COVID-19: Primul lucru pe care oamenii spun că-l vor face pe 15 mai

Relaxarea restricţiilor este o veste bună pentru majoritatea românilor, după două luni în care și-au văzut viaţa restrângându-se la perimetrul – dintr-odată prea îngust – al casei. Sunt multe lucruri de care au fost privaţi, așa că au deja planuri pentru perioada de relaxare anunţată.

Tineri și nesuferiţi?

„Per total, sunt îngrijorat pentru generaţia mea, în circumstanţele recesiunii-depresiei, cum i se mai spune acum. Dacă noi, ca indivizi, nu o să ne revenim complet din asta? Cred că o să ajungem în istorie ca generaţia pierdută”, este părerea unui tânăr american despre situaţia economică pe care a moștenit-o.

Consumul moderat de alcool, cheia spre o sănătate mai bună?

În timp ce excesul de alcool este blamat pentru încrengătura de afecţiuni medicale și probleme sociale pe care o generează, ideea abstinenţei pare în continuare una radicală. Mai ales din moment ce consumul moderat de alcool a fost învestit de-a lungul timpului cu virtuţi terapeutice, inclusiv de o serie de studii medicale.

Ce spun victoriile lui Donald Trump despre lumea în care trăim

Republicanul Donald Trump câștigă stat după stat și promite să fie candidatul final al partidului pentru prezidenţiale. Puţin agreat chiar de propriul partid și la mii de ani distanţă de cei care au ocupat Casa Albă în ultimele decenii, victoriile lui Trump, pe cât pot părea de neînţeles, pe atât sunt de revelatoare cu privire...

Învăţăturile lui Jean Calvin | Calvinismul

Învăţăturile lui Jean Calvin influenţează până astăzi o parte a protestantismului, ajutând la transformarea societăţii medievale într-una modernă.

Frica și bolile pe care nu le vom avea niciodată

Fără să conștientizăm, apelăm de multe ori la presă ca la un profesor care ne predă realitatea. În domeniul sănătăţii tratăm știrile aproape ca pe niște veritabile consultaţii. Însă dacă lecţia care ni se predă e greșită și dacă ajungem să ne asumăm un diagnostic care, de fapt, nu ne aparţine?

Contemporan cu Săptămâna Patimilor

Cu proaspăta amintire a ceea ce s-a întâmplat în decembrie, când doar I-a zâmbit Pruncului inofensiv din iesle, şi preocupat mai degrabă de cumpărături şi daruri, un pelerin generic găseşte incomodă ipostaza unui Christos răstignit.  Amintirea morţii Mântuitorului este mai greu de trecut cu vederea...

Un adventist milenial judecă un caz de persecuţie religioasă comunistă

Am auzit povestea profesorului Titu Ghejan abia după ce am aflat-o pe aceea a necombatantului Desmond Doss, însă ambele m-au impresionat la fel de mult. Deși Ghejan nu a fost efectiv în război, ce aflasem despre el, documentându-mă pentru alt articol, m-a făcut să intuiesc că, în spatele acţiunilor lui vizibile, trebuie să fi dus...

Algoritmii care ne conduc viaţa

„Aceasta este America, ţara în care fiecare are dreptul la viaţă, la dragoste și la goana după faimă”, a spus memorabil Ryan Seacrest, în 2010, când era moderator la faimoasa emisiune American Idol.

Creștinism cu două feţe? Refugiaţii le văd pe ambele

„Cine este aproapele meu?” După două milenii de la enunţarea acestei interogaţii, criza refugiaţilor indică încă multă confuzie în oferirea unui răspuns adecvat.

Cătușele de aur și noua religie a muncii

Se spune că meseria este brăţară de aur, însă modul în care ne raportăm la aceste bijuterii pare să sugereze că brăţările cele aurii sunt mai degrabă niște cătușe acceptabile social, pe care ne-am păcălit să le purtăm cu mândrie.

