Studiu amplu: Surprize în relaţia oamenilor de știinţă cu religia
Prima mare cercetare referitoare la relaţia dintre oamenii de ştiinţă şi religie a fost publicată recent în Texas, la Rice University, şi urmăreşte să lămurească una dintre marile întrebări care îi frământă în primul rând pe cei interesaţi de această dilemă: toţi cei care activează în câmpul ştiinţelor exacte sunt atei?
„Singurul evreu greu de acceptat în America este evreul care crede în Iisus.“
Mark Kellner s-a născut și a crescut în New York, fiind unicul copil într-o familie de evrei, credincioși mozaici. Și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism în perioada adolescenţei, când urma cursurile unui liceu particular din cartierul Manhattan.
Cum ne asigurăm că avem o credinţă raţională
Mișcările fundamentaliste, credinţele religioase extremiste și sectare, manipulările maselor de credincioși, conspiraţiile cu miză religioasă și alte astfel de ameninţări accentuează importanţa gândirii critice.1
Holocaustul – matematica unei istorii absurde
Pe 7 aprilie 2013 a fost Yom Hashoah sau Ziua Amintirii Holocaustului1. În Israel locurile de distracţie sunt închise de la apus la apus, sirenele sună prelung, iar cele șase torţe tradiţionale sunt aprinse, simbol al celor aproape 6 milioane de oameni care au pierit în timpul holocaustului.
Pe urmele celor mai persecutaţi fraţi ai Lui
„Sunteţi gata?” a fost întrebarea de la celălalt capăt al firului, când, în sfârșit, Catrin și Evan au primit apelul telefonic așteptat, de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Numai că, deși viaţa lor din orășelul irakian Karamles devenea tot mai nesigură și așteptau de 4 ani să primească vizele pentru SUA, familia nu avea răspunsul...
Un fizician a formulat ecuaţia care validează sau infirmă conspiraţiile
Să aduci matematica în discuţie atunci când toată lumea vorbește despre conspiraţii te face cel puţin antipatic. Dr. David Grimes, profesor de fizică la Universitatea Oxford, și-a asumat însă poziţia anunţând că a formulat un model matematic pe baza căruia poate estima probabilitatea ca o conspiraţie să fie adevărată sau falsă.
Violenţa asupra creștinilor, pe punctul de a atinge o formă de genocid
Intensificarea persecutării creştinilor din ultimii 2 ani a generat reacţii puternice din partea liderilor religioși și politici din întreaga lume. Între aceștia, papa Francisc a descris problema ca fiind la un nivel ce ia forma unui genocid, relatează Christianity Today. Persecuţia afectează mai mult de 100 de milioane de creștini din peste 60 de ţări.
„Când cânt, mă simt conectat la o sursă divină.”
În vara anului 2015, îndrăgitul violoncelist român Andrei Ioniţă a câștigat premiul întâi la celebrul Concurs Ceaikovski. |Care a fost călătoria muzicală și spirituală a acestui tânăr muzician?
Corectitudinea politică dă jos crucile de pe biserici
Se întâmplă ceva foarte ciudat. Cineva s-a gândit că ar da bine să promoveze o gustare grecească folosind imaginea simbolică a cupolei bisericii istorice Anastasis din Santorini, dar fără crucea de pe cupolă, ca să nu cumva să se supere clienţii care nu sunt creștini ortodocși. Dar nu s-a gândit nimeni că ar fi la...
Violenţa domestică în România | De la teamă și rușine la speranţa că va fi bine
Locul în care o femeie riscă cel mai mult să fie ucisă este propria ei casă. Aceasta este concluzia unui raport publicat în urmă cu 4 ani, dar și adevărul frapant care se decojește din statisticile din România. Reducerea toleranţei la abuz rămâne, probabil, unul din factorii cheie prin care putem combate violenţa domestică, dar...
Biblia care vorbește (și) printr-o piatră spartă
O piatră de bazalt găsită în deșertul Iordaniei are o inscripţie cu cea mai veche utilizare cunoscută a numelui lui Yahweh (unul dintre multele nume ale Dumnezeului din Vechiul Testament). Această piatră face parte dintr-un șir lung de monumente antice care confirmă istoria biblică.
Cum să trăiești o viaţă fără regrete
Nimeni nu poate trăi o viaţă fără regrete. Există totuși câteva reguli pentru o viaţă pe care să o privești retrospectiv fără prea multe păreri de rău.
Circumcizia învinge Europa
Percepută de unii ca o barbarie, de alţii ca o reminiscenţă a unor practici învechite, circumcizia continuă să agite apele chiar în mijlocul Europei. Ajunsă subiect de dezbatere publică, această practică specifică religiilor monoteiste orientale a intrat „în legalitate” și pe bătrânul continent, după câţiva ani de controverse și tergiversări.
Sfârșitul unei istorii: Uniunea Europeană și Germania, în pragul colapsului?
„Afluxul de imigranţi trebuie redus acum. Căci problema imigranţilor extracomunitari poate pune în pericol supravieţuirea Uniunii Europene”, a avertizat ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner. Astfel este din nou aruncat în agenda dezbaterii publice riscul prăbușirii unei construcţii pentru care s-au depus eforturi timp de câteva decenii. Din acest punct de vedere, anul 2016 s-ar...
Biblia din care a citit Shakespeare
Cei care au tradus Biblia nu și-au imaginat că avea să fie tipărită în peste un miliard de exemplare sau că ar fi relevantă chiar și în „era social media".
Lecţii de paternitate
Un an de paternitate m-a transformat complet, în cel mai frumos și revelator mod.
Locul meditaţiei mindfulness în inflaţia speranţelor noastre
Obișnuiam să mă număr printre cei care au o adevărată aversiune la recomandarea de „a trăi în prezent” convinsă fiind că, de fapt, acest sfat este o inepţie. Că, în realitate, orice moment de care ne bucurăm, chiar clipa de faţă, este de fapt trecutul de acum o milisecundă și, în felul acesta, tot nu...
Arenele contemporane. Din culisele nepopulare ale sporturilor noastre preferate
Patru degete deasupra, degetul mare dedesubt și forţa unei singure mâini de a strânge o structură metalică, de turn. De atât atârnă, deasupra unui hău de zeci sau sute de metri, cei douăzeci și ceva de ani ai ucraineanului devenit senzaţie pe internet: Mustang Wanted.
„Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc.” Cum rămâne?
Indiferent ce se spune despre valoarea de predicţie a cuvintelor atribuite tradiţional lui Malraux: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, cert este că, după consumarea a aproape două decenii din acest secol, nu știm cu adevărat încotro ne îndreptăm.
Încrederea în Dumnezeu și imensul pas mic
Încrederea în Dumnezeu oferă limpezime gândirii, de aceea, Dumnezeu ne cere să nu fim obsedaţi de dreptate, ci preocupaţi și încântaţi de har.
Întrebările grele din prima zi de școală
Cum va fi vremea în prima zi de școală; când este programată prima vacanţă; în ce stadiu sunt noile manuale la început de școală; la ce să ne așteptăm de la trafic. Presa a încercat să răspundă astăzi tuturor întrebărilor practice pe care le-ar putea avea un părinte în prima zi a anului școlar. Marile...






























