Minorităţile religioase din Rusia, victime ale noii legi antitero
Creștinilor din Rusia nu li se va mai permite să le trimită prietenilor o invitaţie la biserică sau să ţină evanghelizări în propriile case - în cazul în care va fi pus în aplicare cel mai nou set de legi de supraveghere antiterorism din Rusia. Analiștii interpretează măsurile ca pe o formă mascată de protejare...
Referendumul, o discuţie încă neterminată
Și dacă la final, indiferent de rezultatul referendumului de săptămâna viitoare, vom constata că România a ratat lecţia?
Biserica Ortodoxă Rusă: Rusia duce o luptă sfântă împotriva terorismului
Rusia duce „o luptă sfântă” în Siria, a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Sondaj: Ruşii sunt credincioşi, nu şi religioşi
Majoritatea ruşilor îşi afirmă credinţa în Dumnezeu, la 20 de ani de la prăbuşirea Uniunii Sovietice, unul dintre cele mai ateiste state ale lumii. Un sondaj recent arată că 82% dintre ruşi cred în Dumnezeu, însă mulţi dintre ei nu subscriu religiei organizate.
„Sfânta Rusie” – salt în Evul Mediu, cu binecuvântarea patriarhului
O veche expresie generică a Imperiului ţarist în baza căreia s-a construit un imaginar colectiv de natură religioasă a reapărut în discursuri auzite în bisericile din Moscova. În baza acestei sintagme, Rusia și-a justificat imperialismul politico-religios. O face în continuare, iar patriarhul dă senzaţia că este actor într-un scenariu conceput în Evul Mediu.
Un Sinod panortodox cu de toate, mai puţin cu unitate
Liderii ortodocşi nu s-au mai reunit într-un mare sinod de la schisma din 1054. Iată că, după aproape un mileniu, au reușit să o facă, însă într-un context tensionat ca și precedentul. Nici nu a început bine reuniunea, că a ieșit la suprafaţă lipsa de unitate a unei ortodoxii măcinate de sentimente naţionalist-politice suprapuse peste...
Rusia vrea o statuie-gigant cu Iisus Hristos pe locul unei statui a lui Lenin
„Pe altceva nu aveam pe ce să cheltuim banii publici? Mai bine îi cheltuiam pe spitale, școli, drumuri...” Sună cunoscut? Nu vă grăbiţi însă să credeţi că această remarcă este una românească; ea vine din Rusia, de la o rezidentă a orașului Vladivostok, nemulţumită de planurile autorităţilor locale de a construi o statuie a lui...
Lupta pentru Ucraina abia începe
Este liniște în Ucraina. De ceva timp nu se mai aud trupele lui Putin tropăind zgomotos în regiunile deţinute de rebeli, la fel cum nu se mai aud nici vocile celor care strigau după europeni pentru eliberarea ţării. De ceva timp, soarta Ucrainei pare suspendată undeva, la înălţime, unde doar cele sfinte o mai pot...
Scade influenţa Rusiei asupra lumii ortodoxe
După ce patriarhul Bartolomeu a dat semne că va accepta autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, cu alte cuvinte independenţa canonică a Kievului și detașarea de influenţa Moscovei, Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat că suspendă relaţiile cu Patriarhia de la Constantinopol.
Patriarhului Kiril cere public scuze pentru poza modificată în Photoshop
Poza la care se face referire este cea în care Patriarhul Kiril apare fără ceasul de mână, în timpul întrevederii cu Ministrul de Justiţie rus, din 2009. Poate că modificarea ar fi fost trecută cu vederea, dacă nu s-ar fi omis ştergerea în Photoshop şi a reflexiei ceasului, care este foarte vizibilă pe suprafaţa lucioasă...
Chiril: Rusia trebuie modernizată pe baze morale
Patriarhul Chiril al Bisericii Ortodoxe Ruse cere modernizarea Rusiei pe baza unor principii morale şi a experienţei istorice.
Schismă: Patriarhia Rusiei suspendă relaţiile cu Patriarhia Ecumenică
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a dispus întreruperea relaţiilor cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, după ce aceasta a demarat procedura de recunoaştere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Decizia a declanșat o veritabilă schismă, comparabilă ca impact, spun analiștii, cu Marea Schismă din 1054.
Kremlinul și-a pus amprenta politico-religioasă chiar lângă Eiffel
Moscova speră să prindă rădăcini în inima Parisului, o realitate devenită posibilă recent prin mijlocirea Bisericii Ortodoxe.
15 decembrie: data de înfiinţare a unei biserici ucrainene independente
Președintele Petro Poroșenko a anunţat că în data de 15 decembrie Catedrala „Sfânta Sofia” va fi gazda unui sinod bisericesc, ce se va întruni pentru înfiinţarea unei Biserici Ortodoxe independente şi pentru alegerea liderului ei, anunţă Agerpres.
Patriarhul Chiril: „Rusia se destramă fără biserică”
În urma atacurilor tot mai frecvente împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse, mesajul patriarhului ortodox Chiril sună ca o legitimizare a legăturii indisolubile dintre stat şi biserică.
În curând, ruşii vor avea nevoie de autorizaţie ca să se roage în public
Ministerul de Justiţie rus a propus un proiect de lege care să poată sancţiona pe toţi cei care participă la ceremonii religioase sau se roagă în spaţiul public fără a avea autorizaţie din partea autorităţilor ţării, informează Russia Today.
Alegerile locale din Rusia, prilej de discriminare a evanghelicilor
Un expert în drepturile omului acuză Biserica Ortodoxă Rusă că discriminează creștinii de alte confesiuni și oferă ca dovadă situaţia petrecută la alegerile pentru postul de primar într-un oraș mare din Rusia.
Patriarhul Kiril dinstins cu Ordinul Republicii Moldova
Patriarhul Kiril al Moscovei și al Întregii Rusii a primit cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova - Ordinul Republicii - în cadrul unei ceremonii găzduite de Palatul Republicii din Chișinău.
Chiril al Rusiei cere pace în Siria şi Orient
Patriarhul Chiril al Moscovei şi al întregii Rusii şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu soarta creştinilor din Siria.
Patriarhul Chiril e îngrijorat de radicalismul religios
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la radicalizarea mediului religios din Rusia.





















