Credincios adventist, a învăţat să scrie la 74 de ani ca să-și scrie povestea
Un credincios adventist italian a învaţat să scrie, la 74 de ani, pentru a-și putea scrie povestea vieţii. Luna aceasta, Castrenze Chimento a fost distins cu Premiul Pieve Saverio Tutino tocmai pentru autobiografia sa.
Încrede-te în Dumnezeu și totul va fi bine
Înainte de a-I cere ajutorul, Dumnezeu are deja o soluţie la orice problemă a noastră. Așadar, nu trebuie să ne îndoim niciodată de puterea lui Dumnezeu de a veni în ajutorul nostru. Tot ce trebuie să facem este să ne încredem în El.
Atac în Egipt de Duminica Floriilor: Drumul spre viaţă e pavat cu moarte
Duminica Floriilor este ultima duminică înainte de Paște, când se marchează intrarea lui Iisus în Ierusalim pe un măgăruș și este întâmpinată cu crenguţe înfrunzite și flori de câmp. Astfel, se spune că drumul spre moarte a fost presărat cu flori. Moartea lui Iisus a însemnat însă viaţă veșnică pentru oricine crede în El, ceea...
Studiu: Terorismul musulman este o ameninţare "minoră"
Un studiu despre terorism şi securitatea naţională, dat publicităţii miercuri de Triangle Center din Carolina de Nord a afirmat că musulmanii radicali au fost, în 2011, doar o ameninţare minoră la adresa Statelor Unite ale Americii.
„Biblia neagră” e verde cu portocaliu
Dedicată tinerilor de 13-16 ani, versiunea Our Heritage and Faith Holy Bible for African-American Teens este o traducere în limbaj modern - New International Version - cu 100 de pagini de comentarii dedicate în mod special adolescenţilor americani de culoare.
Obsesiile Statului Islamic: barba și concubina
Cu scopul de a-și justifica filosofia extremistă, ideologii ISIS au realizat un ghid amănunţit unde se precizează regulile Grupării, de la detalii privind lungimea bărbii până la felul în care se raportează la sclavele sexuale.
Credinţa vede miracolul
În tulburarea lor, martirii nu-L abandonează pe Dumnezeu. Deși nu Îl înţeleg întru totul, Îl cunosc suficient încât să aibă încredere în El.
Institutul Teologic Adventist a fost acreditat de ARACIS
Cea mai înaltă instituţie de învăţământ adventist din România, Insititutul Teologic de la Cernica, a fost acreditat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).
Papa admite „erori grave” în gestionarea scandalului sexual din Chile
Într-o scrisoare extraordinară publicată miercuri, papa Francisc a recunoscut că a făcut „greșeli grave” în gestionarea scandalului din Chile privind abuzurile sexuale. Pentru a le cere iertare victimelor abuzului pe care le-a discreditat, acuzându-le de calomnie, acesta le-a lansat o invitaţie la Vatican.
Jean Calvin
În cartea „The Legacy of John Calvin“, David W. Hall împarte liderii în două categorii. Unii prevăd viitorul, iar ceilalţi îl schimbă. Calvin, spunea Hall, face parte din a doua categorie.
Evanghelizare inversă – Misionari din Africa vin în Marea Britanie
Acum 14 ani, soţia pastorului Reuben Ekeme Inwe a avut un vis, și anume că soţul său ţine o predică în faţa unei mulţimi de albi și că afară ninge. Doar că, la momentul respectiv, cuplul trăia în Nigeria și singurele feţe pe care le vedea Inwe când predica erau de africani.
3 motive pentru care creştinismul tace în faţa persecuţiilor din Orientul Mijlociu
„Unii ar putea crede că oroarea a cuprins amvoanele și stranele bisericilor americane. Nu a fost așa. Tăcerea a fost aproape asurzitoare". Aceasta a fost afirmaţia prin care o jurnalistă de la Fox News a expus eșecul creștinilor de a-şi apăra confraţii din întreaga lume, în condiţiile presecuţiilor cu care aceștia se confruntă.
Studiu: adventiștii înregistrează rate mai mici de cancer și de deces prematur
Un studiu recent al Universităţii Loma Linda Health (SUA) a descoperit că adventiștii de ziua a șaptea înregistrează rate mai mici de deces prematur și cancer, în comparaţie cu indivizii din populaţia generală din Statele Unite. Studiul, publicat de revista Cancer – jurnal revizuit interpares de American Cancer Society –, a descoperit rezultate similare și atunci când...
Plan de dietă: rugăciunea
Mâncarea trebuie să ocupe un loc corect în vieţile noastre pentru a nu ne simţi vinovaţi când cedăm tentaţiilor culinare, crede Mary DeTurris Poust, blogger creştin şi autoare a cărţii „Pofte".
Miracolul nașterii și al dezvoltării
Al patrulea nepot al nostru a sosit mai devreme decât era așteptat. Atunci când fiul și nora noastră ne-au anunţat că așteaptă cel de-al doilea copil – prima noastră nepoată –, au început emoţiile și, bineînţeles, pregătirile. Printre altele, am cumpărat un bilet pentru bunică (adică pentru soţia mea), pentru a ajunge cu o zi...
A fost lansată biblioteca digitală cu Manuscrise de la Marea Moartă (video)
Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi (AIA) şi Google Israel au anunţat astăzi lansarea bibliotecii digitale Dead Sea scrolls, informează Haaretz.
Dawkins a pierdut dezbaterea cu fostul lider al anglicanilor
Ateul britanic Richard Dawkins a pierdut dezbaterea avută cu Rowan Williams, fostul lider al Bisericii Anglicane, acesta nereuşind să convingă studenţii prezenţi la Cambridge Union Society că religia nu mai are loc în societatea contemporană.
Protest faţă de Satanism și Halloween
„Dumnezeu nu există!" a strigat o femeie. „Nu e loc pentru Satana în Oklahoma" i-a răspuns alta. Strigătele s-au făcut auzite la sfârşitul săptămânii trecute, în oraşul Oklahoma (SUA), unde o grupare satanistă a oficiat la Centrul Civic, în public, un ritual specific.
Franklin Graham afirmă că Dumnezeu, nu papa judecă homosexualii
Franklin Graham, fiul celebrului evanghelist american Billy Graham, a declarat că papa are dreptate atunci când spune că nu este în măsură să judece homosexualii. „Numai Dumnezeu poate face asta, nu papa sau oricare dintre noi", a afirmat cu tărie Graham.
Pregătiri pentru Crăciun, în toiul unui război cultural și politic
Ideea că niște copilași creștini din Londra ar fi subjugaţi de către adulţi musulmani care vor să le distrugă identitatea s-a dovedit a fi un click-bait mult prea bun pentru ca unele publicaţii din Marea Britanie să nu îl transforme în scandal naţional.
Călugări complici: Tăcerea care costă cât un dosar penal
Premieră istorică pentru procurorii din Pennsylvania, care au formulat acuzaţii la adresa a trei călugări franciscani care ar fi facilitat abuzarea sexuală a zeci de copii. Procurorii susţin că ar fi vorba de aproximativ 80 de elevi care au avut de suferit de pe urma „tăcerii” celor care ar fi trebuit să vorbească.





















