Ziua în care fiica mea a murit
Fiica mea a murit la 23 de ore după ce s-a născut. Moartea ei rămâne cel mai sfâșietor lucru pe care l-am trăit vreodată.
Ce cred creştinii practicanţi despre viaţa de după moarte şi alte doctrine
Şase din zece americani care frecventează biserica sunt de părere că viaţa veşnică poate fi obţinută doar prin creştinism, potrivit unui studiu recent realizat de LifeWay Research, care a relevat şi alte opinii despre doctrinele fundamentale ale creştinismului.
Veștile bune despre moarte pe care le aduce Biblia
La sfârșitul anilor ’70, părinţii mei erau logodiţi, iar tatăl meu studia Biblia cu pastorul mamei mele, Graeme Christian. Într-una din zile, au cercetat un subiect important, învăluit pentru mulţi în mister: ce se întâmplă cu omul după moarte?
Sufletul este nemuritor și comunicarea cu morţii este reală. Adevărat sau fals?
O comă suferită în 2008 l-a convins pe doctorul Eben Alexander că există viaţă după moarte. Dr. Eben povesteşte că, în timp ce era în starea vegetativă, a avut „o viziune a Cerului“.
Când frica de moarte nu te lasă să trăiești
Anecdotic, se spune că teama de a vorbi în public este cea mai puternică frică a omului, după frica de moarte. Toată lumea zâmbește la această ordine de priorităţi, însă nimeni nu contestă și nici nu prea discută despre frica plasată în fruntea clasamentului.
„Povestea noastră a scris-o El.” Dar nu după scenariul sperat
A treia aniversare a căsătoriei lor bătea la ușă, dar medicii nu îi mai dădeau nicio șansă de vindecare Magdei, diagnosticată tardiv cu sarcom Ewing, o tumoare malignă osoasă. Cu toate acestea, soţul ei, Daniel, continua să creadă că ultimul cuvânt Îi aparţine totuși lui Dumnezeu.
Contemplând apusul vieţii
În Marea Britanie, unde eutanasia este un subiect prioritar pe agenda politică, coaliţia „Dying Matters” a organizat un festival cu totul neobișnuit, aflat deja la a cincea ediţie anuală.
Cum putem lupta împotriva morţii
Viaţa pe acest pământ nu există în afara a două experienţe naturale la care suntem obligaţi să participăm, fie că vrem, fie că nu: nașterea și moartea. Iar acest lucru ne deranjează. Prin urmare, între ideea realizării unei mașini a timpului și găsirea unor metode care să prelungească viaţa, cei mai mulţi au hotărât că...
Studiu: germanii cred în minuni și îngeri, dar tot mai puţin în Dumnezeu
Numărul creștinilor care cred în Dumnezeu se diminuează în Germania, deși aproape 45 de milioane de germani sunt membri ai bisericii, arată un nou sondaj realizat de Kantar Public Institute.
Experienţele din preajma morţii. Ce are de spus știinţa
Aproximativ 3% din populaţia Statelor Unite afirmă că a trecut printr-o experienţă în apropierea morţii, conform unui sondaj Gallup. Cercetătorii au încercat să găsească explicaţii pentru aceste experienţe misterioase trăite de oameni în starea numită „moarte clinică” sau în timpul episoadelor de durere fizică sau emoţională intensă.
Un ateu, două decese și un somn post-mortem controversat
Ce urmează după moarte? Fără să reflectăm prea mult, răspundem instinctual că sufletul se înalţă spre Cer. Ritualuri tradiţionale vin să susţină această idee, iar poveștile despre moartea clinică alimentează și mai mult o convingere devenită foarte populară. Ar putea fi, de fapt, altfel?
Oaspetele din umbră | Ce spune Biblia despre cei care au murit?
Ai crezut vreodată o minciună? Cu toţii, mai devreme sau mai târziu, am fost victime ale înșelăciunii. Ce ai simţit când ai descoperit adevărul? Mânie? Durere? Confuzie? Pentru prietenul meu Sam, care traversa o perioadă de suferinţă fizică și psihică, adevărul nu a fost doar o revelaţie șocantă, ci o intervenţie salvatoare, venită direct din...
