A fi sau a nu fi Charlie

De mulţi ani, o tradiţie a libertăţii de exprimare este instituită în Marea Britanie, la Londra, în Hyde Park: prin lege, de la o tribună special amenajată, orice cetăţean e liber să-și comunice deschis opiniile în faţa auditoriului întâmplător, oricât de refractare sau virulente, cu privire la orice chestiuni de interes public.

Explozia de la Cernobîl: Întoarcerea la locul tragediei

La treizeci şi doi de ani distanţă de cel mai grav accident nuclear din istorie, consecinţele acestuia încă persistă, dincolo de perimetrul zonelor puternic contaminate. Și, în timp ce detaliile și întrebările fără răspuns ale acestei tragedii ne reţin atenţia doar atunci când sunt aduse în prim-plan de știrile legate de subiect, ele rămân osificate...

Când celălalt plânge, să simţi gustul sărat

Chiar la începutul thrillerului politic The Post, o scenă îl arată pe analistul militar Daniel Ellsberg cu o privire golită și un suflet încărcat de ororile războiului din Vietnam, pe care fusese nevoit să le documenteze pentru Departamentul american al Apărării.

De ce se moare în 2019?

Una dintre cele mai fascinante constatări ale timpului nostru este că un om de rând dintr-o ţară dezvoltată trăiește astăzi mai mult și mult mai confortabil decât a trăit regele Ludovic al XIV-lea. Însă, chiar dacă ne flatează evoluţia, această remarcă a lui Alain de Botton nu surprinde totuși întreaga poveste, omiţând tocmai aspectele ei...

Scufiţa Roșie nu trăiește în prezent

„Era întuneric în burta lupului.” Asemenea unui chef-bucătar care reinterpretează o mâncare tradiţională pentru un restaurant urban cu preţuri piperate, scriitoarea Margaret Atwood le propunea cursanţilor de la masterclass-ul ei o reinterpretare a poveștii „Scufiţa Roșie”, pe măsura celor mai actuale gusturi și abilităţi de atenţie: o Scufiţă care trăiește în prezent.

Feedback-ul negativ, hoţul de frumuseţe din viaţa noastră

mai ales dacă vine „de la o rudă, un prieten, o cunoștinţă sau un necunoscut”, observa cu umor ziaristul Franklin P. Jones. După cum o dovedește un lung șir de studii, forţa corozivă a feedback-ului negativ nu trebuie subestimată, însă înţelegând resorturile reacţiilor suscitate de critică, putem să amortizăm impactul acesteia și să ne însușim lecţiile...

Argumentul circular. Cercul vicios al logicii defectuoase

Argumentul circular descrie preluarea ca argument a unei părţi din teză care nu este încă acceptată, ci ea însăși trebuie argumentată.

Noul coronavirus: Ce e cel mai important acum și de ce

Știrile interne și externe sunt îmbibate de cuvântul „coronavirus“, pe mediile sociale oamenii discută același subiect. Starea de urgenţă este la ușă. Dar informaţiile care circulă liber în spaţiul virtual și real indică un nivel ridicat de neînţelegere a noului virus, a riscurilor și a potenţialelor soluţii.

COVID-19: Ce gândesc și ce simt oamenii din prima linie

În timp ce majoritatea dintre noi rămânem în casele noastre cel puţin pentru încă două săptămâni, mulţi ies zilnic dincolo de perimetrul sigur al locuinţei, pentru a ne ajuta să ne trăim vieţile mai aproape de normalitate.

Simţi că trăiești

Interviul care urmează a fost realizat pentru SperanţaTV cu aproape zece ani în urmă, când invitatul, pastorul Don Schneider, era președintele bisericii adventiste din America de Nord. Anul acesta, la 23 mai, el a încetat din viaţă, la vârsta de 76 de ani. Cei care urmăresc SperanţaTV își aduc aminte că, pentru câteva sezoane, au...

Cum ne ajută rugăciunea de calmare în gestionarea emoţiilor vulcanice?

„Eu locuiesc în locuri înalte și în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.” (Isaia 57:15)

„Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?”

Adresându-le ucenicilor o întrebare perenă, întrebarea întrebărilor, Iisus a vrut să obţină de la noi răspunsul răscumpărător pe care îl căuta: o mărturisire esenţială pentru ucenicie.

Într-o relaţie complicată cu munca

Chiar dacă suntem „într-o relaţie complicată“ cu munca, faţă de care nu avem tot timpul sentimentele cele mai bune, ea reprezintă mai mult decât o simplă sursă de venit.

Totul pentru gloria Lui | Recenzie de carte

Cartea „Totul pentru gloria lui“, de Oswald Chambers ne readuce în atmosfera exprimărilor trezirilor spirituale ale epocii sale, în care reverbera încă spiritul dorinţelor pioase, autentice.

„Disciplina. Capitulare cu bucurie” | Recenzie de carte

În cartea ei Disciplina. Capitulare cu bucurie, scriitoarea Elisabeth Elliot cartografiază disciplina spirituală, cu multiplele-i faţete, demontând ideea unui creștinism care se poate dispensa de ucenicie.

Bunătatea – un act social

Una dintre bucuriile mărunte ale copilăriei mele era vizita pe care i-o făceam bunicii materne la casa din deal.

Revenirea lui Hristos, între curiozitate și așteptare

A doua venire a lui Iisus Hristos reprezintă o doctrină cardinală a Bibliei. Daniel, Apocalipsa și pasajele escatologice din evanghelii sunt cele mai importante surse ale escatologiei creștine. Lumea teologică este împărţită în câteva școli de interpretare, iar escatologia rămâne fascinantă prin incertitudinea pe care o generează.

Muncesc mai mult cei mai bogaţi 1%?

Nu este nevoie să fii ultimul om din pătura cea mai de jos a societăţii pentru a avea sens să te întrebi cum ar fi să fii bogat. De fapt, 99% din populaţia globală are un termen de comparaţie zilnic: cei mai bogaţi oameni de pe planetă, vârful de 1%. Ce fac ei și alţii...

Actori într-un plan divin

La momentul hărăzit în planul mântuirii, Hristos s-a născut pentru noi: „[C]ând a venit împlinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Galateni 4:4).

„Sunt creștin, dar fără Dumnezeu”

Atunci când cineva declară că „Dumnezeu este rezultatul imaginaţiei umane” nu spune chiar o noutate. Mulţi dintre cei care declină orientarea religioasă își argumentează opţiunea prin faptul că religia este construită pe un fond mitologic. Însă, atunci când cei care susţin această perspectivă fac totuși apel la valorile și cultura creștină, ceva pare să nu...

Omul și creaţia: stăpânirea cu iubire, în planul divin

Sfintele Scripturi debutează cu istoria creării lumii noastre. Pe parcursul a șase zile, Dumnezeu organizează sistematic spaţiul și timpul, amenajând un cămin pentru familia umană.