Ploiești: Primul penitenciar în parteneriat public-privat

În 2013 ar putea fi dat în folosinţă primul penitenciar construit în parteneriat public-privat din România. Acesta ar urma să fie amplasat în comuna Berceni, lângă Ploiești și va fi ocupat de deţinuţi cu regim de maximă siguranţă.

Donald Trump, candidatul oficial al republicanilor pentru Casa Albă

Ce nu credea nimeni că este posibil să se întâmple acum câteva luni de zile, tocmai s-a întâmplat. La convenţia generală a Partidului Republican ce a avut loc la Cleveland, miliardarul Donald Trump a fost desemnat în mod oficial candidatul partidului pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc în noiembrie. Deși au exista tentative din...

3 motive pentru care odihna e importantă pentru suflet

„Minte sănătoasă în corp sănătos”, dictau latinii și s-a reţinut până în zilele noastre. Totuși mottoul este astăzi mai degrabă asociat cu modul în care hrana ne influenţează dispoziţia decât cu ideea simplă că sănătatea fizică, în ansamblul ei, ne ajută să gândim mai clar. Cine ia în calcul, de pildă, odihna atunci când se...

Egipt: Femeile musulmane protestatare, condamnate la închisoare

Ieri, 27 noiembrie, autorităţile egiptene au hotărât pedepse cu închisoarea pentru un grup de femei, susţinătoare ale preşedintelui demis, care au participat la proteste, iar alte 24 de persoane au fost arestate pentru acelaşi motiv.

Evanghelizare inversă – Misionari din Africa vin în Marea Britanie

Acum 14 ani, soţia pastorului Reuben Ekeme Inwe a avut un vis, și anume că soţul său ţine o predică în faţa unei mulţimi de albi și că afară ninge. Doar că, la momentul respectiv, cuplul trăia în Nigeria și singurele feţe pe care le vedea Inwe când predica erau de africani.

Eforturi ecumenice în perspectiva evenimentului Edinburgh 2010

Învăţământul teologic are nevoie de reajustări care să corespundă noului peisaj ecumenic de la început de secol XXI. Este concluzia unui raport de cercetare interconfesional, realizat în perioada noiembrie 2008 - august 2009.

Banglandesh: Tribunalul a hotărât spânzurarea liderului islamist Abdul Kader Mullah

Un tribunal din Bangladesh a hotărât spânzurarea unui lider islamist, Abdul Kader Mullah, la câteva luni după ce a primit sentinţa de moarte.

Noul Testament în format Megavoice gratuit pentru nevăzători

Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) a declarat pentru Semnele timpului că a lansat o variantă în format audio Megavoice a traducerii interconfesionale a Noului Testament. Dispozitivele sunt destinate persoanelor vârstnice nevăzătoare sau altor categorii defavorizate, care nu au acces la textul Bibliei în format tipărit.

Patriarhia Română este împotriva cercetării pe embrioni umani

Patriarhia Română s-a alăturat iniţiativei cetăţenești europene „Unul dintre noi", care are ca scop oprirea finanţării cercetării pe embrioni umani, prevăzută în programul cadru de cercetare 2014 - 2020, al Uniunii Europene.

Gabby Douglas şi victoriile aduse de Dumnezeu

Victoria americancei Gabriellei Douglas în finala de la individual-compus din cadrul concursului olimpic de gimnastică a fost un triplu prilej de sărbătoare. În primul rând, pentru americanii care se bucură că adolescenta de 16 ani s-a întors de la Londra cu titlul de campioană olimpică absolută.

Cine mai finanţează teroriştii?

Liderii religioşi din Arabia Saudită condamnă finanţarea terorismului ca fiind în afara legii islamice. Interdicţia lor ar trebui să vină ca o întărire religioasă a numeroaselor norme civile care au ca scop descurajarea finanţatorilor, însă analiştii sunt sceptici cu privire la greutatea unei astfel de declaraţii, scrie CS Monitor.

Esenţiale azi, 11 octombrie

Se modifică din nou legea pensiilor

Hutchins: Telescoape NASA confirmă geneza biblică

Paul Hutchins, autor al cărţii „Hubble dezvăluie creaţia unei puteri uimitoare", susţine că descoperirile telescoapelor Hubble și Spitzer aduc dovezi convingătoare care sprijină naraţiunea biblică.

Cel mai vizionat film din istorie apare din nou, remasterizat

Cel mai cunoscut şi vizionat film timp de mai bine de 30 de ani, Iisus, apare din nou pe ecrane, de data aceasta remasterizat, adică îmbunătăţit din punct de vedere tehnic.

Iranul nu cedează nicio iotă în faţa Occidentului

Iranul promite să-și extindă cercetarea nucleară în ciuda sancţiunilor ONU, anunţă Associated Press. Președintele iranian a jurat că va pedepsi Occidentul și îl va forţa „să stea la masă ca un copil politicos" înainte de a continua vreun dialog.

India trebuie să răspundă în faţa valului de „crime de onoare”

Curtea supremă a Indiei a cerut guvernului să arate ce măsuri ia pentru a preveni valul de „crime de onoare" ce s-a abătut asupra ţării, informează BBC. Decizia vine în urma unei petiţii înaintată curţii de un ONG care afirmă că că guvernatorii sunt „spectatori muţi" în faţa tragediilor.

Esenţiale azi, 31 octombrie

Marii arși nu pot fi trataţi în siguranţă în România

Păcatul „acceptabil social”

Din perspectiva multor creștini, toate păcatele sunt la fel de grave, crima fiind pe același nivel cu minciuna. Cu toate astea, în practica creștină, un criminal nu este privit cu aceeași ochi cu care este privit un mincinos.

VIDEO: cod galben de inundaţii – România este sub ape

Peste 104 localităţi din 28 de judeţe au fost afectate de fenomenele meteorologice, conform IGSU. Ministrul administraţiei și internelor, Vasile Blaga, a anunţat și decesul a trei persoane.

Evanghelicii dezbat rolul femeii în societate

O dezbatere surprinzătoare a izbucnit în Statele Unite, anunţă Jonathan Merritt pe blogul RNS. Americanii dezbat rolul femeii în câmpul muncii, iar poziţiile au creat o polemică încinsă.

Americanii nu gustă BD-urile cu musulmani

Președintele american Barack Obama le-a numit „cel mai inovator răspuns" în dialogul expansiv între SUA și lumea islamică. Pentru cetăţeni însă, această descriere nu a fost convingătoare. La cinci ani de la lansare, benzile desenate intitulate „Cei 99" încă întâmpină ostilitatea publicului american.