Mutilarea genitală feminină 

În teritoriul locuit de populaţia kurdă, în Irak, peste 40% dintre femeile și fetele cu vârste între 11 și 24 de ani au fost victimele mutilării genitale (FGM – female genital mutilation), conform unui studiu publicat de Human Rights Watch, în luna iunie a.c. Alte surse susţin că procentul este mult mai mare.

Evadare din Neverland: Cum să nu te lași consumat de un idol

Documentarul Leaving Neverland (HBO), care spune povestea a doi dintre bărbaţii care l-au acuzat pe superstarul Michael Jackson de abuz sexual în formă continuată, va ajunge probabil să fie definitoriu pentru industria entertainmentului de astăzi, dar și pentru societate în general.

Mai există viaţă după sclavia sexuală?

Au scăpat din ghearele sclaviei sexuale, iar viaţa le-a mai dat o șansă, dar coșmarul lor nu se oprește aici. Victimele traficului de carne vie care scapă din mâinile „călăilor" se confruntă cu traume psihologice, emoţionale și fizice majore și, deseori, cu prejudecăţile societăţii. Uneori trecutul sumbru le marchează întreaga existenţă.

Iubirea nu semnează pe vânătăi

„Mă simţeam ca o cârpă folosită, cu care ștergi praful şi pe care o mai scuturi, că mai ai nevoie data viitoare...”. Sunt cuvintele Florinei, una dintre beneficiarele programului pentru victimele violenţei domestice oferit de Asociaţia Anais. Însă mii de femei s-ar putea regăsi în acest scenariu, în care viaţa devine o caznă, iar sub...

Evanghelia virală: Jeff Bethke despre sex și căsătorie (VIDEO)

Jefferson Bethke, evanghelistul online al cărui videoclip despre Iisus și falsa religie a reușit să adune aproape 18 milioane de vizualizări în doar două săptămâni, a creat încă o poezie video, de data aceasta despre dragoste, sex și căsătorie. Tânărul a mai spus că și-a inspirat clipul din cartea „Real Marriage", scrisă de pastorul...

Şase promisiuni pe care le face pornografia pentru a da dependenţă

Orice dependenţă este dăunătoare şi exercită o putere greu de rezistat. Însă industria pornografică are o caracteristică aparte, în opinia Dr. Tim Chester: face şase promisiuni care îi atrag chiar şi pe cei care se consideră intangibili.

Declaraţia de la Nashville, care afirmă etica sexuală biblică, verificată de procurori

Peste 250 de lideri creștini din Olanda au semnat Declaraţia de la Nashville, care definește căsătoria drept „uniunea de legământ, sexuală, procreativă, pentru toată viaţa, dintre un bărbat și o femeie, ca soţ și soţie”. Originar din SUA, documentul a ajuns pe masa procurorilor olandezi, după ce a fost acuzat că promovează homofobia, transfobia și...

A scăzut numărul adolescenţilor care îşi încep viaţa sexuală

Într-o societate în care se vorbeşte tot mai des despre hipersexualizarea copiilor şi adolescenţilor, un studiu aduce o umbră de speranţă. Un număr tot mai mare de adolescenţi americani decid că aştepte până la primul contact sexual, iar cei care o fac sunt mai responsabili în ceea ce priveşte bolile transmisibile sexual sau sarcinile.

Compromisul secolulului XX – Cum am schimbat demnitatea pe libertate

India. Incredibila India. Din timp în timp, presa internaţională se umple de articole referitoare la vreunul dintre revoltătoarele cazuri de viol dintr-o ţară cu o mentalitate de neînţeles. Într-adevăr, cum am putea să înţelegem niște bărbaţi indieni care se comportă ca niște animale, noi, vesticii intelectuali și avansaţi, democraţi și corecţi, care le putem da...

