Ucigașul celor 3 studenţi musulmani ar putea primi pedeapsa capitală
Vestea că procurorii plănuiesc să solicite pedeapsa capitală pentru bărbatul acuzat că a ucis trei studenţi musulmani din Chapel Hill, luna trecută, a fost primită foarte diferit de către membrii comunităţii islamice locale.
O minune în mijlocul suferinţei
Nu este uşor să treci peste experienţa unui viol şi nici să-i suporţi consecinţele. Dar dacă printre acestea se numără şi o nouă viaţă, ce este de făcut? O fetiţă de 12 ani s-a văzut forţată să ia o astfel de decizie.
Austria a interzis finanţarea străină a organizaţiilor musulmane
Parlamentul austriac a adoptat la sfârșitul lunii februarie o nouă lege care reglementează statutul comunităţii musulmane. Vestea nu este însă una sută la sută îmbucurătoare pentru membrii comunităţii.
Efect neașteptat în Coreea de Sud după abolirea legii împotriva adulterului
Dezincriminarea adulterului în Coreea de Sud a crescut cu 15% cota bursieră a unui mare producător de prezervative.
Mai puţin zgomot pentru un auz mai bun
Foarte multă lume ascultă muzică la căşti şi cu volum mare. Specialiştii avertizează asupra efectelor pe care le-ar putea avea acest lucru pe termen lung.
Avem un nou antibiotic pentru „superbacterii”
Anul trecut, odată cu izbucnirea epidemiei de Ebola, au intrat în atenţia presei și „superbacteriile”, care și-au atras apelativul de „super” fiindcă au dezvoltat o rezistenţă incredibilă la majoritatea antibioticelor de pe piaţă. Rezistenţa lor ar fi declanșată tocmai de faptul că administrarea antibioticelor a devenit mult prea comună. Acum însă există o soluţie. Administraţia...
S-a decis: Se vor naște primii copii cu ADN din 3 surse
Marea Britanie va deveni prima ţară-gazdă a acestor copii, după ce Camera Lorzilor a urmat exemplul Camerei Comunelor și a votat, cu 280 de voturi pentru și 48 împotrivă, aprobarea modificării anumitor legi, pentru a permite clinicilor de fertilitate să deruleze noua procedură de fertilizare in vitro, scrie The Guardian.
Stilul de viaţă adventist, subiectul unor emisiuni CNN
Care este secretul unei vieţi sănătoase, lungi şi fericite? Aceasta este întrebarea la care dr. Sanjay Gupta, renumit realizator de programe medicale pentru CNN, caută răspunsul într-o nouă serie de emisiuni. Căutările l-au dus la Loma Linda, California, oraş cunoscut pentru longevitatea locuitorilor lui.
Congresul medical al studenţilor și rezidenţilor adventiști
Un eveniment naţional promite să îi pregătească pe studenţii și rezidenţii creștini care se specializează în medicină și în farmacie să își cultive vocaţia de a-i sprijini pe pacienţii lor fizic, dar și spiritual.
Bangladesh: blogger ateu, ucis cu macete în plină stradă
Avijit Roy credea în forţa ideilor, însă nu se aștepta ca ele să îl ucidă.
Un bărbat fără adăpost, înmormântat într-un cimitir exclusivist de la Vatican
Zi de zi, mii de oameni ai străzii, din întreaga lume, își încheie socotelile cu viaţa care i-a ţinut pe mulţi dintre ei, forţat, pe minus. De trupurile lor se ocupă, de obicei minimal, primăria. Imaginea e tipică. Tocmai de aceea, vestea că un bărbat fără adăpost a fost înmormântat în Cimitirul Teutonic din interiorul...
Creștinism înfloritor în ţara în care tipărirea Bibliei este ilegală
Probabil, celor mai mulţi le este greu să asocieze o ţară musulmană cu un număr din ce în ce mai mare de creştini, dar aceasta este realitatea Iranului. Biserica creştină din Iran este la ora actuală una dintre cele care cresc cel mai rapid, potrivit Operation World.
Biserica Adventistă, partener în transformarea Kenyei
Preşedintele Kenyei a vizitat recent campusul Universităţii Adventiste a Africii (Adventist University Africa - AUA), unde a declarat că Biserica Adventistă este un „partener exemplar în transformarea Kenyei.”
7 lucruri pe care nu le știai despre Biblia Gutenberg
Fără îndoială, Johann Gutenberg a fost omul care a marcat întreaga cultură şi civilizaţie, omul care ne-a dăruit cărţile aşa cum le cunoaştem astăzi, părintele primei maşini de tipar. Însă pentru lumea creştină, el are meritul de a fi tipărit pentru prima dată cea mai valoroasă carte din lume: Biblia.
Ce să faci ca să ai un copil ascultător
Ce faci când copiii nu te mai ascultă? Ţipi la ei, îi ameninţi, îi pedepseşti? De câte ori metodele pe care le-ai adoptat au dat rezultate bune?
Facebook încalcă legile europene privind utilizarea datelor
În luna ianuarie, s-a făcut un mare tam-tam pe reţeaua de socializare după ce administratorii au anunţat niște schimbări în politicile privind securitatea datelor utilizatorilor. Ceea ce trebuia să fie o măsură pentru o mai bună aliniere la politicile UE s-a dovedit a fi mai mult praf în vânt.
90 de creștini, răpiţi de Stat Islamic în nordul Siriei
Cel puţin 90 de civili creștini au fost răpiţi din mai multe sate din Siria, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul în Marea Britanie.
Ce promite Grecia în schimbul banilor de la FMI și CE
Grecia a transmis la Bruxelles lista definitivă a propunerilor de reformă necesare pentru a obţine o extindere cu patru luni a împrumutului internaţional – a confirmat marţi Comisia Europeană. Aceeași listă a ajuns și la Fondul Monetar Internaţional.
Se anunţă un miracol pentru cancer – uleiul de măsline
Fără îndoială, până acum ne-am obișnuit deja cu joaca „Uite miracolul! Nu e miracolul!” când vine vorba de găsirea unui tratament pentru cancer, care să fie și eficient, dar care să nu omoare pacientul în același timp. Iar dacă cocktailuri chimice încearcă să facă progrese pentru atingerea acestui scop, alţi cercetători încearcă să meargă pe...
Sărăcia în Germania atinge cifre record
„Sărăcia nu a fost niciodată atât de ridicată și fragmentarea regională nu a fost niciodată atât de profundă”, a declarat Ulrich Schneider, directorul executiv al organizaţiei de caritate Paritätischer Wohlfahrtsverband, care a condus acest studiu. Schneider face referire în declaraţia sa la ultimii 25 de ani, câţi s-au scurs de la reunificarea Germaniei.
Gânduri toxice pentru relaţia de cuplu
Există multe lucruri care pot distruge relaţia de cuplu, însă printre acestea se află şi ceva mai greu de bănuit și de depistat: gândurile toxice.




















