Goana după vorbirea în limbi
Penticostalismul, intrat în rândurile bisericilor tradiţionale sub forma mişcării carismatice, a avut o serie de efecte importante asupra acestora: de la înviorarea stilului de închinare şi creşterea numerică a acestora până la deschiderea faţă de alte confesiuni, în cadrul mişcării ecumenice.
Un concurs de frumuseţe musulman „rivalizează” cu Miss World
După ce islamiștii extremiști din Indonezia au vociferat împotriva organizării unui concurs Miss World în ţara predominant musulmană, un concurs de frumuseţe exclusiv pentru femeile islamice își va anunţa câștigătoarea miercuri, în Jakarta, informează AFP.
Instantanee ale creștinismului. Ieri, azi și mâine
Cel de-al 31-lea raport anual intitulat „Statutul creștinismului global” publicat de International Bulletin of Missionary Research aduce înaintea publicului un portret statistic al creștinismului, cu tendinţe ambivalente, accentuând însă importanţa schimbărilor pozitive.
Dumnezeu este iubire și asta ne face eligibili, oricât de imperfecţi am fi
Înţelegem și acceptăm destul de anevoie imaginea unui Dumnezeu iubitor, prea familiarizaţi fiind cu acel tip de afecţiune care se oferă doar atunci când întâlnește în celălalt calităţi care să-l facă ușor de iubit.
Care este rostul vieţii mele pe pământ?
Povestea neverificată a morţii unor copii care au fost bine îngrijiţi, dar nu au fost niciodată atinși, mângâiaţi sau iubiţi a propagat teoria că se poate muri din lipsa dragostei, în ciuda îngrijirii.
Învăţăturile lui Jean Calvin | Calvinismul
Învăţăturile lui Jean Calvin influenţează până astăzi o parte a protestantismului, ajutând la transformarea societăţii medievale într-una modernă.
Împăraţii Bibliei și arheologii controversei
Din praful Ţării Sfinte ies la lumină, din când în când, urmele vechii împărăţii Israel. Descoperirile sunt urmate, prompt şi inevitabil, de controverse aprige între arheologi. Spectatori diletanţi, creştinii asistă la dezbateri şi, într-un fel sau altul, credinţa lor este marcată de acestea.
Zece celebrităţi care L-au descoperit pe Dumnezeu
Lumea showbiz-ului este una care nu beneficiază de o reputaţie prea bună şi este asociată adeseori cu decăderea religioasă. O lume lipsită de principii, a exceselor de tot felul şi a compromisurilor, căreia câteva celebrităţi i-au supravieţuit şi, chiar mai mult, în care au reuşit să Îl descopere pe Dumnezeu.
Când fratele îţi devine dușman
Veștile rele circulă repede. Vorbele grele, și mai și. Doar câteva ore au despărţit un mesaj postat pe Facebook de către preotul Ionuţ Ghibanu de apariţia unui articol critic la adresa acestuia în ziarul local Gazeta Dâmboviţei. În centrul atenţiei au fost cuvintele prin care părintele Ghibanu, vicar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei, i-a reproșat...
Echilibristica iertării în noua eră a indulgenţelor
Probabil că niciun alt capitol al învăţăturii Bisericii Catolice nu a atras atenţia non-catolicilor la fel de mult ca indulgenţele. Ce istorie au indulgenţele şi ce miză prezintă readucerea lor în prim-plan acum?
Sabatul în care se desfătează inima noastră
Sabatul este un termen nefamiliar pentru mulţi dintre noi. Dar știai că respectarea lui îţi poate schimba viaţa?
Tăcerea lui Dumnezeu
Renee James[1] avea 18 ani când a încetat să se mai roage. Dacă Dumnezeu tăcea, avea să tacă și ea. Se rugase ani în șir pentru vindecarea fraţilor ei, Sean și Niall, care sufereau unul de autism și celălalt de sindrom Down. Și niciun rezultat.
Cum să transformi rugăciunea într-un dialog cu Dumnezeu
Vrei să te rogi, dar nu știi de unde să începi? Iată un ghid util care să te ajute în această călătorie a rugăciunii.
3 versete biblice care te „invită” la biserică
A încerca să ai succes în viaţa de creștin fără niciun pic de sprijin din partea celor care îţi împărtășesc credinţa este ca și cum ai purta un război, de unul singur, împotriva unei armate întregi, scrie Michael Haverluck, pe Believe.com.
8.000 de participanţi la o conferinţă despre sfârşitul lumii
Mii de persoane au participat la seminarele susţine de pastorul Phil Hotsenpiller, în California, despre perspectivele teologice asupra evenimentelor actuale şi despre legătura acestor evenimente cu „zilele finale" ale omenirii. Întâlnirile au avut loc în perioada 3-5 septembrie, conform The Christian Post.
Care sunt și cum citim semnele sfârșitului?
Aveam opt ani când stăteam în faţa casei împreună cu părinţii mei și ne uitam la Sputnik (primul satelit lansat de om pe orbita Pământului) mișcându-se cu o viteză surprinzătoare pe cerul nopţii. La scurt timp de la acel moment am auzit un credincios sincer spunând că „Dumnezeu nu-l va lăsa niciodată pe om să aterizeze...
Cum să descopăr voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea
Pe măsură ce înaintăm în viaţă, facem tot felul de alegeri: Ce facultate voi urma și ce specializare voi alege? După absolvire, unde voi lucra – voi fi liber profesionist sau voi intra într-o companie? Unde voi locui? Cum voi cheltui banii câștigaţi? Dacă mă voi căsători, vom avea copii sau nu? Și dacă da,...
Evreii ortodocși vor celebra 4 iulie fără muzică
Mulţi evrei ortodocși își vor închide televizoarele și vor evita muzica live cântată pe 4 iulie, ziua naţională a Statelor Unite, care va pica anul acesta în perioada de trei săptămâni de comemorare a distrugerii Templului de la Ierusalim.
O firmă germană lansează pantofii pentru bebeluși atei
O firmă producătoare de pantofi din Germania a găsit o metodă neobișnuită de promovare a ateismului. Firma, intitulată "Atheist", a lansat "pantofii pentru bebeluși, confortabili și confecţionaţi manual, dedicaţi singurelor fiinţe supreme în care aceștia cred: mămicile și tăticii."
Parlamentul Mondial al Religiilor critică „supremaţia creștinilor albi” din SUA
Parlamentul Mondial al Religiilor, organizaţie fondată în anul 1988 în Statele Unite pentru a marca centenarul primei întâlniri interconfesionale care a purtat acest nume, a criticat la întrunirea din acest an, de la Toronto, imixtiunea creștinilor americani în politică.
Fascinanta cineramă a profeţiei apocaliptice
În varietatea de mijloace didactice folosite de Dumnezeu pe parcursul istoriei , profeţia apocaliptică a fost unul dintre cele mai speciale și spectaculoase.


