Trezorierul Vaticanului, găsit vinovat de abuz sexual

Cardinalul George Pell – considerat al treilea cel mai important oficial din Vatican și fiind cel care a avut în sarcină inclusiv gestionarea acuzaţiilor de abuz sexual la adresa unor prelaţi din ţara sa natală, Australia – a fost găsit vinovat de abuz sexual de către un tribunal din Australia.

Preţul plăcerii | Miturile preferate ale industriei XXX

Confesiunile foștilor dependenţi de pornografie și ale părinţilor sau partenerilor de viaţă ai acestora dezvăluie ce se află în spatele cortinei XXX.

Unul din zece utilizatori de site-uri porno are sub 10 ani

De fiecare dată când se vorbește despre creșterea vertiginoasă a consumului de pornografie în rândul copiilor, se reaprinde controversa din jurul orelor de educaţie sexuală în școli. Ca și cum ar fi inevitabil, discuţia se polarizează, iar problemele rămân în continuare nerezolvate.

Latura întunecată a Internetului. Cum ne putem proteja copiii?

Expunerea timpurie la tehnologie îi determină pe cei mici să acumuleze rapid informaţia, deschizându-le noi căi de înţelegere a lumii înconjurătoare. În același timp însă, mediul online prezintă riscuri importante pentru cei mai vulnerabili utilizatori ai săi.

O treime dintre copii accesează site-uri porno înainte să împlinească vârsta de 10 ani

O treime dintre copii au accesat deja site-uri cu conţinut pornografic până la vârsta de 10 ani, conform unui studiu citat de Daily Mail. În plus, din zece copii cu vârste între 14 şi 16 ani, opt au declarat că accesează în mod regulat fotografii şi clipuri cu conţinut porno, pe computerul personal. Două treimi...

Olanda impozitează prostituatele din „cartierul roșu”

„E un job ca oricare altul și ar trebui să plătim taxe,” a declarat Samantha o tânără prostituată din Amsterdam, întrebată ce părere are despre avertizarea autorităţilor din Olanda privind aplicarea impozitului pe venit și în cazul „celei mai vechi meserii din lume”.

Scoţia introduce în programa școlară cursuri despre LGBT

Scoţia a fost în mod regulat clasificată drept una dintre cele mai bune ţări din Europa în ceea ce privește protecţia legală a persoanelor LGBT, în ciuda faptului că a dezincriminat homosexualitatea cu 13 ani mai târziu decât Anglia și Ţara Galilor, în 1980. Acum ţara va deveni prima din lume care va introduce în...

Înainte și după „Marșul pentru viaţă”

„Marșul pentru viaţă” a fost, într-un sens, o vivisecţie a societăţii românești. Controversele din jurul evenimentului au separat simplist două tabere acolo unde încăpeau, lejer, și alte câteva mai puţin vizibile și au readus la vedere dedesubturi matriţate ale gândirii publice.

Prostituţia online, „un flagel în plină expansiune”

Prostituţia și exploatarea sexuală pe internet au devenit „o industrie în plină expansiune”, devansând prostituţia de pe stradă, potrivit studiului „Sistemul prostituţional: noi provocări, răspunsuri noi”, realizat de Fundaţia Scelles.

Miss USA – întrebări despre religie, sex și droguri

Alyssa Campanella de 21 de ani din California a devenit Miss America 2011. În concursul de anul acesta candidatele au trecut prin testul întrebărilor cu privire la religie, evoluţie, nuditate și droguri.

Sexul ocazional are un impact negativ asupra sănătăţii mintale

Informaţia acesta i-ar putea surprinde pe unii, însă cercetătorii americani de la Universitatea de Stat din Ohio sunt convinși: sexul ocazional poate altera sănătatea mintală, iar în unele cazuri poate contribui la alimentarea gândurilor sinucigașe, citează Medical Daily.

Pornografia, considerată „criză de sănătate publică” în statul Arizona

Senatul statului american Arizona a adoptat o rezoluţie prin care declară că pornografia a atins proporţii epidemice, acest lucru fiind în detrimentul societăţii.