Consumul de fast-food creşte riscul de depresie

Cercetătorii din Spania au reuşit să descopere o relaţie de tip „doză-răspuns", între consumul de produse fast-food şi depresie. Astfel, cu cât oamenii mănâncă mai des de la fast-food, cu atât riscul este mai ridicat.

Milioane de copii britanici, prea săraci pentru o alimentaţie sănătoasă

Aproape patru milioane de copii din Marea Britanie fac parte din familii care depun eforturi majore pentru a-și putea permite achiziţionarea de fructe, legume și alte alimente care contribuie la un stil de viaţă sănătos, se arată într-un raport al organizaţiei Food Foundation.

12 luni dintr-un an: vitamina B12

Să-i spunem David; numele este fictiv, dar cazul este real. Tânăr (27 de ani), înalt (peste 1,82 cm), masiv (peste 108 kg) fără a fi gras, mai de grabă plin de muşchi dezvoltaţi prin ridicatul greutăţilor, nu fuma şi nu consuma alcool.

Noua „modă” cronică în privinţa alimentaţiei

Nu este o noutate faptul că ne trăim viaţa tot mai iresponsabil. Propriile alegeri, cu cât sunt mai problematice, cu atât ne afectează mai mult sănătatea, iar în privinţa alimentaţiei sunt, poate, cele mai puţine motive de încântare. Malnutriţia tinde să devină normă, se arată în studiul Global Nutrition Report. Cu alte cuvinte, devine o „modă”.

Creștere incredibilă a numărului vârstnicilor bolnavi de cancer

Oamenii de știinţă din Marea Britanie au avertizat că numărul persoanelor de vârsta a treia diagnosticate cu cancer va crește cu 80% în următorii 20 de ani.

Un adolescent a orbit după ce a mâncat doar cartofi prăjiţi și chipsuri câţiva ani

Un adolescent de 17 ani, din Marea Britanie, a suferit o pierdere ireversibilă a vederii după mai mulţi ani în care a mâncat doar cartofi prăjiţi, chipsuri și pâine albă. Experţii au folosit cazul lui ca o avertizare publică împotriva „mofturilor” la mâncare.

Copiii rămân ţinta restaurantelor fast-food

Copiii rămân ţinta predilectă a restaurantelor fast-food. În ciuda promisiunilor făcute, producătorii și comercianţii de fast-food nu demonstrează decât o intensificare a eforturilor de marketing către preșcolari, copii și tineri. 

Torino ar putea deveni primul oraș european vegetarian

Cum ar fi să votăm un primar care are ca obiectiv promovarea vegetarianismului? Cetăţenii din Torino sunt provocaţi acum să calce pe urmele proaspătului edil, care își îndeamnă alegătorii să facă din alimentaţia sănătoasă o prioritate a vieţii lor.

Frica și bolile pe care nu le vom avea niciodată

Fără să conștientizăm, apelăm de multe ori la presă ca la un profesor care ne predă realitatea. În domeniul sănătăţii tratăm știrile aproape ca pe niște veritabile consultaţii. Însă dacă lecţia care ni se predă e greșită și dacă ajungem să ne asumăm un diagnostic care, de fapt, nu ne aparţine?

Obezitatea va deveni principala cauză a cancerului la femei

Obezitatea va deveni principalul factor declanșator al cancerului la femei în Marea Britanie, depășind fumatul în clasamentul principalelor cauze care duc la apariţia acestei maladii la femei, arată datele celui mai recent raport realizat de experţii de la Cancer Research UK.

Cât de mult te îngrașă produsele fast-food

O cercetare publicată în Buletinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a arătat cu cât crește valoarea medie a indicelui de masă corporal (BMI) cu fiecare porţie de produse fast-food consumată.

Mâncărurile nesănătoase acţionează ca drogurile

Mâncarea nesănătoasă poate duce la modificări ale circuitelor cerebrale, generând dependenţa de dulciuri, fast-food sau alimente grase. Această concluzie a oamenilor de știinţă explică, în parte, de ce le este atât de greu oamenilor să renunţe la alimentele nocive.

Alimentele care te ajută să dai jos kilogramele în plus

Poţi lupta împotriva kilogramelor în plus printr-un program regulat de exerciţii fizice, însoţit de o dietă echilibrată care include câteva alimente delicioase care ajută la scăderea în greutate.

McDonalds speră să-şi mai spele din păcate cu meniul Happy Readers

McDonalds ar putea deveni cel mai mare distribuitor de carte pentru copii din Marea Britanie, informează Daily Mail.

Ingredientul secret al meniurilor fast-food

Ingredientele ciudate din mâncarea fast-food nu mai surprind pe nimeni. Când cumperi hamburgeri sau înghţeată de la restaurante fast-food, cel mai probabil vei mânca și celuloză microcristalină, sau E460 i. Deși e aprobată de autorităţile care reglementează industria alimentară, folosirea ei din ce în ce mai mult ne amintește de o industrie în care profitul...