Doi încarcă, doi descarcă – etica muncii la români

„Ne-am obişnuit să trăim din speculaţii şi mai puţin din muncă. Trebuie să revenim la obiceiul dat omului – să muncească, dacă vrea să trăiască. Să muncească bine, dacă vrea să trăiască bine”, a declarat recent preşedintele Traian Băsescu.

Ce au în comun părinţii și copiii de succes

Deși o formulă secretă pentru a le asigura copiilor un viitor strălucit este departe de a fi inventată, părinţii pot contribui semnificativ la creșterea șanselor de succes a micuţilor prin metode certificate știinţific și promovare de experţi.

Furtunile masive din Italia au rănit 100 de persoane

Ploi torenţiale, furtuni și ninsori abundente traversează nordul și centrul Italiei. Miercuri, bilanţul victimelor a ajuns la doi morţi, trei dispăruţi și 100 de răniţi la Trieste.

În Asia, guvernele și-au asumat rolul de Cupidon

Kelly Ang are 25 de ani și trăiește în Singapore. Este căsătorită de un an, dar nu are niciun gând să rămână însărcinată prea curând. Ca specialist în relaţii publice, care lucrează 11 ore pe zi, spune că nu are timp de familie.

Știinţa documentează impactul rugăciunii asupra stării bolnavilor de cancer

Aparent, rugăciunea şi boala nu au nimic în comun, ele făcând parte din două sfere cu totul diferite. Se pare însă că ştiinţa confirmă din ce în ce mai mult efectele rugăciunii asupra bolnavilor.

Curtea Neamurilor: Vaticanul în dialog cu ateii

Vaticanul a lansat o serie de dezbateri publice cu ateii şi cu toţi cei care nu cred în Dumnezeu. Seria dezbaterilor a fost iniţiată într-o serie de instituţii culturale din Paris, societatea franceză fiind cunoscută pentru secularismul puternic şi pentru scoaterea religiei în afara spaţiului public.

Argentina legalizează schimbarea sexului biologic după buna plăcere

Congresul argentinian a votat în unanimitate legea care permite indivizilor să își schimbe sexul biologic după buna plăcere.

Anorexia ca stil de viaţă: între narcisism și mutilare

Se pare că trăim într-o lume a extremelor, nu doar pe plan politic, ci și personal, al stilului de viaţă adoptat. În timp ce obezitatea a devenit un flagel global, și extrema cealaltă este la fel de problematică. Anorexia face ravagii, generând victime mai ales printre fete și femei.

Nemţii inaugurează prima fermă eoliană pe apă

Germania inaugurează astăzi prima fermă eoliană comercială pe apă - Baltic 1.

Un proiect high tech francez salvează vieţi după dezastre naturale

O echipă de ingineri aflată în sudul Franţei lucrează la un proiect ce urmăreşte implementarea unui sistem de urgenţă european, care să ofere date cât mai precise cu privire la daunele materiale şi umane cauzate de un dezastru natural.

Jamaica își plătește datoria către Venezuela în alimente

Jamaica a anunţat că își va achita datoria privind petrolul obţinut din Venezuela nu în bani, ci în alimente, medicamente și fertilizatori, scrie „Vice”.

Guvernul brazilian vrea interzicerea programelor religioase televizate

Guvernul brazilian a anunţat un decret legislativ prin care urmărește aplicarea de interdicţii în privinţa închirierii de canale TV și radio în ţară.

Neonazismul german refuză să decedeze

Cât de influente și periculoase sunt mișcările neonaziste din Germania? Este o întrebare care revine în atenţia jurnaliștilor preocupaţi să înţeleagă amploara fenomenului extremist.

Este posibil ca vestea că nu ai cancer să-ţi distrugă viaţa?

Un diagnostic greşit poate avea aceleaşi efecte ca şi unul corect, afectând persoana în cauză până în punctul de a-i produce anxietate, depresie şi alte tulburări comportamentale, notează Daily Mail.

Teologul H. Kung prezice schimbarea B. Catolice

Teologul Hans Kung i-a chemat pe catolicii din toată lumea la o „revoluţie paşnică" împotriva absolutismului puterii papale. Mesajul său a fost prezentat cu prilejul convenţiei organizate de Consiliul Catolic American la Detroit.

1,8 mld $ în lupta contra criminalităţii organizate

Banca Mondială a anunţat un plan de un miliard de dolari cu care va finanţa o serie de măsuri sociale în America de Sud pentru combaterea criminalităţii organizate.

Studiu: Oamenii văd moartea diferit, în funcţie de rasă și religie

„Trăim într-o lume foarte diferită faţă de acum 100 de ani. Ideea că există o casă în care se nasc oamenii și apoi mor a dispărut în mare măsură. Aceasta afectează modul în care trăim și modul în care murim" , a spus Masci, un cercetător american, comentând un sondaj recent care evidenţiază atitudini surprinzătoare...

Studiu: De ce nu ne place ziua de luni

Nu este vorba despre revenirea la activitatea cotidiană după două zile de timp liber, nici de concepţia că lunea sacrificăm libertatea individuală în detrimentul supravieţuirii financiare.

Restricţiile asupra religiei cresc la nivel global

Recent, Centrul de Cercetare Pew a publicat studiul anual realizat despre restricţiile religioase impuse pe glob, marcând al doilea an consecutiv în care se observă o creștere a restricţiilor impuse atât de guverne, cât și de actori privaţi în cele 198 de ţări incluse în studiu.

Ungaria introduce „taxa pe chipsuri”

Guvernul maghiar a decis să ia măsuri pentru a îmbunătăţi starea de sănătate a naţiunii. Un prim pas este taxarea specială a alimentelor nesănătoase precum chipsurile, batoanele de ciocolată și băuturile carbogazoase. Analiștii spun că ţara nu este departe de a aplica și o taxă specială pentru produsele comercializte de restaurantele...

De ce părăsesc tinerii biserica. Răspunsuri şi soluţii

Aproape două treimi dintre tinerii care au crescut într-o familie creştină şi care au primit educaţie religioasă pleacă din biserică până să împlinească 20 de ani. Aceasta este statistica seacă, ce dezvăluie un fenomen despre care s-au scris multe articole şi cărţi, precum „Sticky Faith", „Soul Searching", „Generation X-Christian" şi „Almost Christian", pentru a enumera...