Creștinism

Umorul de situaţie al lui Ion Luca Caragiale, descris prin replica cetăţeanului turmentat „Eu cu cine votez?“1, capătă în societatea recentă un caracter tragico-dramatic. Întrebarea care o precedă interoghează sensul actului electiv manifestat prin vot liber, universal, egal și secret: De ce să votez?

Jurnalul online al motorului de căutare Google ne descoperă că, pentru internauţii români, cel mai de interes subiect din domeniul religios în 2019 a fost rugăciunea.1

Credinţa și sportul – doi companioni destul de puţin compatibili, la prima vedere. Totuși, Cupa Mondială FIFA 2022 este evenimentul cu prilejul căruia se vor face mai multe rugăciuni decât oricând către un zeu sau altul, pe măsură ce aproape jumătate de planetă se oprește să urmărească acest turneu mondial de fotbal.   

Cartea O mie să cadă este, dincolo de istoria emoţionantă a unei familii care trăiește suferinţele și ororile celui de-al Doilea Război Mondial, o radiografie a creștinismului care rezistă în vremuri în care compromisul pare singura cale de supravieţuire.

Reforma protestantă a fost un râu tumultuos, a cărui curgere a început să devină vizibilă în 1517. O contribuţie semnificativă la această erupere au avut-o afluenţii săi – mișcările (pre)reformatoare: valdenzii, albigenzii, lolarzii, husiţii etc., adevărate izvoare ale curentului principal protestant, care a preluat forţa lor în curgerea lui prin istorie.

„Oamenii inteligenţi, cu pregătire știinţifică, nu mai cred (sau nu au cum să mai creadă) în Dumnezeu.”

Primele secunde sunt confuze: voci și siluete înceţoșate dănţuiesc în apropiere și mi se pare că mâini neîndemânatice încearcă să mă smulgă din acest zig-zag dintre somn și starea de veghe. Aud limpede glasul unei femei care anunţă că mă trezesc și, înainte să ies cu totul din această carcasă de moleșeală, îmi dau seama...

Generaţiile de adulţi americani caracterizate în cea mai mare măsură de adeziunea la creștinism și de un devotament practic faţă de credinţa lor sunt în proces de îmbătrânire și dispariţie.1 Ele sunt „înlocuite” de generaţii de tineri mai puţin înclinate să se identifice cu religia creștină sau să devină creștini implicaţi.

„Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini” (Isaia 46:4).

Rost, rostire, rostuire... „rostul” românesc și derivatele lui. Un cuvânt mai generos în limba noastră decât sinonimele „sens”, „scop”, „semnificaţie”, după cum îl prezintă Constantin Noica în volumul din 1970, Rostirea filosofică românească.[1]

Decizia Universităţii Yale de a retrage finanţarea studenţilor care lucrează pentru organizaţii conservatoare stârnește controverse la doar câteva săptămâni după ce studentul la drept Aaron Haviland atrăgea atenţia că mediul universitar este unul ostil creștinilor.

Știm că iertarea autentică e creştinească, e de dorit. Și ştim şi că iertarea autentică e plăcută la primit. Dar oare ne cere Dumnezeu să iertăm în orice circumstanţă?

Educaţia în regim de homeschooling este încă o raritate în România, dar în Statele Unite se practică încă din anii 1970. Părinţi care nu au vrut să își introducă copiii în mediul social pe care îl presupune o școală publică au crescut deja o generaţie de creştini care fac diferenţa. Christian Post face o listă...

Vorbeam cu cel pe care îl numesc „dom’ Profesor” și l-am întrebat: „Știu că aţi avut rezerve să vă botezaţi; de ce aţi ales să o faceţi, până la urmă? Care a fost elementul hotărâtor?”

Marea atracţie a lumii virtuale vine tocmai din posibilitatea evadării pe care i-o oferă vizitatorului, care simte că acolo își poate ascunde identitatea, își poate satisface orice fantezie fără a suporta, adesea, vreo consecinţă. Posibilitatea ascunderii identităţii oferă sentimentul de libertate, dorinţă deloc rea în sine, până la urmă. Dar, este posibilă libertatea de acţiune...

Cu aproape opt ani în urmă, prof. Richard Lischer a primit un telefon care avea să-i sfâșie inima și să-i pună credinţa la încercare. Era fiul lui, un avocat de succes, care-i spunea scurt: cancerul a revenit. Cele 95 de zile agonizante în care tatăl a asistat neputincios la suferinţa fiului, în timp ce tumorile...

În anul 1961, Londra este locul de debut al piesei de teatru „Luther”, scrisă de John Osborne (1929-1994). Autorul nu-şi propune redarea vieţii lui Luther din punct de vedere istoric, iar întreaga piesă e doar un pretext pentru promovarea ideilor ce frământau mintea de căutător disperat a lui Osborne.

„El a făcut ca toţi oamenii, ieșiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.” (Faptele apostolilor 17:26,27)

Este România o ţară în curs de secularizare sau în proces de reviriment religios? Și una, și alta. Acesta este însă răspunsul simplu și superficial.

Un important studiu asupra societăţii și familiei americane care urmărește trendurile din societate pentru a identifica valorile importante pentru simţul identitar al americanilor tocmai a fost publicat. În mod surprinzător, doar 43% dintre americani spun că religia este importantă pentru identitatea americană.

Un Dumnezeu care iartă orice păcat, oricât de monstruos, poate fi o pricină de poticnire pentru cei care cred că trebuie să existe niște limite rezonabile ale iertării. Dar este și motiv de speranţă vie pentru cei care se simt prea păcătoși ca să-L mai caute.