Harul de a avea un Dumnezeu vulnerabil

„Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce nu știu: cei ce nu știu mai amarnic ca cei ce știu. Flămândul își închipuie că umblă după pâine: dar îi e foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă: dar îi e sete de Tine; bolnavul se mângâie că râvnește sănătate: dar boala lui...

Cum crești un vis de-o viaţă

Scoateţi din arhivă anii de liceu și răsfoiţi meticulos fișierul cu amintirile fiecărei zile. Nu cumva regăsiţi cu o precizie hipertimestică detaliile hainelor, ale casei, ale camerei, ale școlii, ale clasei?

Schimbarea de perspectivă

Iisus a schimbat perspectiva celor cu care dialoga. Evanghelia lui Luca ne arată un Iisus care nu refuză să Se implice social, dar refuză să Se implice în maniera în care I se cere să o facă.

Din nou, școala: ce îi lipsește cel mai mult?

În fiecare început de an școlar suntem „sorcoviţi” de știrile negative din presă, despre lipsa ori precaritatea manualelor, despre degradarea clădirilor în care învaţă elevii și a căminelor studenţești, despre notele de 2 la examenul de titularizare a profesorilor, despre creșterea numărului de șomeri proaspeţi, cu BAC-ul picat a doua oară.

Demisia mamelor

Mamele demisionează. Statisticile arată că tot mai puţine femei vor să fie mame. În acelaşi timp, tot mai puţine mame vor să lucreze. Deşi au direcţii opuse, aceste tendinţe se intersectează într-un punct: cel al crizei de identitate şi de asumare a rolului de femeie. Cine este femeia contemporană?

Cât să crezi din ceea ce citești?

Răspunsul la întrebarea: „Cât să crezi din ceea ce citești?” are de-a face și cu autenticitatea receptorului, iar primul pas este identificarea tertipurilor logice pe care le utilizăm frecvent.

Familia cu ritm încetinit

O caracteristică importantă a generaţiei actuale este ritmul alert. Mirajul economic care stimulează acest ritm are, însă, un preţ mare. Reducerea semnificativă a timpului acordat familiei este una dintre consecinţele muncii în exces.

Lobby

Kellye Nunley și-a început cariera ca stagiar în relaţie cu Congresul american și a lucrat în câteva organizaţii, având ocazii remarcabile să interacţioneze cu oameni extrem de importanţi și să promoveze cauze foarte nobile.

Comunitatea spirituală a cititorilor

Timp de aproape șase ani l-am urmărit cu perseverenţă pe dr. Bill Knott, de zece ani redactorul-șef al publicaţiei oficiale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Adventist Review, în vederea unui interviu pentru emisiunea Punctul de plecare. În cele din urmă, la începutul anului 2016, am putut să stăm de vorbă, în faţa camerelor...

Fotografie și credinţă

André și Penny Brink au crescut în mijlocul unei naturi extraordinar de generoase, în Africa de Sud. Arta fotografică i-a ajutat să privească mai atent natura și să-L cunoască pe Creatorul naturii, experienţă pe care au împărtășit-o în Lumea prin diafragmă. Serialul este disponibil în arhiva SperanţaTV.

Bucuria este chipul lui Iisus

Îmi aduc aminte și acum șocul pe care l-am avut atunci când am văzut prima dată filmul „Evanghelia după Matei”, cu Bruce Marchiano. Nu era primul film despre viaţa lui Iisus pe care îl vedeam, dar era cu totul diferit de tot ce știam până atunci.

Scandalul la români – şi circ, şi pâine

Dintre informaţie şi emoţie, publicul preferă emoţia. Aceasta este concluzia implicită a statisticilor care arată clar predilecţia cititorilor români pentru presa de tip SSS (sânge, sex, scandal).

Nobel contra Nobel – domnia unui ideal imprecis

În librăriile din Bucureşti, la doar o oră de la anunţarea câştigătoarei Premiului Nobel pentru Literatură a fost necesară suplimentarea stocului volumelor semnate de Herta Müller. Bucureştenii s-au repezit să cumpere cărţile unei autoare despre care nu ştiau prea mult până atunci.

Abandonaţi singurătăţii

Plecarea celor 2,7 milioane de români care muncesc în Italia, Spania, Israel etc. a determinat schimbări dramatice ale structurii familiale. Ca efect al emigraţiei pentru muncă, familia tradiţională - tata, mama şi copiii locuind împreună - rămâne doar un ideal pentru mulţi dintre români.

Boala din livadă

„Totuși la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o va da de moștenire Domnul, Dumnezeul tău.“ (Deuteronomul 15:4, subl. ad.)

Niciodată uitat(ă) de inima Lui

Predicile. Povestirile mamei. Măsuţa cu nisip și școala de Sabat pentru copii. Discuţiile adulţilor pe teme religioase. Toate informaţiile culese în copilărie m-au ajutat să schiţez un chip al lui Iisus care avea un mare cusur – era executat în (prea multe) tonuri de gri.

Visul împlinit sub apă

Visurile noastre trebuie să fie mai puternice decât circumstanţele nefericite în care ne aflăm.

Iisus, Dumnezeul care mă înţelege

Sunt momente când mă întreb cum aș arăta dacă aș semăna mai mult cu Iisus. Și, mai ales, cum ar proceda El în situaţia în care mă aflu. Trebuie să admit că aceste întrebări mă pun uneori în încurcătură.

O scrisoare pierdută

Cotidianul Gândul a pierdut, probabil, printre rânduri scrisoarea de dragoste din partea „omologului” britanic The Guardian, înainte de a începe campania de promovarea a României.

Erodarea încrederii | Consecinţa ultimă a teoriilor conspiraţioniste

De la poveștile televizate până la experienţele personale, trăim într-o lume în care sinceritatea pare un bun din ce în ce mai rar, iar suspiciunea și scepticismul devin scuturi de protecţie.

Mai bine pentru mine, mai rău pentru noi

„Concordia a devenit o reprezentare simbolică a ceea ce simţim cu privire la conducere. (...) În întreaga Europă (...) există o percepţie că liderii sunt din ce în ce mai egoiști.“ Paul Bickley