Mai aproape de un leac pentru vindecarea diabetului

Deși poate fi ţinut sub control, diabetul este și astăzi o boală incurabilă de care suferă sute de milioane de oameni din toată lumea. Situaţia s-ar putea schimba în viitor și o parte dintre aceștia ar putea fi vindecaţi, după ce experţii americani au descoperit unul din mecanismele care conduc la dezvoltarea afecţiunii.

Schismă în biserica ateistă

Cu doar două luni în urmă unii se îngrozeau la gândul că biserica ateistă Adunarea de Duminică se pregătea să devină franșiză, lansând mega-biserici de la New York, la Dublin și Melbourne. Însă, pe cât de populară a fost ideea, pe atât de mare a fost eșecul la prima deschidere, de la New York.

Anul 2014, văzut acum 5 decenii prin ochii lui Isaac Asimov

În anul 1964, scriitorul și biochimistul Isaac Asimov semna un articol pentru The New York Times în care își imagina cum va arăta lumea în viitor, peste jumătate de secol. Astăzi, în 2014, suntem martorii împlinirii unei părţi semnificative din predicţiile sale.

Video: Iisus a fost mai mult decât un simplu om

Viaţa unui singur om a schimbat vieţile a miliarde de oameni de-a lungul istoriei, pe tot globul. Este în același timp temut și iubit, faimos și ignorat. Este El doar un simplu om?

Cum poate religia să dezbine un cuplu

„Au fost mai multe lucruri care au dus la erodarea iubirii noastre, dar cel mai important motiv rămâne cel legat de religie, pentru că era singurul asupra căruia nu cred că am fi găsit niciodată un numitor comun", așa sună justificarea unei decizii de despărţire după 15 ani de căsătorie. Dacă religia promovează iubirea, atunci...

Când viitorul nu mai încape în oglindă

Mai mult de o treime din întreaga populaţie a lumii se luptă cu problema kilogramelor în plus, potrivit celui mai recent raport întocmit de The Overseas Development Institute. Cifrele arată că ţările în curs de dezvoltare au înregistrat o creștere îngrijorătoare a numărului persoanelor supraponderale și obeze.

Triplarea taxelor la tutun ar putea preveni 200 de milioane de decese

Circa 200 de milioane de decese cauzate de fumat ar putea fi prevenite în acest secol prin triplarea, la nivel global, a taxelor pentru produsele de tutun, susţin cercetătorii de la Cancer Research UK. Măsura ar putea, totodată, să diminueze, cu o treime, numărul fumătorilor din lume.

Beneficiile majore ale renunţării la alcool timp de o lună

O singură lună fără alcool poate aduce beneficii importante pentru sănătate, de la reducerea nivelului colesterolului și a greutăţii corporale până la îmbunătăţirea abilităţii de concentrare, arată un studiu britanic recent.

Facebook, acuzat că monitorizează mesajele private ale utilizatorilor

Facebook a fost dat în judecată de doi utilizatori ai reţelei, care acuză compania că ar monitoriza mesajele private schimbate de useri pe reţeaua de socializare, scrie Bloomberg.

„Anul Bibliei” – o iniţiativă de promovare a valorilor morale

Primarul unui mic oraș din Texas a declarat 2014 ca „Anul Bibliei". Anunţul primarului din orașul Flower Mound a fost făcut la o reuniune a Consiliului orașului, unde edilul a explicat că dorește ca prin acest demers să încurajeze cetăţenii orașului să citească întreaga Biblie pe parcursul întregului an.

Church-in-a-Pub propune un nou tip de închinare: la o pizza și o bere

În timp ce congregaţiile religioase au tot mai puţină influenţă în America, comunităţile creștine încearcă să atragă noi membri prin mijloace inedite.

Imaginea de ansamblu – lumea religioasă în 2013

Anul 2013 s-a remarcat din punct de vedere religios prin schimbări neaşteptate, tendinţe accentuate şi decizii de o importanţă majoră. Nu de puţine ori, subiecte religioase au ocupat primele pagini ale revistelor şi ziarelor.

Motive să citești Biblia, cap-coadă

Biblia este o carte care intimidează prin dimensiunea ei și prin mesajul, pe alocuri, dificil de înţeles. Însă mulţi dintre cei care au citit-o spun că le-a chimbat viaţa în bine și o recomandă, pentru resursele ei, și celor din jur.

De ce adormim când ne simţim stresaţi

Elijah Wolfson, editorialist la Medical Daily și International Science Times, explică legătura dintre situaţiile stresante și reacţia neașteptată a unora de a dormi în astfel de situaţii. Wolfson ia în calcul procesele chimice din creier, experimente din anii '70 și părerea unor specialiști în domeniu.

Mâncatul încet afectează consumarea caloriilor

Conform unui studiu despre obezitate, publicat în decembrie în Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics, motivul pentru care numărul persoanelor supraponderale este în creștere este consumul tot mai mare de calorii.

Cărţile, un remediu împotriva depresiei

Serviciul Naţional de Sănătate din Anglia a demarat, în iunie 2013, un program de combatare a depresiei eliberând reţete cu cărţi de citit.

Cele mai inedite iniţiative din 2013

Odată cu încheierea unui alt an din viaţă, multe persoane își planifică ca pe viitor să devină mai bune. Mai bune ca și comportament, mai pozitive faţă de viaţă în general și mai bune în ceea ce fac pe plan profesional. În toate aceste cazuri, putem lua aminte la unele dintre cele mai reușite campanii...

Ecumenismul şi ortodoxia, preocupări aproape de inima Papei Francisc

Relaţia dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe este foarte importantă pentru Papa Francisc, ecumenismul fiind un subiect important pe agenda liderului Bisericii Catolice, afirmă preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

Top 10 cele mai citite știri despre relaţii în 2013

În 2013, cele mai populare știri din domeniul social pe semneletimpului.ro au fost predominant știri despre relaţii, unele dintre ele fiind accesate de mii de cititori și recomandate de sute de ori pe Facebook. Semnele timpului te invită să faci o retrospectivă acestor materiale, cu o selecţie a primelor 10 știri sociale, după preferinţele cititorilor....

De ce e important să îţi faci lista rezoluţiilor pentru noul an

Rezoluţiile făcute pentru noul an sunt benefice, susţin experţii de la Universitatea din Sacramento care au descoperit că această metodă este de 10 ori mai eficientă pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor pe parcursul unui interval mai lung de timp, în raport cu cei care au ales să își transforme anumite aspecte ale vieţii în...

Cele mai citite știri din 2013

Dacă este adevărat că suntem „ceea ce mâncăm”, poate la fel de adevărat că suntem și ceea ce citim. Topul celor mai citite știri din 2013 de pe semneletimpului.ro ne ajută să ne descoperim atât interesele, cât și felul în care răspundem în faţa unor evenimente. Aruncând o privire la top putem înţelege că în...