Studiu: Cancerul pulmonar afectează „mai frecvent decât se crede” și nefumătorii

O persoană din 6 care mor din cauza cancerului de plămâni este nefumătoare, potrivit unui studiu publicat recent în Journal of the Royal Society of Medicine.

Stilul de viaţă corect, o soluţie salvatoare și pentru copiii cu ADHD?

Intervenţiile în favoarea copiilor cu ADHD implică adesea planuri școlare elaborate, terapii consumatoare de timp și medicamente invazive. Dar dacă există și alternative mult mai ușoare și poate chiar mai ieftine, dar prea adesea ignorate?

Motive pentru care merită să mergi pe bicicletă

Mersul pe bicicletă poate schimba substanţial calitatea vieţii, așa că am încercat să înșir mai multe motive pentru care merită să urci pe șaua unei biciclete mai degrabă decât să te instalezi la volanul mașinii

Carnea procesată, corelată cu apariţia cancerului pancreatic

Existenţa unei legături între consumarea de carne procesată (precum șuncă sau cârnaţi) și dezvoltarea cancerului pancreatic este sugerată de un studiu efectuat recent de cercetători din Suedia.

SUA: tot mai mulţi tineri au atacuri cerebrale

Tensiunea ridicată, diabetul, obezitatea şi alte plăgi ale stilului haotic de viaţă pe care îl au mulţi americani a făcut ca incidenţa atacului cerebral la copii şi tineri adulţi să crească vertiginos în ultimii ani.

Secrete ale longevităţii

Durata și calitatea vieţii tale depind, într-o mare măsură, de tine și de obiceiurile adoptate care te pot ajuta să ai un trai lung și să îţi păstrezi vitalitatea și sănătatea „până la adânci bătrâneţi". Află câteva dintre secretele care te ajută să trăiești mai mult și să câștigi astfel timp valoros pentru a te...

Madagascarul, posibil focar de ciumă bubonică

Închisorile din Madagascar sunt focarele din care ar putea izbucni următoarea mare epidemie de ciumă, avertizează Crucea Roşie.

Virtuţi ale perseverării.

„Mediocritatea care se îndârjeşte ajunge, de multe ori, mai departe decât geniul care şovăeşte" — îmi spuneà cineva într’o zi... De atunci, adesea ori m’am gândit la aceste cuvinte şi iată-mă convinsa, zi de zi, de adevărul acestei observaţii.

ADHD asociat cu dependenţa de jocuri video

Un studiu realizat de Școala de Sănătate Comportamentală din cadrul Universităţii Loma Linda a constatat că gravitatea tulburării hiperchinetice cu deficit de atenţie (ADHD) este asociată cu gravitatea dependenţei de jocuri video.

Mit spart! E mai ieftin să mănânci sănătos (studiu)

Cele mai multe fructe, legume şi alte alimente sănătoase costă mai puţin decât alimentele bogate în grăsimi, zahăr şi sare, este concluzia unui studiu al Departamentului de Agricultură, dat publicităţii ieri.

5 sfaturi pentru întărirea sistemului imunitar

Din cauza stilului de viaţă deficitar, dar şi pe fondul acţiunii factorilor din exterior, sistemul nostru imunitar slăbeşte în timp, lăsându-ne mult mai fragili şi mai expuşi bolilor. De aceea, am ales câteva metode prin care fiecare dintre noi putem contribui la întărirea imunităţii organismului nostru.

Luptă pierdută? La fiecare 6 secunde, o persoană moare din cauza diabetului

Diabetul ucide o persoană o dată la fiecare șase secunde, iar numărul celor care suferă de aceasă afecţiune a atins anul acesta un nivel record, de 382 de milioane de bolnavi, arată statisticile Federaţiei Internaţionale pentru Diabet.

De ce să nu consumi alcool în timpul sarcinii

Femeile care doresc să aibă un copil sau cele însărcinate ar trebui să renunţe la alcool, măcar în primele trei luni, spun oamenii de ştiinţă.

Carnea de pui din India, dozată cu cele mai puternice anitibiotice

Puii de crescătorie din India au fost trataţi cu unul dintre cele mai puternice antibiotice din lume, practică ce poate avea repercusiuni asupra consumatorilor din lumea întreagă, a constatat un studiu realizat de Biroul de Investigaţii Jurnalistice, SUA.

VIDEO: Primul transplant complet de faţă

În Spania, o echipă de 30 de medici au efectuat primul transplant complet de faţă, oferindu-i victimei unui accident o nouă piele și musculatură facială, oase, nas, buze și dinţi. După intervenţia de 22 de ore, pacientul se simte bine și se recuperează.

Persoanele vesele sunt mult mai ferite de boli cardiace

Persoanele cu un temperament vesel sunt semnificativ mai puţin predispuse să sufere un eveniment cardiac, precum infarctul sau decesul cardiac subit, conform unui studiu realizat de Universitatea Johns Hopkins.

Genele dictează dacă băuturile carbogazoase îngraşă

Cercetătorii de la Harvard au descoperit de ce unii consumatori de băuturi carbogazoase sunt mai predispuşi la obezitate decât alţii cu aceleași obiceiuri de consum. Diferenţa o fac anumiţi markeri genetici.

„Putem elimina HIV până în 2030”

Specialiștii în virusul HIV consideră că au destule cunoștinţe știinţifice pentru a alcătui un plan a cărui ţintă nu mai este tratarea individuală a pacientului, ci eliminarea virusului cu totul. Aceasta a fost una dintre discuţiile purtate săptămâna trecută la Conferinţa SIDA din Vancouver.

Dieta bogată în grăsimi creşte riscul de cancer la sân

Consumul de alimente bogate în grăsimi hidrogenate poate creşte riscul femeilor de a dezvolta cancer la sân, relevă o cercetare realizată de o echipă de cercetători de la Universitatea California şi publicat pe site-ul pnas.org.

Sub semnul pandemiei. A fost 2020 „cel mai rău an din istorie”?

Aplecaţi peste balustradele vechiului an, încercăm să străpungem necunoscutul anului care vine, dorindu-ne ca acesta să poarte în tolbă vești cât mai bune. Orice am fi sperat de la 2020, așteptările pentru 2021 par să graviteze în jurul revenirii la normalitate.

China: zeci de persoane diagnosticate cu o formă misterioasă de pneumonie virală

Biroul de sănătate din orașul chinez Wuhan a anunţat la începutul săptămânii că 59 de persoane au fost diagnosticate cu o formă necunoscută de pneumonie, 7 pacienţi fiind în stare critică, iar alte 163 de persoane care au intrat în contact cu pacienţii aflându-se sub observaţie. Autorităţile au anunţat că, deși cauza nu a fost...