Creşte numărul virozelor respiratorii

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a înregistrat peste 90.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute, în perioada 7-13 noiembrie.

Locul României pe harta internaţională a drogurilor

Cantitatea de droguri consumate în România s-a dublat faţă de anul 2007, se arată în Raportul Naţional Privind Situaţia Drogurilor 2011, publicat marţi de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), informează HotNews. Comparaţia cu datele din 2007 indică o creștere a consumului în rândul populaţiei de 15- 64 de ani de la 1,7% (2007)...

CE înăspreşte legislaţia privind aditivii alimentarii

Comisia Europeană a publicat luni două acte legislative care fac utilizarea aditivilor în alimente mai sigură și mai transparentă. Este vorba despre două liste în care sunt trecuţi toţi aditivii, îndulcitorii şi coloraţii permişi într-un produs alimentar, scrie Gândul.

Numărul diabeticilor creşte vertiginos

Până în anul 2030, 1 din 10 adulţi va suferi de diabet zaharat, echivalentul a 3 cazuri noi la fiecare 10 secunde, arată un raport al Federaţiei Internaţionale a Diabeticilor.

Jumătate din locuitorii Marii Britanii au probleme cu somnul

Un studiu recent a arătat că mai mult de jumătate din adulţii britanici au probleme să adoarmă şi nu se pot odihni bine noaptea, lucru care antrenează adesea și alte probleme de sănătate, scrie Daily Mail.

Insomnia electronică afectează somnul

Doar 20% dintre pacienţii care se plâng de oboseală cronică suferă de boli fizice identificabile. În restul cazurilor, epuizarea ar putea fi o consecinţă a „insomniei electronice" cauzată de dispozitivele electronice care ne populează viaţa.

Google ia o româncă la You Tube Next Chef

Google a selectat singura româncă care va participa la programul You Tube Next Chef. Împreună cu alţi concurenţi care au fost selectaţi, Ligia Pop va reprezenta Statele Unite, ea având dublă cetăţenie americană și română.

OMS: Mortalitatea infantilă ar putea fi redusă

7,6 milioane de copii cu vârste sub 5 ani mor anual în lume. Pneumonia, diareea, malaria, malnutriţia şi sărăcia reprezintă principalele cauze ale acestor decese timpurii. Aproximativ trei sferturi din totalul deceselor au loc în Africa şi Asia de Sud-Est.

Primul pancreas artificial, testat cu succes

Un dispozitiv portabil, care funcţionează ca un pancreas artificial, a fost testat cu succes de cercetătorii de la Centre Hospitalier Universitaire (CHU) din oraşul francez Montpellier.

Cercetătorii fac paşi pentru înţelegerea îmbătrânirii

O echipă de cercetători din Statele Unite a făcut recent o descoperire care revoluţionează ceea ce se ştia până acum despre îmbătrânire, făcând un prim pas spre eliminarea bolilor tipice acestei vârste.

Frigiderul poate fi periculos pentru sănătate

Un studiu realizat de Agenţia de Standarde Alimentare din Marea Britanie arată că un milion de britanici suferă de boli cauzate de infecţiile alimentare, 20 de mii dintre aceştia sunt internaţi în spital, iar 500 de persoane mor din pricina consumării mâncărurilor infestate.

Ce cancere se vindecă prin chimioterapie?

Un test de laborator a scos la iveală o metodă prin care pacienţii bolnavi de cancer pot afla dinainte dacă merită să opteze pentru cura de chimioterapie pentru a se vindeca, scrie Technology Review.

Insomnia creşte riscul unui atac de cord

Riscul de a face un atac de cord este uşor mai ridicat în cazul persoanelor care au probleme cu somnul, au declarat autorii norvegieni ai unui studiu publicat în revista Journal of the American Heart Association.

Riscul de cancer ovarian, redus de anticoncepţionale

Femeile care iau contraceptive orale timp de 10 ani, pot reduce riscul de cancer ovarian cu aproape 50%, potrivit unui studiu publicat în British Journal of Cancer. Acelaşi studiu a dezvăluit faptul că naşterea unui copil are la rândul său un efect pozitiv, riscul de a fi victima cancerului ovarian scăzând cu 30% în urma...

AlcoHelp: Ajutor specializat antialcool, pe judeţe

ALIAT, una dintre cele mai importante organizaţii non-guvernamentale din România care oferă servicii medicale, sociale și psihologice în domeniul adicţiilor, a lansat „Harta naţională a serviciilor de sănătate". Proiectul, sponsorizat de un producător de bere, este găzduit pe portalul www.alcohelp.ro, dedicat prevenirii și tratamentului consumului problematic de alcool.

Dr. Yancy: 7 paşi siguri pentru o viaţă mai lungă

Strategiile de prevenire a îmbolnăvirii îi pot ajuta pe oameni să adauge până la 10 ani la durata medie de viaţă, susţine cardiologul Clyde Yancy. Acesta a prezentat 7 paşi prin respectarea cărora oamenii ar putea să îşi prelungească viaţa.

„Crocodilul", drogul care a răvăşit Rusia, a ajuns şi în UE

Un nou drog, care pe cei mai mulţi dintre utilizatori îi poate ucide într-un singur an de consum, a intrat pe piaţa din Europa de Vest, după ce a făcut ravagii în Rusia, informează Business Insider. Se pare că drogul a intrat pe piaţa germană în toamnă, iniţial în estul ţării, unde locuiesc comunităţi importante...

Începe campania naţională de imunizare antigripală

Ministerul Sănătăţii va achiziţiona 1.000.000 de doze de vaccin antigripal în valoare de 11 milioane de lei, pentru sezonul 2011-2012, în cadrul campaniei naţionale de imunizare gratuită a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Campania va începe în noiembrie.

Studiu: 40% dintre cancere sunt provocate de virusuri

O descoperire recentă a oamenilor de știinţă a trezit speranţa că niște vaccinuri și terapii noi ar putea răspunde eficient la 40% dintre cancere, inclusiv cele care implică tumori cerebrale sau leucemie, informează Daily Mail.

Portretul bărbatului ideal s-a schimbat

Sociologii observă o modificare a așteptărilor cu privire la portretul partenerului ideal și spun că acesta este rezultatul unei evoluţii la nivelul societăţii. Dacă femeia ideală este în prezent blonda cu personalitate, bărbatul ideal este brunetul cu simţul umorului.

Fumatul va ucide 40 de milioane de oameni până în 2050

Fumatul va ucide 40 de milioane de oameni până în 2050. Este concluzia unui studiu publicat de British Medical Journal, care folosește un model matematic de previziune. Cercetătorii Universităţii California (SUA) au determinat ce impact va avea fumatul asupra evoluţiei cazurilor de tuberculoză și au estimat numărul de decese care vor...