Reguli mai stricte în privinţa circumciziei în New York

Comisia pentru Sănătate a oraşului New York, SUA, a decis să adopte o nouă lege în ceea ce priveşte ritualul de circumcizie, care interzice mohelimului să aspire sângele din rană, cu gura.

UE extinde condiţiile acordării azilului persoanelor persecutate religios

Curtea Europeană de Justiţie a decis că statele membre UE sunt obligate să acorde azil religios persoanelor persecutate religios, chiar şi atunci când acestea pot să se închine în spaţiul privat.

Un lider spiritual marcant atacă religia

Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor, a făcut o declaraţie surprinzătoare, într-un mesaj postat pe reţeaua de socializare Facebook. Citând dintr-o carte pe care a publicat-o anul trecut, el a afirmat că religia nu mai poate fi o soluţie satisfăcătoare pentru problemele acestei lumi.

A fost găsit autorul filmului ce îl denigrează pe Profetul Mohamed

Autorităţile federale americane l-au identificat pe autorul filmului anti-musulman care a pus pe jar întregul Orient, în care Profetul Mahomed este prezentat ca un homosexual ce se îndoieşte de misiunea sa de a fi profetul lui Allah. În prezent, Nakoula Basseley este sub protecţia poliţiei din California.

Cum luptă o comunitate pentru cele 10 porunci

În faţa unui liceu din Connellsville, Statele Unite, există un monument de piatră pe care sunt scrise cele 10 porunci. Monumentul trebuia să fie o inspiraţie pentru elevi, dar unele familii cer să fie mutat.

Facultate adventistă din Florida, ridicată la statutul de universitate

O facultate deţinută de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în Florida (SUA) a devenit cea mai recentă instituţie de învăţământ a unei biserici care să acceadă la statutul de universitate, în statul american. Statutul actual reflectă creșterea numărului de programe de studiu oferite de instituţie, informează Adventist News Network.

Rowan Williams: Am greșit în gestionarea problemei homosexualilor

Liderul Bisericii Anglicane din Marea Britanie, Arhiepiscopul Rowan Williams, a recunoscut că ar fi putut face mai multe pentru a opri diviziunea generată în biserică de problema homosexualităţii. Potrivit Christian Post, Williams sugerează că rolul de conducător al bisericii ar putea fi prea vast pentru a fi deţinut de o singură...

Evreii ultraortodocși ar putea fi obligaţi să facă armata

Dreptul de a studia Scriptura și de a cultiva evlavia sunt esenţiale pentru Israel, spun evreii ultra-ortodocși. Un drept pe care tot mai mulţi evrei secularizaţi îl contestă, pe măsură ce numărul cetăţenilor care se înrolează scade.

Vaticanul angajează un expert de top pe probleme privind spălarea banilor

Vaticanul l-a angajat pe Rene Bruelhart, fostul expert în probleme de spălare a banilor al statului Liechtenstein, pentru a ajuta Sfântul Scaun să își gestioneze chestiunile financiare în conformitate cu standardele internaţionale pentru transparenţă.

Iadul şi Raiul din manualele de religie

Nemulţumirile dinainte de începutul fiecărui an şcolar, legate de slaba pregătire a profesorilor şi condiţiile proaste de învăţământ din şcoli pălesc zilele acestea, în faţa unui scandal despre conţinutul manualelor de religie.

Festivalul Timorgelfest cuprinde și trei recitaluri de orgă la Biserica Adventistă „Betania”

Joi, 13 septembrie, Biserica Adventistă „Betania" din Timișoara va oficia deschiderea festivalului Timorgelfest 2012, un regal de muzică clasică organizat prin colaborarea Ministerului Culturii și Cultelor cu Primăria orașului Dourdan din Franţa, Consiliul Judeţean Timiș, Consiliul Local Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Muzică și Filarmonica Banatul Timișoara.

Satirizarea profetului Mahomed scoate mii de oameni în stradă

Libia şi Egiptul fierb, după ce un grup creştin american, condus de Terry Jones, pastorul care a dat foc Coranului, a realizat un videoclip în care îl satirizează pe Profetul Mohamed.

Banda desenată, un instrument contestat în lupta contra islamofobiei

DC Comic, gigantul producător de bezi desenate din Statele Unite, a lansat pe 5 septembrie o nouă serie, intitulată „Green Lantern", care are în centru un personaj musulman.

Vizita Papei în Beirut, „un strigăt dezarmat, dar plin de speranţă”

Libanul a decretat ziua de 15 septembrie 2012, ca zi liberă. Motivul? Autorităţile vor să permită populaţiei să participe la vizita Papei Benedict al XVI-lea.

În California, poţi să faci avort chiar dacă nu ai pregătire de medic

Un proiect de lege care dă dreptul asistentelor medicale şi moaşelor să efectueze avorturi a trecut fără probleme de Senat şi urmează să fie aprobată de guvernatorul Jerry Brown.

Moartea, prin ochii unui ateu. Christopher Hitchens

Cu 3 ani în urmă a fost publicată cartea Mortality (Mortalitate), semnată de faimosul ateu Christopher Hitchens, răpus în anul 2011 de cancer. Volumul emoţionează prin luciditatea care transpare din cuvintele omului care privește fără speranţă la iminentul său sfârșit.

Ideea unui acomodaţionist: reclame pentru valori (VIDEO)

Cum ar fi dacă talentul alchimic al creatorilor de publicitate ar fi folosit și în scopuri mai nobile decât convingerea consumatorilor că „cel mai nou detergent pentru podele, acum și cu parfum de portocale de Sicilia", este exact ceea ce aveau ei nevoie?

Pastorul iranian condamnat la moarte a fost eliberat

După ce a petrecut trei ani în închisoare fiind acuzat de apostazie şi a stat neclintit în credinţă deşi putea să fie executat în urma refuzurilor repetate de a se întoarce la islam, pastorul Youcef Nadarkhani a fost în sfârşit eliberat.

Se îndreaptă ateismul american către o schismă?

E posibil ca, în scurt timp, să se vorbească despre Marea Schismă a ateismului? Editorialistul The Guardian, Peter McGrath, încearcă să anticipeze un răspuns.

S-a lansat cel de-al doilea volum al jurnalului „Fides et Libertas”

Asociatia Conștiinţă și Libertate a lansat cel de-al doilea volum al jurnalului Fides et Libertas, publicaţia anuală a International Religious Liberty Association (IRLA). Găzduită de Institutul Teologic Adventist de la Cernica, lansarea a avut în centru relaţia dintre secularism și libertate religioasă.

Grija pentru săraci în 5 religii ale lumii

Mahatma Gandhi, părintele independenţei Indiei, obişnuia să spună că „măreţia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi măsurate prin felul în care îi tratează pe săracii ei". Un reportaj realizat de jurnaliştii de la Huffington Post trece în revistă modul în care religiile lumii se raportează la problema sărăciei.