Islamul radical ar putea intra în România

Lăcaşuri de cult musulmane ilegale, care ar putea să promoveze idei fundamentaliste, apar în România şi, în special, în Bucureşti. Avertismentul vine din partea comunităţii turco-tătare din România.

Mormonii englezi răspund la satira „The Book of Mormon” (VIDEO)

Musicalul „The Book of Mormon", scris de creatorii serialului „South Park", a ajuns la Londra la sfârșitul lunii martie. Ca răspuns, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă din Marea Britanie a lansat o campanie de informare privind credinţa mormonă, fără a obiecta public cu privire la show, scrie The Guardian.
Ultima chemare a harului

Ultima lacrimă

Mă aflam în aeroport, în așteptarea îmbarcării. La un moment dat în difuzoare au fost rostite numele a patru persoane ce erau așteptate la o poartă de îmbarcare din apropiere. Persoanele respective au fost strigate de trei ori. La un moment dat, personalul s-a retras, iar ușa s-a închis în spatele lor. La puţin timp...

Secularismul nu L-a omorât pe Dumnezeu

De-a lungul timpului, mulţi sociologi, printre care Marx, Compte sau Durkheim, au postulat că, pe măsură ce societăţile evoluează, știinţa și raţiunea vor înlocui orientarea către religie, teologie și misticism a societăţilor timpurii. Însă un studiu publicat în American Sociological Review arată că nevoia de Dumnezeu nu a murit nici până în ziua de azi.

Evenimentul fără care Crăciunul ar fi incomplet

Un Crăciun care nu este trăit din perspectiva celui de al doilea advent își pierde sensul. De aceea, credincioșii sunt îndemnaţi să se gândească la prima venire a lui Hristos, sosirea istorică în umanitate, pentru a putea, astfel, anticipa cea de a doua venire. Prin urmare, perioada premergătoare Crăciunului trebuie să fie un timp care...

Undele gravitaţionale și inflaţia de certitudini

Pe 17 martie 2014, blogul de știinţă și tehnologie al prestigiosului ziar The New Yorker anunţa: „O revoluţie știinţifică ne permite să vedem până la începuturile timpului.“ Lawrence M. Krauss, fizician renumit și autorul cărţii Un univers din nimic: de ce există ceva în loc să nu existe nimic, comenta în articolul său știrea care...

Evanghelicii de azi, tributari ereziilor de ieri

Americanii și în special evanghelicii sunt destul de confuzi în legătură cu crezul lor religios, ba chiar susţin vechi erezii care au apărut în primele secole ale creștinismului, arată un sondaj efectuat de organizaţia Ligonier Ministries.

În China, redeșteptarea spirituală duce la protejarea mediului

Schimbările climatice cauzate de gazele cu efect de seră, care încălzesc planeta, promit să schimbe lumea prin distrugere. China este prima ţară care s-a aruncat puternic și fără rezerve în lupta pentru a împiedica acest proces. Iar acest lucru este esenţial, pentru că SUA și China sunt cei mai mari doi poluatori ai planetei, deţinând...

Când credinţa și știinţa se ciocnesc

S-ar putea să nu rezolvăm niciodată pe deplin tensiunea dintre credinţă și știinţă, dar putem învăţa să o gestionăm. Secretul înţelegerii acestei tensiuni este de a recunoaște presupoziţiile diferite cu care operează credinţa și știinţa în ce-L privește pe Dumnezeu și natura.

Sondaj Barna: Ce se mai crede despre Iisus?

Impresia generală este că trăim într-o lume tot mai secularizată și mai lipsită de valori autentice. Totuși un sondaj recent pare să contrazică, în mare parte, ceea ce se știa despre societatea americană, acuzată că se distanţează tot mai mult de zona religioasă.

Papa Francisc îl va primi în vizită pe Vladimir Putin

Pentru prima dată de la numirea sa în poziţia de suveran pontif, Papa Francisc îl va primi în audienţă pe președintele rus, Vladimir Putin. Vizita programată pentru ziua de 25 noiembrie a fost anunţată de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, relatează AFP.

Sau, dacă nu, în grădina mea – Dificultăţile de reformare a legii cimitirelor

„Ion de-abia așteptase zilele acestea. (…) încet, cucernic, fără să-și dea seama, se lăsă în genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul ud și-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor. (…) Se vedea acum mare și puternic ca un uriaș din basme care a biruit, în lupte grele, o...

S-a decis: Se vor naște primii copii cu ADN din 3 surse

Marea Britanie va deveni prima ţară-gazdă a acestor copii, după ce Camera Lorzilor a urmat exemplul Camerei Comunelor și a votat, cu 280 de voturi pentru și 48 împotrivă, aprobarea modificării anumitor legi, pentru a permite clinicilor de fertilitate să deruleze noua procedură de fertilizare in vitro, scrie The Guardian.

Mesia cel (ne)așteptat

„Adevărul este că punctul de vedere al lui Dumnezeu este uneori diferit de al nostru, atât de diferit încât noi nu l-am fi cunoscut dacă El nu ne-ar fi dat o Carte.”[1] (Corrie ten Boom)

Fostul președinte al Bis. Adventiste, medaliat de regele Norvegiei

Președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, între 1999 și 2010, a fost numit Comandant al Ordinului Regal de Merit din Norvegia.

Chiar a fost odată ca niciodată

Basmele încep cu expresia: „A fost odată ca niciodată“ și automat ne trimit într-o lume atemporală a fantasticului, a imaginaţiei, a fabulaţiei.

Diamantul cu 1 000 de feţe. La ce nu te-ai gândit când ai citit relatarea biblică a...

Născut în Africa, la intersecţia dintre trei culturi (arabă, franceză și evreiască), Jacques Doukhan a crescut într-o familie de evrei. La 18 ani a descoperit Evanghelia creștină și a devenit creștin adventist de ziua a șaptea, cu bucuria că în această biserică nu a fost nevoie să-și renege rădăcinile. Adventiștii, ca și evreii, respectă ziua...

Liderul sectant cu 78 de neveste va fi judecat

Un tribunal american l-a găsit pe un lider sectant vinovat de abuz sexual asupra tinerelor ce făceau parte din gruparea sa religioasă. „Președinte și Profet” al sectei, Warren Jeffs a fost pe lista Ten Most Wanted List a FBI și riscă acum condamnarea la închisoare pe viaţă.

Totul sau nimic

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, protestantismul german încetase de mult să fie o torţă aprinsă. Acceptat de nobili și de gloată, el devenise o instituţie ecleziastică, seculară și politizată, ca toate celelalte. În noaptea înstrăinării, Dumnezeu a făcut să răsară din cenușă lumina unei noi dimineţi.

Biblia care vorbește (și) printr-o piatră spartă

O piatră de bazalt găsită în deșertul Iordaniei are o inscripţie cu cea mai veche utilizare cunoscută a numelui lui Yahweh (unul dintre multele nume ale Dumnezeului din Vechiul Testament). Această piatră face parte dintr-un șir lung de monumente antice care confirmă istoria biblică.

Vocabularul atipic al lui Iisus

Din discursul unui orator desăvârșit, cum a fost Iisus, ne-am aștepta să lipsească patima sau termeni care impietează.