Speranţă pentru Martorii lui Iehova din Rusia
Au trecut deja doi ani de când Curtea Supremă din Rusia a interzis funcţionarea pe teritoriul său a Martorilor lui Iehova și mai multe incidente de discriminare și violenţă au fost înregistrate împotriva acestor creștini. Recent, președintele Putin a părut să dea semnale că reprimarea s-ar putea domoli.
G7 în căutarea liniștii
„Jocul continuă!” Aceasta este concluzia care se desprinde din declaraţiile și poziţiile care au gravitat în jurul întâlnirii G7. În timp ce unii par tot mai agasaţi de Rusia, alţii sunt tot mai dispuși spre a întinde mâna iertării. Putin pare ușor nedumerit, lăsând impresia că nu înţelege ce are toată lumea cu el. Cu...
Ce a pierdut şi ce a câştigat Rusia din chestiunea Crimeei
În timp ce lideri de importanţă majoră pe scena politică globală şi analişti cu reputaţie apreciază că Vladimir Putin e pe cale să piardă...
Duelul titanilor: Orgoliile care dereglează viaţa
După lovitura pe la spate pe care Turcia i-a administrat-o Rusiei (așa cum o definea Putin), lumea a răsuflat oarecum ușurată: al Treilea Război Mondial nu a început. Totuși, nici calmul nu se instalează, cele două ţări intrând într-un duel la distanţă care nu oferă garanţii că se va opri nici prea curând și nici...
Efect neaşteptat în relaţiile SUA-Rusia după atentatele de la Boston
După identificarea celor doi terorişti de origine cecenă, care au creat panică săptămână trecută la maratonul de la Boston, unde au detonat două bombe chiar între spectatorii aflaţi pe margine, originea acestora a ridicat un semn de întrebare cu privire la relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii.
„Putin are dreptate”
Nu chiar cu foarte mult timp în urmă, toată lumea era preocupată de un conflict ce părea să ameninţe ordinea globală – anexarea Crimeei și startul conflictului din Ucraina, evenimente orchestrate de Vladimir Putin. La Adunarea Generală a ONU însă, tocmai Putin s-a aflat în centrul atenţiei, presa și analiștii căzând într-un fel de amnezie...
Frustrantul joc dublu al Rusiei
Întâlnirea de aproape două ore pe care au avut-o preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american, Barack Obama, la summitul G20 din Mexic a lăsat în urmă frustrări de ambele părţi.
Ruşii, conştienţi de golul între idealurile democratice şi realitate
Ruşii încă îşi exprimă aprobarea puternică pentru preşedintele Vladimir Putin, aşa cum au făcut de ani de zile, însă din ce în ce mai mulţi aprobă, de asemenea, protestele politice care au avut loc pe teritoriul ţării, încă din luna decembrie.
Rusia iartă 90% din datoria Coreii de Nord
Într-o mișcare fără precedent, Rusia a hotărât să șteargă 90% din datoria de 11 miliarde de dolari pe care Coreea de Nord o are faţă de Rusia, din simpul motiv că nu o poate achita.
VIDEO: Cea mai tare campanie de promovare a sportului
Cum știi că o campanie are succes? E simplu, are succes dacă îi determină pe oameni să facă exact ce li se spune să facă și pe deasupra, ca bonus, să se și amuze făcând asta.
Kremlinul ţinut în șah. Regele va ceda?
Jocul dintre Est și Vest se încinge. Unii poate se așteptau la o relaxare a sancţiunilor asupra Rusiei, însă acest „cadou” de final de an a fost retras. Rusia a mai fost pusă la colţ pentru încă jumătate de an.
Blestemul de a te naște în URSS, ca să trăiești în Rusia (II)
„E ca la teatru. Din sală vezi o poveste frumoasă – scena e curată, actorii sunt străluciţi, e o lumină magică, dar când treci în culise… Deodată, în spatele cortinei sunt resturi de scânduri, cârpe, decoruri pe jumătate vopsite… S-a dus povestea. E întuneric. E murdar.” (descriere a comunismului făcută pe patul de moarte de...
Marşul milioanelor sau cum o ia Rusia pe urma Siriei
Zeci de mii de membri şi simpatizanţi ai opoziţiei ruse au participat ieri la un protest de amploare împotriva preşedintelui Vladimir Putin.
Pedeapsa pentru ofensa religioasă, luată din nou în discuţie
Guvernul rus a cerut Parlamentului să modifice proiectul de lege vizând sancţiunile aplicabile în cazurile de „infracţiune prin ofensarea sentimentului religios", informează Lăcașuri Ortodoxe.
Ce schimbă protestele din Rusia?
Războiul din Ucraina se prelungește și devine tot mai sângeros, iar regimul de la Kremlin intensifică represiunea împotriva oricărei forme de dizidenţă, ceea ce nu împiedică protestele din Rusia să continue. Reprimate dur și cu un număr relativ mic de participanţi, ar putea schimba ceva aceste proteste în ecuaţia unei crize care ţine în șah...
Scade influenţa Rusiei asupra lumii ortodoxe
După ce patriarhul Bartolomeu a dat semne că va accepta autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, cu alte cuvinte independenţa canonică a Kievului și detașarea de influenţa Moscovei, Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat că suspendă relaţiile cu Patriarhia de la Constantinopol.
Adolescenţii ruși, o ameninţare pentru viitorul lui Putin
„De ce ar trebui Putin să se teamă de o nouă generaţie de protestatari”, titrează Bloomberg pe marginea arestărilor în masă care au avut loc recent în Rusia.




















