Biserică

Biserica și Armata, cotate ca cele mai credibile instituţii din România, au scăzut în încrederea românilor în ultimii doi ani. Trendul de scădere a încrederii se manifestă și în dreptul altor instituţii ale statului.

Ochii invadatori ai enoriașilor sau imnurile cu mesaje condamnatoare i-au distrus speranţa. Acum încearcă să caute libertatea pe care alţii i-au luat-o.

Dr. Herta von Stiegel trasează legături fascinante între Nadeș, New York, Londra și Nairobi, între dealurile Ardealului și Kilimanjaro, între lecţiile de viaţă ale copilăriei și o carieră remarcabilă la instituţii bancare importante, între posibilităţile de dezvoltare ale planetei și proiectul divin de edificare de caractere.

Nu mediul sau circumstanţele, ci concepţia cu privire la semnificaţia vieţii este fundamentală pentru cursul vieţii pe care o trăim. Viaţa rămâne tributară valorii pe care o are în oglinda minţii. Modul în care trăim este mesagerul vizibil al omului interior, invizibil. Orice formă de faptă se naște din credinţă și orice formă de credinţă...

Un studiu publicat recent de LifeWay Research evidenţiază un decalaj periculos în peisajul religios american. Cercetătorii vorbesc despre o discrepanţă tot mai mare în tiparele de creștere a bisericilor americane protestante: bisericile mari se fac tot mai mari în timp ce bisericile mici se fac tot mai mici.

Nu este trecută în vreun regulament și nici nu apare tipărită pe vreun afiș. Dar se simte din felul în care oamenii se salută, din modul în care își împărtășesc ideile și prin apartenenţa pe care o construiesc atunci când se implică în activităţile bisericii. Cultura organizaţională a bisericii poate fi o sursă de unitate...

Care este motivul meu de a mă alătura unei biserici sau de a rămâne într-o biserică? De ce vreau să transfer moștenirea mea spirituală copiilor mei, de ce îmi invit prietenii la biserică? Sau ce motive am când zic „nu” în faţa oricăror invitaţii legate de biserică?

„Căderea în păcat a perturbat totul, inclusiv creierul” – un adevăr pe care trebuie să-l recunoaștem pentru ca biserica să poată răspunde constructiv nevoilor celor care suferă de boli mintale.

Consumerismul s-a furișat în biserică. Drept urmare, mulţi creștini văd serviciile divine ca un spectacol, nu ca o comunitate. Când spectacolul nu mai place, publicul caută alt show. Așa a apărut un cunoscut efect secundar al consumerismului creștin: „turistul" de biserică.

Adeseori, la nivelul unei înţelegeri populare, aspectul profetic al bisericii este asociat cu capacitatea acesteia de anticipare a viitorului. O asemenea perspectivă nu este greșită, însă este incompletă. Poate de aceea creștinismul de astăzi pare a fi incapabil să răspundă provocărilor unei societăţi în care nedreptăţile se ţin lanţ.

Învăţăm mereu unii de la alţii, fie că gătim, reparăm obiecte sau rezolvăm probleme de viaţă. Totuși, în anumite domenii, inclusiv în viaţa bisericească, schimbul de experienţe lipsește. Comunităţile își păstrează adesea pentru sine ideile și, mai ales, greșelile. Putem recupera dimensiunea profund biblică a împărtășirii cunoștinţelor?

Un buget generos şi imaginaţia arhitecţilor au arătat în cel puţin nouă cazuri, cum poate un lăcaş de cult să adăpostească o vilă de lux. Adevărul publică o listă cu transformarea uluitoare a unor biserici care urmau să fie demolate.

Încercând să descrie o biserică moartă precum cea pe care a fost chemat să o slujească, pastorul Chris Lewis folosește imaginea unei mașini răsturnate în șanţ, acoperită de iarbă, cu motorul nefuncţional și câteva cadavre în portbagaj.

Am auzit un creștin avertizându-și la un moment dat comunitatea: „Dumnezeu are numai copii, nu are și nepoţi!” În contextul postmodern de relativizare a valorilor și a adevărurilor, au apărut și apar în continuare forme religioase diverse, stranii, sincretice, iar aceasta se petrece, în mare măsură, în sânul creștinismului.

Nouă reporteri de la patru instituţii media independente au format o echipă de cercetare pentru o investigaţie jurnalistică amplă privind administrarea finanţelor celor 18 culte și 27 de asociaţii religioase recunoscute de statul român. Proiectul lansat ieri sub titulatura „Să fie lumină” a anunţat o strângere de fonduri pentru sprijinirea celor 24 de luni alocate...

Statele Unite au fost, de-a lungul timpului, excepţia încăpăţânată de la regula care spunea că secularizarea este viitorul în ţările industrializate. Ultimii ani au venit însă cu tot mai multe dovezi că Statele, cândva un bastion al credinţei în timpuri de prosperitate, se desprind de creștinismul strămoșesc.

Punând capăt la 27 de ani de schismă, creștinii ortodocși etiopieni din ţara lor și din America au reunit cele două ramuri ale uneia dintre cele mai vechi biserici din lume. În mod straniu, contribuţia esenţială a venit din partea noului premier evanghelic al acestei naţiuni din Cornul Africii.

Pentru cei familiarizaţi cu rolul jucat de către Constantin cel Mare în evoluţia creștinismului, libertatea religioasă acordată creștinilor reprezintă elementul de referinţă care l-a recomandat să fie inclus în calendarul sfinţilor. Însă, partitura pe care a reprodus-o a fost de fapt un cântec de sirenă pe care suntem nevoiţi să îl interpretăm și astăzi.

La începutul lunii iunie 2014, o gafă uimitoare devenea aspect de dezbatere publică: în judeţul Gorj, la cererea inspectorului de specialitate, trebuia ca profesorii de religie să-i furnizeze informaţii cu privire la numărul elevilor neoprotestanţi din școli, numărul familiilor eterodoxe din localităţile judeţului, situaţia caselor de rugăciune, numele pastorului, felul și frecvenţa activităţilor de prozelitism...

Umorul de situaţie al lui Ion Luca Caragiale, descris prin replica cetăţeanului turmentat „Eu cu cine votez?“1, capătă în societatea recentă un caracter tragico-dramatic. Întrebarea care o precedă interoghează sensul actului electiv manifestat prin vot liber, universal, egal și secret: De ce să votez?

O biserică din Statele Unite s-a pregătit să răspundă cerinţelor celor mai pretenţioşi vizitatori.