Sondaj: Lumea e un loc mai fericit după criza economică
Atunci când mai mult de 75% dintre oameni sunt de acord cu privire la ceva, e bine să fii circumspect. Când însă 75% dintre oameni par să contrazică ce știam până acum despre bani și fericire, e bine să fii atent.
Fetiţe de 13 ani primesc implanturi contraceptive la şcoală
Fetiţe de 13 ani primesc implanturi contraceptive la şcolile din Anglia, fără ca părinţii să ştie, iar personalul medical este protejat sub regulile de confidenţialitate între doctor şi pacient.
Decizia apărării creştinilor i-a nemulţumit pe atei şi gay
Ateii şi homosexualii sunt nemulţumiţi de decizia Comisiei pentru Egalitate şi Drepturile Omului de a interveni pentru a-i apăra pe unii dintre creştinii discriminaţi în Marea Britanie din cauza credinţei lor. Comisia a apreciat că judecătorii i-au discriminat pe unii creştini printr-o interpretare „îngustă" a legii.
Conferinţă creştină, interzisă pentru că se opune căsătoriilor homosexuale
Organizatorii unei conferinţe pe tema căsătoriei, în Marea Britanie, au primit vestea că nu mai pot organiza evenimentul, deoarece susţin definiţia biblică a căsătoriei între un bărbat şi o femeie, relatează Christian Post.
Gallup: Drepturile homosexualilor acceptate de majoritatea americanilor
În America, 54% dintre adulţi consideră că relaţiile gay sau cele lesbiene sunt din punct de vedere moral acceptabile, percepţia publică de acceptare faţă de aceste relaţii crescând de la 38% în anul 2002, la un maxim de 56% în anul 2011, potrivit unui sondaj Gallup.
Visul împlinit sub apă
Visurile noastre trebuie să fie mai puternice decât circumstanţele nefericite în care ne aflăm.
Libia: Femeile se antrenează pentru război
Femei libiene din jurul capitalei Tripoli au dat curs apelului liderului Muammar Gaddafi de a se înrola în războiul pentru ţară.
La Fukushima au fost descoperiţi „sclavi nucleari”
O investigaţie desfăşurată de jurnaliştii de la Reuters a descoperit că mii de muncitori la activităţile de decontaminare de la Fukushima au fost păcăliţi să lucreze acolo, pe salarii de nimic şi în condiţii cu un grad de risc crescut.
Sondaj: Americanii consideră căsătoria tot mai puţin importantă
În ciuda faptului că majoritatea americanilor sunt căsătoriţi sau îşi doresc să se căsătorească, numărul celor care mai consideră căsătoria importantă a scăzut în ultimii 7 ani, la fel ca şi numărul căsătoriilor încheiate, potrivit unui nou sondaj efectuat de Gallup.
California permite din nou căsătoriile gay
Curtea federală de Apel din San Francisco a decis marţi că interzicerea căsătoriilor între persoane de același sex, în statul California, este neconstituţională.
Romii vor avea legitimaţii speciale, cu cod de bare
Florin Cioabă, vicepreşedinte al Organizaţiei Internaţionale a Romilor, a propus emiterea unor legitimaţii speciale pentru romi, pentru ca aceştia să fie monitorizaţi. Măsura se impune, spune Cioabă, deoarece foarte mulţi romi care comit infracţiuni în Europa declară că sunt din România şi afectează, astfel, imaginea ţării.
Americanii, pesimiști în privinţa valorilor morale ale ţării
Un sondaj anual realizat de Gallup asupra valorilor și convingerilor americanilor a relevat faptul că aceștia sunt extrem de pesimiști cu privire la viitorul valorilor morale în Statele Unite, 73% dintre respondenţi fiind convinși că valorile morale se deteriorează şi că situaţia se va înrăutăţi.
Planul lui Mark Zuckerberg pentru 5 miliarde de oameni
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, are o nouă idee care vizează aproximativ 5 miliarde de oameni.
Albinoșii din Tanzania, uciși de vrăjitorii locali
Oficialii ONU au condamnat valul recent de violenţe împotriva albinoșilor din Tanzania, aflat în strânsă legătură cu credinţele și practicile oculte din zonă, relatează Christian Post .
Profesorii vor fi educaţi să exmatriculeze șpaga
Profesorii urmează să devină elevi. Pentru mulţi, știrea ar putea fi luată ca o glumă, dacă nu ar implica o problemă cât se poate de serioasă. Educatorii tinerei generaţii vor învăţa să nu mai primească șpagă.
Raportul Human Rights Watch 2018 – Populismul poate fi înfrânt
Organizaţia nonprofit Human Rights Watch și-a publicat recent raportul anual, în care rezumă ce a mers prost și ce a mers bine în practicile privind drepturile umane din peste 90 de ţări, în anul precedent. Una dintre concluziile despre 2017 este că populismul poate fi înfrânt.
Efectele legii împotriva vagabondajului în Ungaria
În aceeași perioadă în care Parlamentul Ungariei adopta legea care pedepsește penal ajutorarea refugiaţilor – o iniţiativă care a avut drept ţintă mai ales organizaţiile civice care ajută imigranţii ilegali –, un amendament care vizează vagabondajul a fost și el aprobat, fără a căpăta însă la fel de multă expunere publică. Patru luni mai târiu,...
Reţeaua Frankfurt Mafia a fost anihilată
Una dintre cele mai mari reţele de trafic de droguri din Europa a fost anihilată.
Prima căsătorie gay în Portugalia
Prima căsătorie a unui cuplu de lesbiene din Portugalia a fost oficiată ieri, la scurt timp după legiferarea căsătoriei homosexuale într-o ţară care este majoritar catolică, anunţă Agerpres. „Este o mare victorie, un vis devenit realitate. Acum suntem o familie, ăsta este lucrul cel mai important", a declarat Teresa Pires, una dintre cele două lesbiene....
Studiu: Cum îi îmbătrânește violenţa pe copii
O viaţă grea te îmbătrânește. La propriu, spun oamenii de știinţă, care atrag atenţia că expunerea copiilor la violenţă de la o vârstă fragedă le modifică ADN-ul într-o manieră echivalentă îmbătrânirii premature cu câţiva ani.
Lansare de carte: „Ultimul canibal”, de Hanna Bota
Hanna Bota îşi lansează volumul „Ultimul canibal" la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. Volumul, apărut recent la editura Cartea Românească, reprezintă o premieră absolută în diaristica românească.















