Şeful Mossad în vizită secretă în SUA
Şeful serviciului israelian de informaţii externe (Mossad), a efectuat o vizită secretă la Washington săptămâna trecută, pentru a discuta programul nuclear al Iranului, a confirmat directorul CIA marţi.
China a raţionalizat consumul de electricitate
China trece prin cea mai mare criză de electricitate din ultimii ani și a început raţionalizarea furnizării de curent electric.
ONU: Sute de copii morţi în Siria, din martie 2011, până în prezent
Sute de copii au murit în Siria, din martie 2011, până în prezent, în urma conflictelor, potrivit unui raport ONU.
Al Qaida şi-a lansat o revistă în engleză
Al Qaida şi-a lansat prima revistă de propagandă online, în limba engleză, o mişcare benefică pentru recrutarea de noi membri în Europa şi SUA, notează Associated Press.
Pentru prima dată, partidul extremist Frontul Naţional francez se află pe primul loc în sondaje
Frontul Naţional, un partid naţionalist şi xenofob din Franţa, se clasează pentru prima dată pe primul loc în intenţiile de vot înaintea scrutinului europarlamentar din 2014.
Se încing spiritele în zona celor două Corei
În regiunea coreeană spiritele se agită din nou, în urma exerciţiilor militare de patru zile pe care le vor opera militari americani și sud coreeni. Operaţiunile ce au loc sub deviza „Spiritul Invincibil" adună o suită de 20 de nave și submarine și 200 de avioane, cu un total de 8000 de militari.
14.000 de refugiaţi din Coasta de Fildeș
Peste 14.000 de persoane s-au refugiat din Coasta de Fildeș în Liberia, în urma violenţelor și a haosului politic, susţine un raport ONU.
Sarkozy: democraţia este soluţia contra terorismului
Cel mai bun răspuns dat „fanaticilor”, susţinători ai terorismului, este construirea democraţiei în statele arabe, a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy, într-un interviu ce urmează să apară miercuri în săptămânalul L'Express, citat de AFP.
Siria „a pregătit armele chimice"
Mai multe surse americane au declarat, sub anonimat, pentru postul de televiziune NBC, că miercuri, armata siriană deja încărcase bombe cu gaz sarin, iar acum aşteaptă ordinul preşedintelui pentru a le utiliza.
Din cauza manifestaţiilor uriaşe, în Ucraina se pregăteşte starea de urgenţă
Protestele împotriva politicii anti-UE a preşedintelui ucrainean, Viktor Ianukovici, s-au amplificat duminica aceasta, preşedintele părăsind sediul preşedinţiei sub ameninţarea străzii.
O nouă sfidare a Rusiei: alegeri nelegitime ale separatiștilor proruși
În timp ce România este în febra alegerilor, Ucraina își alege preşedintele şi Parlamentul, în regiunile separatiste, cu binecuvântarea Rusiei.
UE trimite ajutor alimentar în Coreea de Nord
Comisia Europeană va oferi ajutoare alimentare în valoare de 14,5 milioane de dolari pentru 650.000 de nord-coreeni care sunt în pericol de a muri din cauza subnutriţiei. UE a anunţat că va exista o monitorizare strictă pentru ca mâncarea să ajungă la aceia cărora le este destinată.
Esenţiale azi, 8 noiembrie
Conflict juridic privind formarea completelor de judecători
Sesizarea Guvernului cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament și Înalta Curte de...
România contra recunoașterii Palestinei în UNESCO
România a votat alături de Statele Unite împotriva unei recomandări de a recunoaște Palestina ca stat cu drepturi depline al UNESCO. Consiliul Executiv al organizaţiei a aprobat însă recomandarea cu o majoritate covârșitoare.
Uciși de panică în timpul unei slujbe religioase
Poliţia din India investighează cazul și a deschis un proces împotriva administratorului templului, acuzat de omor din imprudenţă. Deocamdată nimeni din cei implicaţi în incident nu a fost arestat, a declarat pentru BBC Kunda Iqbal Singh, oficial al Poliţiei indiene.
CE: 12 ţări vulnerabilizează creșterea economică
Un raport publicat marţi de Comisia Europeană susţine că nu mai puţin de 12 state europene între care Marea Britanie, Italia și Franţa prezintă vulnerabilităţi puternice care subminează creşterea economică şi trebuie remediate.
Voiau să plaseze simultan bombe în New York şi Anglia, dar au fost prinşi
Trei persoane suspectate că ar fi membre ale al-Qaida au fost arestate azi dimineaţă înainte să finalizeze planurile pentru un atac terorist, despre care autorităţile norvegiene şi cele americane cred că ar fi avut loc simultan în New York şi Anglia, transmite AP.
Studiu britanic: puţini români vor veni în M.Britanie după eliminarea restricţiilor
Un studiu realizat de reprezentanţi ai fostului guvern laburist din Marea Britanie arată că britanicii nu au motive să se teamă de „un val" de imiganţi români şi bulgari. Numărul celor care ar pleca în Marea Britanie este de cinci ori mai mic decât cifrele vehiculate acum.
Congresul şi Casa Albă nu-l iartă pe Edward Snowden
Casa Albă şi cei mai mari legislatori americani resping cererea de clemenţă a lui Snowden, considerând că acesta a încălcat legea SUA.
Criza euro taie ajutoarele pentru săraci
Criza datoriilor din zona euro a condus la o reducere drastică a fondurilor guvernamentale pentru ajutorarea săracilor, a declarat un raport emis de organizaţia DATA.