Fenomenul XXX așază bisericile cu spatele la zid

De regulă, pornografia este percepută ca fiind în conflict cu valorile creștine. Drept urmare, bisericile se poziţionează acuzator faţă de acest fenomen de amploare. Strategia poate fi contraproductivă, fiindcă duce la ignorarea unui aspect mai mult decât relevant pentru problemele reale ale enoriașilor. Este vorba de faptul că și cei care frecventează biserica au aceeași predispoziţie...

Final de istorie: teorii, simulări și controverse

Dacă unii privesc cu îngrijorare spre un posibil viitor în care un asteroid va distruge viaţa pe pământ, alţii văd în revenirea lui Christos sursa distrugerii finale. Renumitul creaţionist Ken Ham le-a dat o replică acidă celor care mizează pe ideea unui cataclism generat de impactul cu un corp cosmic.

Cei mai fericiţi dintre oamenii lumii

Există clasamente care ne stârnesc interesul, dar probabil cel mai incitant rămâne cel care departajează indivizii și naţiunile în două tabere distincte, în funcţie de un criteriu vag, dar atât de râvnit: fericirea.

Dulceaţă și venin. Capcanele libertăţii de a cumpăra și vinde sexul

În urmă cu mai bine de 12 ani, Olanda s-a oferit cobai în experimentul liberalizării pieţei sexului, un demers spre care multe societăţi au privit cu interes și curiozitate. În fond, după eșecul „experimentului nobil“ al prohibiţiei americane în cazul alcoolului, oamenii voiau să vadă rezultatul unei abordări diametral opuse, chiar dacă de această dată...

Rugăciune de criză și criza rugăciunilor noastre

Coboram de pe vârful Omu alături de câteva zeci de tineri. Nu fusese un traseu ideal și eram în întârziere faţă de planul originar. Era aproape 9 seara și mai aveam încă 3-4 ore de mers până la tabără. Pădurea făcea și mai dens întunericul care începea să îmbrace muntele și, încet-încet, minţile noastre.

De ce se moare în 2019?

Una dintre cele mai fascinante constatări ale timpului nostru este că un om de rând dintr-o ţară dezvoltată trăiește astăzi mai mult și mult mai confortabil decât a trăit regele Ludovic al XIV-lea. Însă, chiar dacă ne flatează evoluţia, această remarcă a lui Alain de Botton nu surprinde totuși întreaga poveste, omiţând tocmai aspectele ei...

Bogaţi pe hârtie, săraci în buzunare: Ce se întâmplă cu economia românească?

România este un paradox economic. Un raport al Comisiei Europene evidenţiază contradicţia dintre faptul că, la sfârşitul anului trecut, România a avut cea mai mare creştere economică trimestrială din UE, dar a rămas în continuare a doua cea mai săracă ţară din blocul comunitar. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrăgea atenţia în cadrul unei conferinţe organizate...

Poluarea din propriile case, la fel de periculoasă ca poluarea exterioară

Poluarea aerului este cel mai important factor de risc pentru mediu și sănătatea umană, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Statisticile sunt înfiorătoare – 9 din 10 oameni la nivel mondial respiră aer poluat, iar 1 din 8 va muri din această cauză. Ceea ce înseamnă aproximativ 7 milioane de decese pe an, cauzate de boli...

„Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc.” Cum rămâne?

Indiferent ce se spune despre valoarea de predicţie a cuvintelor atribuite tradiţional lui Malraux: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, cert este că, după consumarea a aproape două decenii din acest secol, nu știm cu adevărat încotro ne îndreptăm.

Incidenţa cancerului este în creștere la nivel global

În 2018 vor apărea 18,1 milioane de cazuri noi de cancer și se vor înregistra 9,6 milioane de decese din această cauză, faţă de 14,1 milioane de cazuri și 8,2 milioane de decese în 2012, estimează Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC).