Înzestraţi de Dumnezeu
Zărești, la o oarecare distanţă de tine, ceva ce pare să fie o fotografie uriașă. Te apropii și vezi că desenul e format din multe piese, aidoma unui puzzle. Dar modelul este unul neobișnuit, nu o imagine pe care să o poţi recunoaște ușor, cum ar fi Alpii elveţieni sau un buchet de lalele. Pe măsură...
Bibliile, exilate din hotelurile americane
Marriott International, cea mai mare companie hotelieră, a decis recent să scoată materialele religioase, precum Biblia și Cartea lui Mormon, din noile sale hoteluri, Moxy și Edition.
Cine sunt creștinii care își abandonează bisericile
Creșterea, la nivel mondial, a numărului persoanelor neafiliate religios, a conturat, în ultimii 30 de ani, o tendinţă tot mai evidentă: din ce în ce mai mulţi oameni se îndepărtează de biserici, deși continuă să se considere spirituali în mod autentic.
Monsenior catolic denunţă corupţia la Vatican
Monseniorul Carlo Maria Vigano a fost mutat din funcţia de secretar general al guvernoratului de stat de la Vatican la nunţiu apostolic din Statele Unite. Presa italiană scrie că transferul ar putea fi motivat de scrisorile pe care Vigano le-a adresat Papei Benedict şi în care denunţă "corupţia" şi haosul din cadrul administraţiei Sfântului Scaun.
Convertirea unei femei la creștinism atrage grave repercusiuni
Convertirea unei femei la creștinism în Arabia Saudită a adus lovituri de bici și o sentinţă de închisoare pentru cei doi bărbaţi care au ajutat-o în convertirea ei.
„Trenul copiilor” la Vatican
O nouă activitate, din cadrul proiectului „Curtea Neamurilor", numită „Trenul copiilor", va avea loc duminică, 23 iunie, sub conducerea Vaticanului.
„Disputa” Biserică – Școală, scor 5-1
Pentru fiecare şcoală nou construită în România după Revoluţie au apărut peste 5 biserici noi. De ce au românii tendinţa de a direcţiona mai mulţi bani în spaţiul religios, decât în educaţie? Acest paradox ar putea fi explicat printr-o anumită efervescenţă spirituală a României postcomuniste. Să fie credinţa cea care generează acest fenomen sau ar...
Sunt un chin pentru copii rugăciunile părinţilor de vindecare miraculoasă?
Începutul săptămânii a debutat cu o dezbatere aprinsă care a atins două ştiri de actualitate. Luni, un tribunal din Londra a decis deconectarea de la aparate a unui băieţel de opt ani, în ciuda dorinţei părinţilor săi care continuau să spere într-un miracol. Tot luni, a fost dat publicităţii un studiu care concluziona că părinţii...
Tot mai mulţi americani cred că pornografia este acceptabilă
Deși viziunea liberală în ce privește pornografia încă nu este majoritară în Statele Unite, totuși procentul americanilor care susţin că pornografia este acceptabilă din punct de vedere moral a urcat la 43%, faţă de 36% anul trecut – o creștere anuală mai mare decât cea înregistrată în toţi anii ultimului deceniu, arată un recent studiu...
Biblia în limba română a împlinit 325 de ani
Anul acesta s-au împlinit 325 de ani de la tipărirea Bibliei de la Bucureşti (1688) sau Biblia Cantacuzino - prima traducere completă a Bibliei în limba română.
Proiectul 127: sute de copii adoptaţi în Colorado
Iacov 1:27 „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume", a fost inspiraţia Proiectului 127 prin care pastorul Robert Gelinas plănuieşte să salveze sute de copii.
Camera Reprezentanţilor a scăzut vârsta limită a avorturilor la 20 de săptămâni
Camera Reprezentanţilor din SUA a votat ieri o nouă lege anti-avort, ce limitează aproape toate avorturile - exceptând cazurile de incest, viol și situaţiile ce periclitează viaţa mamei - la primele 20 de săptămâni de la concepţie.
Crăciun esenţial
Crăciun magic, seară magică, atingere magică, iubire magică - oamenii vorbesc despre magie când sunt atinşi de emoţii speciale pe care nu pot sau, mai degrabă, nu vor să le explice. „Adu puţină magie în viaţa ta" - e dictonul ce rezonează fenomenal de bine cu aşteptările unei întregi generaţii.
New yorkezii protestează împotriva construirii unei moschei
Aproape 400 de oameni au participat la o întâlnire comunitară pentru medierea conflictului între musulmanii care au achiziţionat clădirea unei mănăstiri goale din Staten Island, şi new-yorkezii furioşi de apropierea excesivă a comunităţii musulmane de locul unde au avut loc atentatele teroriste de la 11 septembrie.
Osama Bin Laden avea 2 Biblii secrete
Două Biblii în limba engleză aparţinând liderului terorist Osama Bin Laden au fost găsite în casa în care acesta a fost ucis anul trecut de forţele speciale americane.
Cadoul perfect de Crăciun
Să faci lucrurile așa cum ești obișnuit de-o viaţă este cea mai la îndemână alegere. Mi-am dat seama de asta în preziua aniversării mele, când mi-a fost limpede că întroienirea în același model de a sărbători își pierde – treptat, dar sigur – gustul.
Teste ADN demonstrează originile europene ale filistenilor
Filistenii, una dintre civilizaţiile antice a căror reputaţie biblică este construită în jurul conflictelor cu israeliţii, sunt sud-europeni la origine, au relevat teste ADN efectuate pe schelete dezgropate dintr-un cimitir antic descoperit în anul 2016.
De la Fireproof la Courageous – succesul unor filme creștine
Sherwood Pictures arată Hollywood-ului că există audienţă și pentru filmele cu morală. După Facing the Giants sau Fireproof, fraţii Kendrick lansează azi în cinematografe producţia „Courageous", un nou film care scoate în evidenţă credinţa și relaţia omului cu Dumnezeu.
Pe 3 noiembrie, biserica mondială se roagă pentru creştinii persecutaţi
În această duminică, bisericile din întreaga lume s-au rugat pentru creştinii persecutaţi, ca parte dintr-un eveniment care se numeşte Ziua Internaţională a Rugăciunii. Organizatorii speră ca demersul din biserici să fie doar primul pas. Astfel, credincioşii sunt îndemnaţi să se roage şi acasă şi chiar să participe la grupuri de rugăciune.
COVID-19: Viaţa în umbra morţii
Nu sunt expert în cunoașterea fenomenului morţii. Nu am ajuns și nici nu m-am întors de acolo. Sunt însă nevoit să-mi duc existenţa în umbra ei. Să iau notă de neastâmpărul și cupiditatea ei, căci aceleași statistici și rapoarte sumbre de-a lungul și de-a latul planetei ajung și la mine. Între timp, COVID-19 a făcut...

















