Ce crede BOR despre 666 și cardurile de sănătate

Într-o reacţie oficială la opoziţia manifestată de unii credincioși faţă de introducerea cardurilor de sănătate, Biserica Ortodoxă Română recomandă clerului și credincioșilor să decidă raţional, nu emoţional, în această problemă.

Cum să descopăr voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea

Pe măsură ce înaintăm în viaţă, facem tot felul de alegeri: Ce facultate voi urma și ce specializare voi alege? După absolvire, unde voi lucra – voi fi liber profesionist sau voi intra într-o companie? Unde voi locui? Cum voi cheltui banii câștigaţi? Dacă mă voi căsători, vom avea copii sau nu? Și dacă da,...

Documente desecretizate: Aliaţii știau despre Holocaust încă din 1942

După 70 de ani, arhivele Holocaustului de la ONU au fost desecretizate, iar elementele care ies la iveală atestă faptul că Aliaţii au făcut prea puţin pentru a salva milioanele de victime condamnate la moarte.

Parlamentul britanic recunoaşte: discriminarea creştinilor e îngrijorătoare

După o anchetă de 6 luni, Parlamentul britanic a făcut public un raport privind discriminarea religioasă şi marginalizarea creştinilor în viaţa publică. Raportul intitulat „Clearing the Ground" aduce în atenţia publicului abuzurile pe care creştinii sunt nevoiţi să le îndure din cauza interpretării defectuoase a legislaţiei.

Religia păgână e tot mai populară în Islanda

În timp ce islandezii părăsesc rândurile celei mai mari instituţii religioase din ţară, Biserica Evanghelică Luterană, care este biserica de stat a Islandei, numărul adepţilor religiei păgâne Ásatrú crește, informează World Religion News.

Editurile americane îl roagă pe Trump „să nu pună o taxă pe Biblie”

Majorarea tarifelor vamale pentru importurile din China în Statele Unite lovește într-un sector neașteptat: producătorii de carte creștină. O asociaţie profesională a editurilor americane a pledat împotriva majorării în faţa Comisiei Federale pentru Comerţ Internaţional.

FBI va monitoriza infracţiunile motivate de ură împotriva sikhiştilor, hinduşilor şi arabilor

După ani de presiuni din partea legislatorilor și a organizaţiilor pentru drepturile civile, FBI-ul a decis să înceapă monitorizarea oficială a actelor de violenţă motivate de ură împotriva sikhiştilor, hinduşilor şi arabilor din SUA.

Alegerea lui Brittany: și-a amânat finalul, de dragul familiei

Iubirea pentru viaţă a învins în povestea lui Brittany Maynard, cel puţin deocamdată. Miile de oameni din întreaga lume care s-au rugat ca ea să se răzgândească și să nu își ia viaţa pe 1 noiembrie se pot bucura. Ruga lor se va împlini.

Sitcom despre nevestele din Biblie

După succesul internaţional al serialului "Neveste disperate" ("Desperate Housewives"), o ciber-evanghelistă şi-a propus să producă "Nevestele din Biblie", un serial despre şase femei care se străduiesc să fie soţii bune.

De la urările cele reci la Vestea cea Bună

Urările trimise cu ocazia sărbătorilor constituie un obicei frumos, dar şi un prilej de a evalua, în sinea noastră, cât de mult ne pasă unora de alţii, cât de mult ne-am apropiat sau, dimpotrivă, ne-am îndepărtat, în cursul anului care a trecut.

20 de apocalipse cărora le-am supravieţuit

Deşi Biblia afirmă că nimeni nu cunoaşte ceasul sau ziua în care va veni sfârşitul lumii, escatologia i-a preocupat şi încă îi preocupă pe oameni. Cataclismele naturale, dar şi descoperirile ştiinţifice legate de mărime altor corpuri din universe, au diversificat scenariile apocaliptice, care s-au intensificat în ultimii ani.

Creștinii din Orientul Mijlociu se opun unei intervenţii în Siria

În timp ce Congresul american dezbate încă posibilitatea unei intervenţii militare în Siria, ca răspuns la atacurile chimice, liderul Alianţei Evanghelice Mondiale avertizează că Orientul Mijlociu creștin nu își dorește acest lucru.

A apărut o carte despre sufletul animalelor

„Ce se întâmplă cu animalele după ce mor?" Este întrebarea la care încearcă să răspundă Ptolemy Tompkins în cartea The Divine Life of Animals.

Problemele religioase, tot mai des pe agenda angajatorilor francezi

Jumătate dintre angajatorii francezi declară că au fost nevoiţi să rezolve probleme de ordin religios între angajaţii lor, arată un sondaj de opinie realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Rennes.

Vaticanul, în pas cu „semnele timpului”

Mulţi și-au legat speranţele de sinodul catolic asupra familiei. Homosexualii, dar și femeile au mizat pe faptul că Francisc va impinge lucrurile spre schimbări revoluţionare. Mai bine spus, au fost așteptări în direcţia unei Biserici Catolice care să renunţe la opţiunile ei tradiţionale. Aceasta este una dintre explicaţiile discuţiilor aprinse, alimentate atât de către cei...

Hormonul fericirii, responsabil și pentru moralitate?

Studii recente indică faptul că oxitocina poate schimba relaţiile sociale dintre oameni şi poate modifica chiar personalitatea, făcându-ne mai empatici și mai fericiţi. Afirmaţii similare au fost făcute în legătură cu dopamina și serotonina. De data aceasta, un reputat cercetător american este convins că oxitocina nu are efect doar asupra ...

Maiaşii mexicani pornesc cronometrul apocaliptic

Oraşe de pe teritoriul maiaşilor din Mexic încep astăzi numărătoare inversă. Au mai rămas 51 de săptămâni şi 6 zile până la 21 decembrie 2012, data la care maiaşii au prezis sfârşitul lumii, conform anumitor păreri.

2016 – Retrospectiva religioasă a anului

Anul 2016 a stat sub nota căutării unităţii.

Rugăciuni puternice către Dumnezeul ascuns

Nimeni nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu, însă Acela care L-a cunoscut dinainte să se nască pe acest pământ ne-a învăţat pe toţi să I ne adresăm prin rugăciune.

De ce se discută despre religie la forumul economic de la Davos?

Anul acesta, în afară de problemele economice obişnuite de pe agenda discuţiilor de la Forumul Economic de la Davos, liderii lumii discută şi despre o serie de probleme controversate şi ţinuse secret de zeci de ani, numite „factorii X". Între aceste subiecte se află îmbunătăţirea capacităţilor cognitive, speranţa de viaţă prelungită a oamenilor, întâlnirea formelor...

Bibliile fără simboluri sunt singurele legale în China

Propovăduirea Evangheliei în China este mai uşoară decât s-ar putea crede, susţine directorul organizaţiei misionare „Vocea Chinei şi a Asiei", Jonathon Brooks.