naturii.












