Ce așteptări au americanii de la vizita papei Francisc

Americanii l-au primit cu entuziasm pe suveranul pontif aflat la debutul unei vizite istorice în Statele Unite. Pe cine au primit însă mai exact: pe liderul de stat sau un lider religios?

Dragostea americanilor pentru Francisc, în declin

Unul dintre evenimentele internaţionale cele mai așteptate este vizita suveranului pontif în SUA. Momentul este încă în pregătire, dar surprizele deja au apărut și nu sunt rezultatul speculaţiilor inerente care pot fi făcute pe marginea acestei călătorii. Americanii încep să nu mai fie atât de binevoitori faţă de „fenomenul Francisc”.

Papa Francisc a cerut iertare pentru colonialismul condus de biserica sa (video)

Papa Francisc a ţinut ieri, în Bolivia, unul dintre cele mai pasionale discursuri din pontificatul său.

Papa Francisc: Copiii au nevoie de părinţi heterosexuali

Adresându-se mulţimii de circa 25.000 de persoane din dieceza romană, reunite duminica aceasta pentru a-i asculta mesajul, Papa Francisc a subliniat importanţa creșterii într-un cămin cu părinţi de sexe diferite.

Vizită istorică: primul papă în Congresul SUA

Pentru prima dată în istorie, un papă va vorbi în Congresul american. Este, desigur, vorba despre papa Francisc, despre care președintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, a anunţat că a confirmat vizita, pe care o va efectua în luna septembrie, la Washington.

Furtună teologică: Francisc, Paradisul și sufletul animalelor

Ajung animalele în Paradis? Este noua întrebare cu miză teologică în jurul căreia a fost generată o furtună mediatică. „Vinovat” este papa Francisc, dar fără voia sa. Mai degrabă i-au fost atribuite afirmaţii pe care oamenii au dorit să le audă.

Zi istorică la Vatican: papa cere iertare în numele preoţilor pedofili

„De ceva vreme, inima mea e cuprinsă de durere și suferinţă.” Așa și-a început luni slujba papa Francisc, care s-a întâlnit pentru prima dată cu victime ale abuzului sexual al preoţilor. În cadrul întâlnirii, papa a adresat cele mai vehemente acuzaţii de până acum.

Papa Francisc: avem de pierdut nerespectând duminica

Papa Francisc a deplâns abandonarea practicii tradiţionale cu privire la încetarea activităţii în zilele de duminică. Motivaţia sesizării sale nu este strict religioasă, ci una care aduce în prim plan impactul negativ asupra familiei.

Vântul schimbării

Sistemul economic global stă să cadă, avertizează papa Francisc. „Excludem o întreagă generaţie pentru a susţine un sistem care nu mai este bun și care nu mai poate continua așa“, a declarat pontiful, într-un interviu1 în care a vorbit despre rata mare a șomajului printre tineri și efectele unei economii clădite pe idolatrizarea banilor.

Papa Francisc: structura mintală a fundamentaliștilor e violenţa

Într-un interviu pentru cotidianul catalan La Vanguardia Papa Francisc a făcut câteva declaraţii foarte puternice. Una dintre ele a vizat un subiect despre care se discută prea puţin la noi: fundamentalismul creștin.

Papa Francisc, pași spre protestanţi via charismatici

Pentru unii, apropierea papei Francisc de mișcările charismatice poate părea nesemnificativă. În realitate, asistăm în ultimul timp la declaraţii și gesturi ale Suveranului Pontif care evidenţiază o apropiere fără precedent de o mișcare care până nu demult avea un rol marginal în creștinismul contemporan. Își asumă oare papa rolul de liant între toţi charismaticii, indiferent...

Papa Francisc, acasă printre charismatici

Cândva îi considera o școală de samba. Acum îi sunt fraţi. Este vorba despre charismaticii catolici care s-au reunit recent în prezenţa papei Francisc. Mesajul său, rostit în faţa a peste 50.000 de charismatici adunaţi pe Stadionul Olimpic din Roma a fost presărat cu multe surprize. Se prefigurează schimbări semnificative în spaţiul religios. Nu doar...

Papa Francisc așază religiile monoteiste la aceeași masă

Includerea pentru prima oară în delegaţia oficială a unor lideri ai altor religii este un semn că vizita Papei în Israel nu s-a rezumat doar la un pelerinaj, așa cum a susţinut Suveranul Pontif.

Papa Francisc s-a întâlnit la Ierusalim cu Patriarhul ortodox Bartolomeu (Video)

Duminică după-amiază, Papa Francisc s-a întâlnit cu Patriarhul ortodox al Constantinopolului, Bartolomeu, la Bazilica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în cadrul unui dialog ecumenic pentru unitatea creştinilor.

Papa sădește sămânţa unităţii în leagănul creștinismului

Urmează un sfârșit de săptămână istoric. Papa Francisc va călători pentru prima dată în Israel, unde va trebui să împace două forţe politice și trei religioase și să transforme leagănul creștinismului în leagănul ecumenimsmului, semnând o declaraţie comună cu Patriarhul Bartolomeu I. Totul în 36 de ore.

Semnificaţia politică a dublei canonizări papale

O premieră absolută pentru istoria Bisericii Catolice a fost dubla canonizare care a avut loc ieri, în prezenţa a doi suverani pontifi — papa Francisc și papa emerit Benedict al XVI-lea. Dincolo de încărcătura simbolică religioasă, evenimentul a avut și o conotaţie politică puternică.

Papa Francisc: „Satana este aici, chiar în secolul al XXI-lea”

Trăim într-un secol al raţiunii în care existenţa unor forţe demonice cu chipuri hidoase ţine de recuzita imaginară populară originată de Evul Mediu. Într-o predică recentă, Papa Francisc a avertizat asupra pericolului relativizării diavolului în existenţa umană, potrivit Daily Mail. El a afirmat că viaţa fiecărui creștin este o luptă constantă împotriva răului, menţionând că...

Ce vede Obama în papa Francisc

Astăzi, președintele american a ajuns pentru a doua oară la Vatican și pentru prima dată în audienţă la papa Francisc. Întâlnirea celor doi este anticipată cu entuziasm de americanii de rând și de presa internaţională. Întrebarea este de ce? De ce ar fi această vizită diferită de precedentele?