3 versete biblice care te „invită” la biserică
A încerca să ai succes în viaţa de creștin fără niciun pic de sprijin din partea celor care îţi împărtășesc credinţa este ca și cum ai purta un război, de unul singur, împotriva unei armate întregi, scrie Michael Haverluck, pe Believe.com.
5 lucruri pe care să nu i le spui unui nou venit la biserică
Pastorul Ben Reed de la o biserică baptistă din Tennessee, SUA, crede că este extrem de important ca membrii bisericii să creeze o bună impresie celor care vin pentru prima dată în comunitatea lor și de aceea a scris pentru Christian Post cele mai importante 5 lucruri de evitat într-o asemenea ocazie....
Biblia ca armă politică – Când „așa zice Domnul” înseamnă „așa vreau eu”
Se estimează că anual sunt tipărite peste 100 de milioane de Biblii, ceea ce înseamnă peste 11.000 pe oră, adică aproximativ 3 Biblii în fiecare secundă. Aceste cifre arată impactul uriaș pe care Biblia îl are în viaţa oamenilor.
Referendumul, o discuţie încă neterminată
Și dacă la final, indiferent de rezultatul referendumului de săptămâna viitoare, vom constata că România a ratat lecţia?
Ce ar trebui să știe bisericile despre cei care le părăsesc
„Oile rătăcite” sunt departe de a se considera „pierdute” sau lipsite de credinţă. Un sondaj Barna Group arată că 61% din adulţii care nu merg la biserică se consideră totuși creștini. Ei fac parte din cele 83 de procente dintre americani care declară despre sine că sunt creștini.
Rănile credincioșilor care rănesc bisericile
„Am părăsit biserica, dar nu și credinţa." Acesta pare a fi mottoul tot mai des utilizat în societatea secularizată de astăzi. Milenialii sunt primii care spun aceasta, dar nu și singurii. O scrisoare trimisă către o biserică abandonată impresionează prin conţinut, sensibilizează prin mesaj și avertizează bisericile de pretutindeni să ia în serios apelul.
Răscrucea – Dacă biserica mi se pare superficială sau fundamentalistă?
Care este motivul meu de a mă alătura unei biserici sau de a rămâne într-o biserică? De ce vreau să transfer moștenirea mea spirituală copiilor mei, de ce îmi invit prietenii la biserică? Sau ce motive am când zic „nu” în faţa oricăror invitaţii legate de biserică?
Cele mai frumoase biserici din lume
Credinţa şi sentimentul religios au capacitatea de a naşte frumuseţe, indiferent de zona geografică. Jurnaliştii de la USA Today au realizat o galerie foto a celor mai impresionante construcţii religioase din lume, între care se regăsesc şi catedrale celebre dau şi mai puţin sau deloc cunoscute.
Tânărul care ne-a adus oglinda
În cazul popularului conflict dintre biserică și tineri, nu e posibilă decât o singură concluzie. Nu e greu de aflat ce ne lipsește. E greu de acceptat. Și de-o parte, și de cealaltă.
Ecouri din Colectiv: „Rușine guvernelor și bisericilor!”
„Ar trebui să ne fie rușine”, a declarat arhiepiscopul catolic Ioan Robu. Cine va plăti pentru tragedia de la Colectiv? Nu este exclusă varianta identificării câtorva vinovaţi din eșalonul secund, oferiţi ca ţapi ispășitori pentru o ţară însetată de dreptate. Degetele încep să se îndrepte tot mai insistent și mai ameninţător spre partea de sus...
Constantin cel Mare și creștinul de mâna a doua
Pentru cei familiarizaţi cu rolul jucat de către Constantin cel Mare în evoluţia creștinismului, libertatea religioasă acordată creștinilor reprezintă elementul de referinţă care l-a recomandat să fie inclus în calendarul sfinţilor. Însă, partitura pe care a reprodus-o a fost de fapt un cântec de sirenă pe care suntem nevoiţi să îl interpretăm și astăzi.
Biserica și statul – O relaţie complicată
La începutul lunii iunie 2014, o gafă uimitoare devenea aspect de dezbatere publică: în judeţul Gorj, la cererea inspectorului de specialitate, trebuia ca profesorii de religie să-i furnizeze informaţii cu privire la numărul elevilor neoprotestanţi din școli, numărul familiilor eterodoxe din localităţile judeţului, situaţia caselor de rugăciune, numele pastorului, felul și frecvenţa activităţilor de prozelitism...
O calamitate spirituală: bisericile abuzive
Ochii invadatori ai enoriașilor sau imnurile cu mesaje condamnatoare i-au distrus speranţa. Acum încearcă să caute libertatea pe care alţii i-au luat-o.
Biserica Episcopaliană a fost exclusă din Comuniunea Anglicană
Primaţii Comuniunii Anglicane au votat joi, 14 ianuarie, suspendarea Bisericii Episcopaliene pentru o perioadă de trei ani.
Cinci motive GREȘITE pentru care creștinii pleacă din biserică
„Este o dihotomie absurdă să Îl iubești pe Iisus, dar să nu iubești biserica", declara Papa Francisc, citându-l pe predecesorul său Papa Paul al VI-lea. Și totuși, tot mai mulţi creștini se arată, din diverse motive, adepţi ai acestei dihotomii. Pastorul american Aaron Loy trece în revistă cinci motive invocate foarte des de creștinii care...
„Să fie lumină” – Investigaţie jurnalistică de amploare privind finanţele bisericilor din România
Nouă reporteri de la patru instituţii media independente au format o echipă de cercetare pentru o investigaţie jurnalistică amplă privind administrarea finanţelor celor 18 culte și 27 de asociaţii religioase recunoscute de statul român. Proiectul lansat ieri sub titulatura „Să fie lumină” a anunţat o strângere de fonduri pentru sprijinirea celor 24 de luni alocate...
O singură credinţă. De ce mai multe biserici?
Într-o vreme în care discuţiile teologice în contradictoriu nu se mai poartă doar între creştini şi necreştini, teologul Kevin DeYoung încearcă să dea răspunsul la întrebarea „Dacă credincioşii cred aceleaşi lucruri, de ce sunt bisericile atât de diferite?"
Studiu: Mersul la biserică poate crește speranţa de viaţă cu 4 ani
Persoanele care au o apartenenţă religioasă trăiesc cu aproape patru ani mai mult decât cei neafiliaţi religios, se arată într-un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea de Stat din Ohio, Statele Unite, publicat în jurnalul Psihologia Socială și Știinţa Personalităţii.
Extratereștrii din biserica mea
Poate părea ciudat ca un lider religios să se pronunţe cu privire la venirea extratereștrilor. Cu atât mai mult cu cât subiectul constituie o speculaţie specifică paranormalului sau teoriilor conspiraţioniste. Și totuși, poate exista un răspuns adecvat al religiei la această problemă?
Biserica, de la bal la spital, în cel mai bun sens cu putinţă
Metafora bisericii-spital este atât de populară în mediul neoprotestant, încât face ca ipocrizia participanţilor la serviciile divine să iasă și mai mult în evidenţă. Așa obișnuiam să cred, până într-o zi, în care am putut să văd, cu ochii mei, opusul.
De ce să mai mergem la biserică
Astăzi este uşor să găsim scuze pentru a nu merge la biserică. De fapt, 80% dintre americani găsesc scuze suficient de bune pentru a nu o face, de la aniversări şi cumpărături la ipocrizia liderilor religioşi şi dubii spirituale. Dar ce îi face pe cei care încă frecventează săptămânal biserica să-şi dorească să meargă?



























