Preţul schimbării
Să trăiești în perioade de masivă transformare socială este atât un privilegiu, cât și o provocare. În interviul lunii septembrie, dr. Ella Simmons dezvăluie ce au însemnat copilăria și tinereţea ei în timpul luptei pentru drepturi civile ale negrilor americani.
Suferinţa nu este permanentă
Roger și Kathy Hernández, coordonatori de misiune pentru zona de sud-est a Statelor Unite, sunt de cele mai multe ori împreună, o familie dinamică, cu un entuziasm contagios. Rareori îi găsești în biroul lor din apropiere de Atlanta – ei fie instruiesc pe alţii pentru misiune, fie sunt direct angajaţi în evenimente publice. Adesea tema...
„E ceva cu banii. Ceva care ne desparte de Dumnezeu”. Interviu cu Julian Archer
Un pui de „antreprenori în serie” (cum obișnuiește să își numească părinţii), Julian Archer a mers pe calea deschisă de ei până a ajuns în clubul celor mai bogaţi 1% ai planetei.
Un documentar spune povestea perseverenţei primilor adventiști din Marea Britanie
Un documentar produs de Departamentul Media al Uniunii de Conferinţe a Bisericii Adventiste din Marea Britanie propune o investigaţie fascinantă a începuturilor Bisericii Aventiste în Insulele Britanice.
Tineri adventişti au ecologizat Poteca Regală
În perioada 7-10 mai 2013, un grup de 11 tineri, studenţi ai Institutului Teologic Adventist din Cernica au participat la o acţiune ecologică în orașul Sinaia, judeţul Prahova, în cadrul proiectului TinServ „Sinaia 2013".
Pavel Kudelich. Jurnalul de credinţă al unui sculptor
Pavel Kudelich este un renumit sculptor și restaurator. De asemenea, este membru al Sindicatului Artiștilor din Rusia, filiala Sankt Petersburg, secţia Restaurare. S-a remarcat prin restaurarea și realizarea diverselor sculpturi și a interioarelor ornamentale ale palatelor, muzeelor și bisericilor.
Inima mare a unui geniu
Pentru că Andrews și familia lui au decis să străbată oceanul împotriva curentului vremii, multe adevăruri uitate au fost scoase la lumină, multe speranţe au renăscut și multe visuri s-au împlinit.
„Secretul longevităţii adventiştilor" dezbătut în presă
Presa din România ia din nou în discuţie „secretul longevităţii adventiştilor", notează adventist.ro.
Curte daneză decide în favoarea unui profesor concediat din cauza Sabatului
Comisia daneză pentru Tratament Echitabil i-a dat câștig de cauză unui profesor de liceu de confesiune adventistă care fusese concediat pentru că refuzase să participe la un eveniment de promovare a școlii organizat într-o sâmbătă.
Studiu: adventiștii înregistrează rate mai mici de cancer și de deces prematur
Un studiu recent al Universităţii Loma Linda Health (SUA) a descoperit că adventiștii de ziua a șaptea înregistrează rate mai mici de deces prematur și cancer, în comparaţie cu indivizii din populaţia generală din Statele Unite. Studiul, publicat de revista Cancer – jurnal revizuit interpares de American Cancer Society –, a descoperit rezultate similare și atunci când...
Dosarul „Revenirea” – O anchetă de 2000 de ani (VII)
La capătul unui periplu care a urmărit modul în care credinţa şi speranţa celei de a doua veniri a lui Iisus s-au manifestat în istoria bimilenară a creştinismului, ultima parte a dosarului „Revenirea” prezintă secvenţele finale care leagă această istorie de prezent: mişcarea millerită şi adventismul.
CEO-ul centrului adventist Loma Linda în „Top 100 femei din sistemul de sănătate”
Directoarea Centrului Medical al Universităţii Loma Linda a fost nominalizată în topul femeilor care activează cu cea mai mare eficienţă în domeniul leadershipului medical de către jurnalul Becker's Hospital Review.
Reconectarea de care avea nevoie familia noastră. Un interviu cu Tom și Alane Waters
În 1985 părea că Tom și Alane Waters aveau traseul vieţii stabilit. Însă, la două luni după ce al treilea lor copil a venit pe lume, familia a făcut o schimbare care avea să le transforme radical toţi anii care au urmat, până astăzi.
Gest-premieră de recunoaştere a Bisericii Adventiste din Golf
Emiratele Arabe Unite (EAU) au acordat viză de rezident unui străin angajat al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Decizia a fost primită ca un gest de recunoaştere a Bisericii din partea ţării şi o premieră la nivelul ţărilor din Golf, informează ANN.
Un an nou – un om nou
„Şi zise Cel care şeade pe tron: Jată voiu face toate noui!’ Şi-mi zise: ,S’a făcut’“. A poc. 21, 5. 6.
Institutul Teologic Adventist a fost acreditat de ARACIS
Cea mai înaltă instituţie de învăţământ adventist din România, Insititutul Teologic de la Cernica, a fost acreditat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).
Expresii dificile în Apocalipsa: „Mielul care vorbește ca un balaur”
De la începuturile lor ca mișcare, adventiștii de ziua a șaptea, care numără astăzi peste 21 de milioane de membri la nivel mondial, au manifestat interes faţă de problemele libertăţii religioase. Acest interes provine din importanţa subiectului, în general, și din alte două motive, în special.
O sâmbătă evreiască în Satul biblic
Au trecut cinci zile de la deschiderea Satului biblic, un proiect organizat în Parcul IOR, în premieră în Europa. În fiecare zi s-au organizat activităţi inedite care i-au surprins plăcut pe vizitatori, care au aflat multe lucruri noi despre cum s-ar fi desfășurat activităţile de zi cu zi în vremea lui Iisus. Pentru evrei, sâmbăta...
Când fratele îţi devine dușman
Veștile rele circulă repede. Vorbele grele, și mai și. Doar câteva ore au despărţit un mesaj postat pe Facebook de către preotul Ionuţ Ghibanu de apariţia unui articol critic la adresa acestuia în ziarul local Gazeta Dâmboviţei. În centrul atenţiei au fost cuvintele prin care părintele Ghibanu, vicar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei, i-a reproșat...
Adventist despăgubit cu 158.000$ după o concediere ilegală
Un credincios creştin adventist din California (SUA) a fost despăgubit cu 158.000$ după ce a câştigat procesul pe care l-a intentat angajatorului său, care îl concediase pentru că a refuzat să lucreze sâmbăta.
Biblia ca armă politică – Când „așa zice Domnul” înseamnă „așa vreau eu”
Se estimează că anual sunt tipărite peste 100 de milioane de Biblii, ceea ce înseamnă peste 11.000 pe oră, adică aproximativ 3 Biblii în fiecare secundă. Aceste cifre arată impactul uriaș pe care Biblia îl are în viaţa oamenilor.























