Azi e Ziua Internaţională a Toleranţei

Astăzi este Ziua Internaţională a Toleranţei. Statele membre ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură au semnat, în data de 16 noiembrie 1995, Declaraţia Principiilor Toleranţei, la Paris.

Într-o lume nesigură, Dumnezeu mă asigură

„Dacă ceva poate ucide peste 10 milioane de oameni în următorii 10 ani, va fi mai mult ca sigur un virus extrem de infecţios, nu un război. Nu bombe, ci microbi. Nu suntem pregătiţi pentru următoarea epidemie” – cu aceste cuvinte își începea discursul Bill Gates, la 3 aprilie 2015, în cadrul unei conferinţe TED...

„Sectantule!” Viaţa de sine stătătoare a unei etichete

Am ajuns în pădurea dintre Pasărea și Brănești la scurt timp de la tragedia femeii care s-a aruncat în faţa trenului împreună cu cei trei copii ai săi și am făcut propria reconstituire.

Cele mai frumoase biserici din lume

Credinţa şi sentimentul religios au capacitatea de a naşte frumuseţe, indiferent de zona geografică. Jurnaliştii de la USA Today au realizat o galerie foto a celor mai impresionante construcţii religioase din lume, între care se regăsesc şi catedrale celebre dau şi mai puţin sau deloc cunoscute.

În mijlocul dezbaterilor, Biserica Adventistă își reafirmă poziţia pro necombatanţă

Președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel mondial, Ted Wilson, a publicat recent o declaraţie pe site-ul oficial de știri al Bisericii, Adventist News Network, în care explică poziţia oficială a Bisericii faţă de rolurile pe care adventiștii ar trebui sau nu ar trebui să și le asume în cazul înrolării în armată.

Știinţa a demonstrat că nu există Dumnezeu. Adevărat sau fals?

A demonstrat ştiinţa că nu există Dumnezeu? Nu. Acesta este răspunsul simplu și adevărat. Şi atunci este mitul deja spulberat? Nu tocmai.

O seară de Oscar pentru un soldat adventist

Artizanii peliculei „Hacksaw Ridge”/„Fără armă în linia întâi” (RO) au dus povestea reală, și în același timp aproape incredibilă, a unui tânăr soldat american până la nivelul oscarurilor..

COVID-19: Cum ar fi dacă am primi veștile rele în vid?

Cum ar fi fost dacă nu ar fi existat nicio veste bună care să ne dea încrederea că putem trece prin necazurile cu care ne întâlnim? Nicio veste bună care să ne asigure că suntem preţuiţi, iubiţi, că suntem sprijiniţi, că nu suntem singuri?

Povestea adventistei care a salvat Rusia de la criza economică: Oksana Sergienko

În 2003 şi 2004, în timp ce miliarde de dolari de la preţurile ridicate la petrol se scurgeau în tezaurul Rusiei, Oksana şi şeful ei de atunci, ministrul de finanţe Alexei Kudrin, au cerut înfiinţarea unui fond special al guvernului pentru a colecta banii. Oksana a elaborat planurile fondulului de stabilizare, pe care l-a văzut...

Dragostea care înghite toate fricile mele

Într-un psalm care ar merita citit în cele mai îngheţate dimineţi și în cele mai întunecate nopţi ale noastre, regele David exprima niște întrebări retorice („De cine să mă tem?/ De cine să-mi fie frică”) cărora contemporanii noștri nu ar prididi totuși să le răspundă.

Studiu: credinţa în Dumnezeu ne ajută să dormim mai bine

Credinţa în Dumnezeu îi ajută pe oameni în multe feluri: reduce anxietatea, ameliorează depresia, crește simţământul sensului și dorinţa de implicare socială, ba chiar previne anumite boli ale stilului de viaţă, prin adoptarea unui comportament cumpătat. Un studiu recent anunţă însă că există o legătură bine documentată și între o credinţă solidă și un somn...

Şi dacă nu am nevoie de Dumnezeu?

Mult mai cumplită decât persecuţiile, ideologiile şi păgânismul militant la un loc ar putea fi forţa ascunsă în spatele expresiei aparent inofensive: „Nu ai nevoie de Dumnezeu!”

Iisus a fost mai mult decât un simplu om

Viaţa unui singur om a schimbat vieţile a miliarde de oameni de-a lungul istoriei, pe tot globul. Este în același timp temut și iubit,...

Trei lucruri pe care le pot învăţa creştinii de la musulmani despre rugăciune

În ciuda diferenţelor culturale şi religioase, creştinii şi musulmanii pot învăţa multe lucruri unii de la alţii, mărturie fiind chiar musulmani (precum Malala Yousafzai, fetiţa împuşcată pentru că militează pentru dreptul la educaţie al fetelor musulmane) care s-au distins în zgomotul contemporan prin discursul la care creştinii au rezonat.

Europa păgână va fi cucerită de credincioşii musulmani

Europa va deveni un continent tot mai „islamizat" în cazul în care creştinii europeni nu vor face mai mulţi copii şi nu vor merge mai des la biserică, a declarat un oficial al Vaticanului. Populaţia indigenă a Europei nu numai că a abandonat creştinismul, ci devine chiar păgână, susţine monseniorul Piero Gheddo, de la Institutul...

De ce îngroașă tinerii adventiști rândurile „neafiliaţilor”

Andrea este o tânără americană de 28 de ani. Este veselă, modernă și curajoasă când vine vorba să spună ce gândește. A crescut într-o familie adventistă de ziua a șaptea, însă nu mai merge la biserică. Spune că încă are sentimente pozitive vizavi de Biserica Adventistă, însă că nu consideră că...

De ce părăsesc tinerii biserica. Răspunsuri şi soluţii

Aproape două treimi dintre tinerii care au crescut într-o familie creştină şi care au primit educaţie religioasă pleacă din biserică până să împlinească 20 de ani. Aceasta este statistica seacă, ce dezvăluie un fenomen despre care s-au scris multe articole şi cărţi, precum „Sticky Faith", „Soul Searching", „Generation X-Christian" şi „Almost Christian", pentru a enumera...

Capcanele meditaţiei, noua religie a omului postmodern

Departe de a mai fi o curiozitate a spiritualităţii estice, meditaţia a ajuns să fie un leac bun la toate pentru omul postmodern, în special în societăţile dezvoltate precum Statele Unite, unde 40% dintre oameni meditează cel puţin săptămânal.

Tânărul care ne-a adus oglinda

În cazul popularului conflict dintre biserică și tineri, nu e posibilă decât o singură concluzie. Nu e greu de aflat ce ne lipsește. E greu de acceptat. Și de-o parte, și de cealaltă.

Lumea, „curăţată” de creștini

Martirajul este din ce în ce mai răspândit în toată lumea, creștinii fiind persecutaţi atât de către mișcările islamice extremiste, cât și de către guvernele represive. Este o situaţie care i-a făcut pe mulţi să vorbească despre „epurare etnico-religioasă” și pe papă să o denunţe ca „o formă de genocid”.

Doctor în comunism

Este ușor să remarci curajul într-o lume în care lașitatea și obedienţa sunt la ele acasă. Unde cuvântul altuia, susţinut de o bâtă, este acceptat fără a fi pus la îndoială. Și în momentul acela, o persoană care se opune, care vede situaţia altfel și are curajul să se ridice și să vorbească devine vizibilă,...