Alina Kartman

Alina Kartman
1507 ARTICOLE 0 COMENTARII
Cu peste 10 ani de experiență în presa online din România, Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST.

Și-au salvat reciproc viaţa, fără să știe, la 30 de ani distanţă (video)

Se spune că acela care salvează o viaţă, salvează o lume întreagă. Însă atunci când i-a salvat viaţa unui bebeluș născut prematur, Dr. Michael Shannon și-a salvat propria viaţă. Avea să afle acest lucru abia 30 de ani mai târziu.

BREAKING: Atac armat la o școală din Oregon. Cel puţin 15 morţi

Un atac armat petrecut în urmă cu aproximativ o oră la o facultate de stat din sud-vestul Oregonului (SUA) a lăsat în urmă peste 15 morţi, anunţă autorităţile locale într-o declaraţie publică tip avertizare. Departamentul de intervenţii de urgenţă din cadrul Pompierilor a anunţat localnicii să evite zona Umpqua Community College, din Roseburg.

Dumnezeu, în inima unei pușcăriașe

Orice sentinţă capitală este o tragedie, fie și numai în virtutea motivului care l-a adus pe condamnat în anticamera morţii. Practica judiciară este însă tulburător mai complexă decât calculul rece - viaţă pentru viaţă -, iar cazul americancei Kelly Gissendaner este, în acest sens, un exemplu elocvent.

Fobia de moschee – mic dosar de simptome

Îngroparea porcului și înfigerea crucii sfinţite sunt cele două metode prin care o minoritate de creștini mai ortodocși a gândit că este creștinește să se opună construirii a ceea ce ei încă mai cred că va fi o mega-moschee în București.

Ce așteptări au americanii de la vizita papei Francisc

Americanii l-au primit cu entuziasm pe suveranul pontif aflat la debutul unei vizite istorice în Statele Unite. Pe cine au primit însă mai exact: pe liderul de stat sau un lider religios?

Poziţia lui Carson: „Nu aș vota un președinte musulman”

Pentru românii imunizaţi de expunerea la o scenă politică naţională dominată de atacuri vitriolice, o declaraţie precum „nu aș susţine un musulman care ar candida la prezidenţiale” ar avea probabil impactul public al unei șoapte. În Statele Unite însă, presa vuiește constatarea că aceste cuvinte aparţin unui aspirant la funcţia de președinte.

Statul american dă în judecată un spital, într-un caz centrat pe Sabat

Autorităţile din SUA au dat în judecată un spital american care a refuzat să-i creeze unei asistente adventiste condiţiile pentru a-şi respecta religia, după ce aceasta a solicitat să aibă liberă ziua de Sabat (de vineri seară până sâmbătă seară).

MindApp, cea mai avansată aplicaţie mobilă pentru pacienţii cu cancer cerebral

„Păcat că nu voi putea utiliza aplicaţia, dar cel puţin am sentimentul că boala mea nu a fost în zadar.” Aceasta este declaraţia lui Frederik van de Broek, creatorul aplicaţiei +MindApp+, cea mai avansată aplicaţie concepută pentru pacienţii cu tumori cerebrale canceroase.

Aproape 41% dintre patronii britanici vor afară din UE

Peste 40% dintre proprietarii de companii mici din Marea Britanie cred că apartenenţa la Uniunea Europeană le aduce atâtea dezavantaje încât mai benefic ar fi ca ţara lor să iasă din UE. Federaţia Micilor Companii (FSB) a efectuat un sondaj privind rămânerea în uniune.

Ce fel de biserică îl va întâmpina pe papa Francisc în America

Au mai rămas doar 5 zile până ce papa Francisc va deveni primul papă din istorie care se adresează direct Congresului american, de la un pupitru al acestuia. Vizita suveranului pontif în Statele Unite este așteptată de o masă de credincioși catolici pe cât de diversă, pe atât de complexă. Cine sau, mai bine zis,...

Maratonist adventist încheie cele mai importante 6 maratoane mondiale, la 64 de ani

S-a apucat de alergat la 54 de ani și i-a mers atât de bine, încât până la 64 de ani a reușit să termine cele mai importante 6 maratoane din lume.

Guvern comunist distinge oficial două programe ale Bisericii Adventiste

O iniţiativă de tineret a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din Vietnam a fost distinsă de guvernul local cu un certificat oferit ca simbol al aprecierii pentru implicarea civică. Vietnamul este un stat comunist, care raportează că doar 8% dintre cele 91 de milioane de cetăţeni sunt creștini.

Video: Cum scapi de plictiseala în cuplu fără să recurgi la nimic ciudat

Plictiseala, dușmanul care se strecoară în relaţii și le sufocă uneori până la moarte, pare să nu aibă leac tocmai pentru că atunci când este conștientizată este deja prea târziu. Psihologul Dan Ariely, profesor la Universitatea americană Duke contrazice însă această idee, venind nu cu una, ci cu două soluţii la plictiseala în cuplu.

Biserică adventistă înfiinţată în plin exod al creștinilor din Orientul Mijlociu

O nouă biserică adventistă a fost înfiinţată în Orientul Mijlociu, în contextul în care tot mai mulţi creștini părăsesc zona pentru a se pune la adăpost de persecuţii.

Medicamentul Truvada dovedește o eficienţă 100% în prevenirea infectării cu HIV

Un studiu ale cărui rezultate au fost publicate recent în Statele Unite vine cu o veste nesperat de bună. Medicamentul Truvada a dovedit 100% eficienţă în prevenirea infectării cu HIV, într-un experiment care a implicat câteva sute de subiecţi.

Statul Islamic a cucerit ultimul câmp petrolifer deţinut de regimul sirian

Ultimul câmp petrolifer controlat de guvernul sirian a fost cucerit de luptători din cadrul grupării Stat Islamic, a anunţat un ONG care monitorizează conflictul.

Biserica Adventistă din Europa lansează un apel la compasiune faţă de refugiaţi

„Povestea lor este povestea noastră”. Astfel și-a argumentat președintele Diviziunii Inter-Europene a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea apelul la manifestarea milei faţă de imigranţii refugiaţi.

Statul Islamic a eliberat 15 ostatici creştini în Siria

Un grup de cel puţin 15 creștini sirieni ţinuţi în arest la domiciliu de membri ai grupării extremiste Stat Islamic au fost eliberaţi vineri, a anunţat un ONG citat de AFP.

Zeci de mii de manifestanţi au cerut demisia președintelui Moldovei

Nu mai puţin de 35.000 de persoane, potrivit celei mai rezervate estimări a poliţiei, au participat duminică la cel mai mare miting antiguvernamental organizat recent în Moldova.

Studiu de caz: cea mai eterogenă biserică americană

Un studiu amplu, publicat de grupul Pew Forum, a prezentat statistici potrivit cărora Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este congregaţia cu cea mai mare diversitate rasială, de pe tot teritoriul SUA. Cifrele obiectivizează portretul acestei biserici, însă ele nu pot fi înţelese adecvat decât raportându-le la caracteristicile peisajului religios american.

Danemarca descurajează imigranţii reducând ajutoarele sociale

Parlamentul danez a decis să diminueze valoarea ajutoarelor sociale acordate solicitanţilor de azi, în contextul în care criza actuală a imigranţilor a creat un val de dislocări sociale comparabil cu cel de după al Doilea Război Mondial.