Viaţa în vecinătatea morţii
Într-una din serile în care verifica starea pacienţilor dintr-un centru de îngrijire paliativă, terapeutul a riscat o întrebare derutantă pentru o persoană al cărei univers se micșorase până la dimensiunea patului de suferinţă: „Care a fost bucuria pe ziua de astăzi”? Iar răspunsul nu a întârziat să vină: „Că trăiesc.”
Bunicii noștri ne veghează din cer?
Una dintre primele întrebări pe care le auzi atunci când faci cunoștinţă cu cineva este: „Cu ce te ocupi?”. În cazul meu, răspunsul la această întrebare a dus întotdeauna la conversaţii interesante.
COVID-19: Ce ne-ar putea consola teribila frică de moarte?
Pe măsură ce crește numărul deceselor provocate de complicaţii ale infectării cu noul coronavirus, o faţetă latentă a panicii sociale devine tot mai greu de ignorat. Deși este singura certitudine pe care o avem cu toţii în comun, conștientizarea faptului că propriul sfârșit este o realitate care s-ar putea concretiza accelerat ne lasă pe mulţi...
China: Autorităţile efectuează descinderi pentru a stopa înmormântările cu striptease
Atunci când se combină cu sărăcia, lipsa de educaţie produce nu doar kitsch-ul, ci și non-valoarea. Oficialii chinezi iau atât de mult în serios acest pericol, încât au decis să intervină legal în proliferarea unui obicei pe cât de ciudat, pe atât de ușor de răspândit în China rurală: show-urile de striptease la înmormântări.
Ultimele cuvinte şi lecţia nerostită despre moarte
A devenit aproape o tradiţie pentru presă să dezvăluie ultimele cuvinte ale victimelor unor tragedii. Un public pentru acest gen de informaţie e limpede că există. Oamenii sunt interesaţi de detaliile intime ale ultimelor clipe de viaţă ale unora pe care nu i-au cunoscut. Însă ce învăţăm cu adevărat despre moarte din ultimele cuvinte ale...
Raiul este real, dar morţii nu trăiesc
Nimeni nu se aștepta ca un film religios cu un buget considerat modest (de 12 milioane de dolari) să depășească în interes și încasări mult mai mediatizatul film „Transcendence“, cu celebrul actor Johnny Depp și cu un buget de 100 milioane de dolari, sau mult promovata megaproducţie biblică „Noe”, cu distribuţie de Oscar[1].
De la luntrea lui Caron la mormântul lui Lazăr (1)
Prezentă în numeroase religii şi culturi, credinţa în viaţa după moarte a fost întotdeauna un ajutor important pentru o mai uşoară acceptare a realităţii dramatice a morţii. Totuşi, Biblia vorbeşte nu despre nemurirea intrinsecă a sufletului, ci despre viitoarea înviere a morţilor.
Conversaţii dificile. Cum vorbim cu copiii despre moarte?
Să vorbești cu cel mic despre moarte poate fi un act de iubire. Nu îi poţi lua durerea cu o simplă discuţie, însă îi poţi oferi ceva în egală măsură important: adevărul îmbrăcat în blândeţe, siguranţa și liniștea pe care i le dă faptul că nu este singur în durerea lui și chiar speranţa care...
Precaritate de proporţii – recenzie a filmului Sieranevada, de Cristi Puiu
„Dacă cinema-ul nu este acolo pentru a provoca dialogul și pentru a alimenta acest dialog infinit și această solidaritate absolut necesară între semeni, între membrii unei comunităţi, atunci nu are ce să caute. Nu am nevoie de niciun film care să-mi spună cum stă lumea, câtă vreme ajunge să alimenteze conflicte și să hrănească răul....






























