Creștinism, pur și simplu | Recenzie de carte

În „Creștinism, pur și simplu“, C.S. Lewis reuşeşte să îşi poarte cititorii pe o frânghie subţire aflată la limita dintre credinţă şi raţiune.

Sebastian Castellio

Când reformatorul scoţian John Knox, discipolul lui Calvin, scria în 1560 în favoarea pedepsei cu moartea pentru eretici, el îl ataca mai ales pe Sebastian Castellio. John Knox nu știa atunci că îl ataca pe părintele ideii de libertate religioasă în creștinism.

Parenting cu blândeţe și iluzia alegerii perfecte

Parenting cu blândeţe. Cum a ajuns alăturarea aceasta caldă de cuvinte să activeze vulcani de dispreţ, sarcasm și condescendenţă?

Doctor în comunism

Este ușor să remarci curajul într-o lume în care lașitatea și obedienţa sunt la ele acasă. Unde cuvântul altuia, susţinut de o bâtă, este acceptat fără a fi pus la îndoială. Și în momentul acela, o persoană care se opune, care vede situaţia altfel și are curajul să se ridice și să vorbească devine vizibilă,...

Biblia, despre căsătorie și divorţ

Potrivit modelului edenic de căsătorie, un bărbat și o femeie se „unesc” (evr. dabaq) unul cu celălalt într-o relaţie maritală permanentă (Geneza 2:24).

Lumea preferă icoanele

În luna august, Rio de Janeiro a devenit un templu sportiv, iar Jocurile olimpice pe care le-a găzduit au devenit locuri de pelerinaj pentru cei dornici să-și vadă idolii victorioși.

Este războiul cu cancerul un eșec?

„În ultimii ani s-a vorbit adesea în România despre criza citostaticelor. (…) Însă, în ciuda neliniștii pe care o provoacă această criză pentru anumite categorii de persoane, consider că de fapt este vorba despre o criză falsă....”

Care sunt și cum citim semnele sfârșitului?

Aveam opt ani când stăteam în faţa casei împreună cu părinţii mei și ne uitam la Sputnik (primul satelit lansat de om pe orbita Pământului) mișcându-se cu o viteză surprinzătoare pe cerul nopţii. La scurt timp de la acel moment am auzit un credincios sincer spunând că „Dumnezeu nu-l va lăsa niciodată pe om să aterizeze...

Creștinism cu două feţe? Refugiaţii le văd pe ambele

„Cine este aproapele meu?” După două milenii de la enunţarea acestei interogaţii, criza refugiaţilor indică încă multă confuzie în oferirea unui răspuns adecvat.

Ce fac musulmanii și evreii de Ziua Îndrăgostiţilor?

14 februarie este ziua în care toată lumea spune „Da” iubirii, tandreţurilor și sprijinirii financiare a florăriilor de pe tot globul. Însă, este și ziua în care unii au ales să spună „#spunenudevalentine”.

Apelul la autoritate, o costisitoare greșeală logică

În viaţa cotidiană ne bazăm, că vrem, că nu vrem, pe acţiunile sau informaţiile furnizate de experţi sau specialiști. Cu toate acestea, nicio autoritate nu merită încredere oarbă. Atunci când luăm de bun cuvântul cuiva doar fiindcă acel cineva este o autoritate, facem greșeala logică numită „apel la autoritate”.

Noul coronavirus: ce înseamnă o reacţie echilibrată?

Pe cine să ascultăm? Cine are dreptate? Cine e echilibrat? Cum să reacţionăm în faţa riscului adus de noul coronavirus?

Riscurile vaccinurilor ARNm în era COVID. Cum știm că nu modifică ADN-ul

Intră vaccinul în ADN-ul meu și îl modifică?

Adventiștii de ziua a șaptea

Adventiștii consideră conceptul de libertate religioasă drept esenţial în misiunea lor. „Separarea dintre biserică și stat oferă cea mai bună ocrotire libertăţii religioase și este în conformitate cu declaraţia lui Iisus: «Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!» (Matei 22:21).“

Pruncul din iesle și misiunea de salvare a lumii

Nașterea lui Iisus Hristos este amintită în special în perioada Crăciunului, dar întrebarea rămâne: de ce nașterea unui copil, care a avut loc cu aproape 2000 de ani în urmă, este atât de importantă?

Creaţi cu nevoia de odihnă

Munca a făcut parte din planul lui Dumnezeu pentru om încă de la facerea lui, dar la fel stau lucrurile și cu odihna. Stabilirea...

Augustin și creaţionismul – Cum a influenţat tradiţia teologică acceptarea evoluţionismului

Importanţa pe care Augustin a acordat-o filosofiei grecești a dus la o reinterpretare a relatării biblice privind originea vieţii și a creat premisele pentru alte schimbări.

Dragoste de Tată

Probabil că nu ţi-ar atrage atenţia, pentru că este un om obișnuit. Muncește din greu, dar nu este un om bogat. Locuiește într-o casă normală și conduce o mașină obișnuită. Aptitudinile lui nu depășesc media, iar personalitatea lui este plăcută, dar nu fascinantă.

Credinţa generaţiei Z, între reviriment și retragere

Credinţa generaţiei Z este o noutate a ultimelor decenii. Cel puţin în Statele Unite, acolo unde tinerii frecventează biserica cu o frecvenţă mai mare decât generaţiile mai în vârstă. Această schimbare semnalează oportunităţi uriașe pentru biserică. Însă tabloul este departe de a fi complet.

Să nu zici că nu ţi-am spus…

Pe vremea adolescenţei mele, un autor elveţian, Erich von Daniken, a făcut vâlvă cu teoriile lui despre influenţe extraterestre asupra omenirii la începuturile ei. Versiunea românească a cărţii lui principale s-a numit Amintiri despre viitor. Desigur, ideile lui nu au astăzi nicio susţinere, dar expresia a rămas: amintiri despre viitor. Ceva din trecut spune ceva...

Studiu: milenialii sunt mai puţin activi sexual decât generaţiile anterioare

Un studiu publicat recent de jurnalul Archives of Sexual Behavior a ajuns la o concluzie contraintuitivă cu privire la comportamentul sexual al tinerilor mileniali. În plină cultură hook-up, se pare că tânăra generaţie este mai puţin activă sexual decât generaţia de dinainte. Cel puţin în SUA.