Eroul mai bun decât Dumnezeul său?

Nominalizarea la șase premii Oscar și câștigarea premiului la două categorii1 au confirmat sentimentul publicului larg că au avut de-a face cu un film foarte bun, din toate punctele de vedere.

Contribuţia religiei la discuţia despre anxietate

O fierbinţeală rece, ca senzaţia de frig de după o arsură, îi străbate corpul la fiecare răsuflare. Simte că respiră prea scurt, prea grăbit și că respiraţia e de fapt o numărătoare inversă până la momentul în care va izbucni, se va întâmpla ceva important sau cel puţin până la momentul în care își va...

De ce cred în Dumnezeu

Când suntem lângă un om care suferă, Dumnezeu este, prin noi, lângă omul acela. Iar el Îl poate zări ușor dacă nu Îi umbrim prezenţa cu propria noastră frică.

Ce ar spune Iisus despre visul american

Se spune că la baza Statelor Unite stă pilon visul american. În același timp, Statele Unite s-ar afla sub protecţia lui Dumnezeu, după cum scrie pe fiecare bancnotă și pancartă cu deviza „God Bless America". Atunci se pune întrebarea: „Chiar ar binecuvânta Dumnezeu visul american?".

Jena cu privire la religie

Dar nu prea ne-ai spus ce ne spui acum. Erai mai discret cu privire la lucrurile acestea atunci.

Studiu de caz într-un jurnal medical: Gastropareză vindecată prin rugăciune

Relaţia dintre religie și știinţe este una cel puţin complicată, iar controversele iscate în timp pe tema vindecării prin rugăciune nu au ajutat. Tragedia poveștilor în care refuzarea tratamentului medical în favoarea rugăciunii se termină cu un deces este mai mereu exploatată în presă, ca oamenii să înţeleagă cât de rudimentară și înapoiată ar fi...

Are sau nu are viaţa sens?

Zăbovind asupra afirmaţiei că „viaţa are în mod potenţial sens în orice condiţii, chiar și în cele mai nefericite[1], îmi revine în minte povestea unei femei anonime care m-a impresionat profund cu privire la două stări existenţiale: a fi și a avea.

Momentele mele astrale

Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni. Sunt convins că oamenii evocaţi în legătură cu momentele mele astrale – și am ţinut să-i nominalizez pe toţi – au contribuit, fiecare în felul lui, la reîntâlnirea mea cu Divinitatea.

Studiu: A merge sau nu la biserică – ce face diferenţa

Un studiu Pew Research Center care a explorat motivele pentru care americanii nu se duc la biserică a descoperit că cei mai mulţi invocă motive practice sau personale pentru absenţa lor, nicidecum o lipsă a credinţei.

Tim Tebow: „Doar Dumnezeu mă definește”

Tim Tebow, fostul jucător de fotbal american care, în 2013, era în topul Forbes al celor mai influenţi sportivi americani, a rămas în vizorul presei și al publicului în virtutea încercării sale de a se reprofila ca jucător profesionist de baseball. Decizia a atras destule critici și sprâncene ridicate în mediul online, însă Tebow a...

E liniște în cer

Tatăl meu mi-a spus odată că înţelege de ce am ales să cred într-un dumnezeu – sunt o fire mai slabă și am nevoie să mă ancorez în lucruri care să dea un sens suferinţelor și greutăţilor vieţii. Pe de o parte, avea dreptate – viaţa e mai ușoară când crezi că nu se termină...

Studiu: Creștinii nu înţeleg iertarea necondiţionată

Iertarea este o idee centrală a creștinismului, care face diferenţa între acesta și alte religii. Creștinii sunt reconciliaţi cu Dumnezeu printr-un act de iertare, făcut posibil prin sacrificiul lui Iisus Christos. Dacă creștinii nu reușesc să primească și să ofere iertare, nu doar relaţiile între ei suferă, ci și caracterul de martor al lui Iisus...

Convertirea unui ateu

Dumitru Borţun este unul dintre cei mai apreciaţi specialiști români în comunicare și relaţii publice, un autor prolific și comentator avizat al vieţii publice. Dumnezeu a fisurat cu răbdare edificiul ateismului moștenit din familie și fortificat de anii de educaţie controlată de regimul comunist.

De ce este importantă creșterea spirituală

Întotdeauna am admirat oamenii care știu cum să aibă grijă de plante. Îmi amintesc că mama mi-a cumpărat un cactus în copilărie, după ce am implorat-o să îmi ia o plantă în ghiveci. Eram fascinată de ideea că voi investi timp și energie în cactusul meu, iubindu-l, udându-l și așteptând să înflorească. Cât de greu...

O credinţă simplă și de neclintit

„Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

Banii și credinţa: strategii creștine pentru vremuri de criză

Criza financiară nu vine niciodată singură. Cu ea vin și nesiguranţa, frica, nopţile nedormite, rușinea de a nu putea face faţă propriilor cheltuieli. Ar putea credinţa să aducă un sens în mijlocul haosului financiar?

Ce înseamnă pentru creștini „miracolul Învierii”

„Strigăm oaselor uscate: «Prindeţi viaţă! Prindeţi viaţă!» / Strigăm inimilor moarte: «Înviaţi! Înviaţi!» Să vedem ridicându-se din cenușă o armată”. E așa de bogat în figuri de stil cântecul din care am extras aceste versuri, încât probabil că dacă am alege la întâmplare un om de pe trecerea de pietoni și i l-am pune la căști, să...

Caz închis. După 32 de ani

„Chiar dacă ești întemniţat pe viaţă, tot e o perioadă scurtă. După care urmează revenirea lui Iisus. Trebuie să faci tot ce poţi mai bine în situaţia în care te afli.“ (Lindy Chamberlain)

Dumnezeul iubirii. Dumnezeul drept

Cu secole în urmă, teologul şi filosoful german Gottfried Wilhelm Leibniz folosea pentru prima dată termenul „teodicee”1 – „justificarea lui Dumnezeu”. Prin teodicee, Leibniz se referea la realitatea ultimă a justificării, o dată pentru totdeauna, a lui Dumnezeu şi a tuturor căilor Lui înaintea întregului univers.

Acum 20 de ani, despre mântuire

Când aveam 20 de ani, viaţa mea spirituală era ca un examen la care îmi picase subiectul pentru care nu mă pregătisem.

Îmi ascultă Dumnezeu rugăciunile?

Dacă există o răscruce de unde pornesc atât drumul credinţei, cât și cel al îndoielii sau al necredinţei în Dumnezeu, atunci aceasta este rugăciunea. Această...