America Latină: Pandemia poate inversa progresul economic din ultimele două decenii

În ultima săptămână din luna iunie, peste 2.000 de decese s-au înregistrat zilnic în America Latină și Caraibe, cifra reprezentând jumătate din decesele la nivel global. Regiunea a devenit epicentrul pandemiei, iar specialiștii se tem că această criză sanitară ar putea rostogoli efecte sociale și economice greu de gestionat în viitor.

UE trăieşte iluzia creşterii economice

Pe 30 ianuarie, Traian Băsescu s-a aflat la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European. El a angajat România în noul pact bugetar care va supune economia naţională controlului Curţii Europene de Justiţie.

Care este opinia europenilor despre redresarea economică

Germanii, austriecii şi românii sunt cei mai optimişti europeni cu privire la redresarea situaţiei economice, iar portughezii, francezii şi grecii sunt cei mai pesimişti, arată un studiu al GfK.

Euro are una din cinci șanse să supravieţuiască

Supravieţuirea monedei euro cere sacrificii mari din partea ţărilor cu economii mai puţin competitive. Banca Centrală Europeană respinge ideea de a tipări bani, pe modelul celei din SUA, fapt care diminuează considerabil șansele de supravieţuire ale monedei europene.

Moneda chineză va creşte cu 500% în următorii 20 de ani

Valoarea monedei chineze va creşte cu 300% până la 500% în următorii 20 de ani, potrivit unei estimări făcute de cunoscutul investitor Jim Rogers.

Banca Mondială anunţă o criză globală a locurilor de muncă

Dacă acum este destul de greu pentru mulţi să-și găsească un loc de muncă, situaţia va deveni și mai dificilă în următorii ani. Acest fapt este anunţat de Banca Mondială, care a prezentat un raport ce prevestește o criză globală a locurilor de muncă. Soluţiile, nu așa de ușor de găsit, există totuși.

Esenţiale azi, 18 mai

Forţele israeliene au intrat în Fâșia Gaza

Şeful Bundesbank: europenii mai au de plătit datorii încă un deceniu

Jens Weidmann, şeful Bundesbank, a declarat că depăşirea crizei economice, care a afectat profund Europa, va rămâne o provocare pe parcursul următorului deceniu.

Miliardarul Buffett: Nu ascultaţi de profeţii dezastrului!

Investitorul miliardar american Warren Buffett îi îndeamnă pe americani să nu asculte de „profeţii dezastrului" și crede că pentru ţara sa „cele mai bune zile stau înainte". 

Tinerii europeni îngroaşă rândurile „generaţiei bumerang”

Şomajul foarte ridicat şi economia schimbătoare au început deja să lase cicatrice vizibile. Unul dintre aceste fenomene este ceea ce sociologii numesc „generaţia bumerang", adică tinerii care se întorc să locuiască cu părinţii, după ce au încercat o perioadă să se întreţină singuri.

Yuanul a devenit a doua cea mai utilizată monedă, devansând euro

Yuanul, monedă naţională a Chinei, s-a plasat pe locul al doilea în topul celor mai folosite monede în comerţul internaţional, după dolar şi devansând euro.

Nokia disponibilizează 4.000 de angajaţi

Cel mai mare producător mondial de telefoane mobile a anunţat că va concedia 4.000 de angajași din întreaga lume, pentru a-și micșora costurile.

Cum ne înșală indicatorii economici

„Nu vă încredeţi în numerele care ne guvernează lumea" este mesajul transmis de Zachary Karabell, economist american, în noua sa carte The Leading Indicators. El explică că cifrele cu care suntem bombardaţi săptămânal, despre PIB, încrederea consumatorilor, prosperitate și satisfacţia vieţii nu reflectă în mod precis lumea în care trăim.

În căutarea unui alt consumator

Sustenabilitatea. Pe cât de greu de pronunţat cuvântul, pe atât de complicat de atins ţelul economic care ne-ar putea salva de la o luptă finală, și totală, pentru resurse.

Esenţiale azi, 24 octombrie

Peste un milion de români apţi de muncă sunt șomeri

Un trilion de dolari pentru susţinerea monedei euro

UE va apăra euro „cu orice preţ", afirmă Olli Rehn, comisarul european pentru afaceri monetare. Ca o confirmare, un trilion de dolari este suma record asupra căreia au căzut de acord duminica acesta băncile centrale europene pentru cumpărarea de titluri de stat (bonduri) emise de guvernele ţărilor din zona euro.

Miliarde de euro și sute de lacrimi pentru Ucraina

Fondul Monetar Internaţional intervine într-un final pentru salvarea Ucrainei de la faliment, cu un împrumut între 14 și 18 miliarde de dolari. Bonus: un pachet de reforme ce îi va deznădăjdui pe ucraineinii gata secătuiţi financiar de corupţia din ultimii 20 de ani, care a distrus ţara, și de efectele revoltelor din ultimele luni, care...

Şomajul şi sărăcia la un nivel ridicat

Conform estimărilor OCDE, rata şomajului va atinge, în 2010, cel mai ridicat nivel de la al Doilea Război Mondial şi până astăzi. În SUA, sărăcia a atins cel mai ridicat nivel începând din 1998, potrivit unui raport publicat de Biroul American de Recensământ.

Obama: „petrolul este combustibilul trecutului"

Președintele american Barak Obama propune o alternativă consumului de gaze naturale, constând în dezvoltarea unor strategii care să asigure consumul de energie prin intermediul industriei enregetice alternative.

Ce promite șeful Bilderberg la București

Vicontele Étienne Davignon, fostul președinte al clubului Bilderberg, despre care se spune că formează un guvern mondial ce conduce lumea din umbră, se află de miercuri în România, la invitaţia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Joi dimineaţă a avut o întâlnire cu președintele Băsescu, la Palatul Cotroceni, după care a susţinut un discurs în cadrul conferinţei...

Viitorul monedei unice

În contextul primelor semne de criză în Statele Unite, o serie de economişti s-au grăbit să prezică o creştere iminentă a importanţei euro în raport cu dolarul. În contextul crizei greceşti însă, în prezent se vorbeşte tot mai frecvent despre un scenariu opus: prăbuşirea euro.