Și dacă a menţine vie dorinţa nu e o prioritate în căsnicia ta?
Se spune că sfârșitul iubirii e căsătoria. Că după ce trece euforia de la începutul vieţii în doi, mai devreme sau mai târziu, pasiunea dispare, dorinţa se stinge, iar lucrurile ajung la un platou al plictiselii în doi. Provocat de discursul cu iz de manual de autoeducare a diverși specialiști în...
Lucruri inedite care te ajută să trăiești o viaţă lungă și frumoasă
Studiile au arătat în numeroase rânduri că alimentaţia sănătoasă, viaţa activă și respectarea orelor de somn sunt aliaţi importanţi ai longevităţii. Dar nu sunt singurii. Cei care vor să trăiască mai mult și mai bine au la îndemână și alte metode inedite și plăcute prin care își pot adăuga ani valoroși vieţii.
Primul copil născut dintr-un uter transplantat
Medicii brazilieni au anunţat că a născut un copil sănătos o femeie care a primit uterul prin transplant, de la o femeie decedată. Acesta este primul caz de felul acesta. Atât copilul, născut acum un an, cât și mama sunt bine. Detalii despre acest caz au fost publicate marţi în revista medicală Lancet.
Dieta mediteraneană poate încetini îmbătrânirea cu 5 ani
Multiple studii au arătat deja beneficiile urmării unei diete mediteraneene, adică a unei diete care presupune un consum mai mic de carne și lactate, dar mai mare de pește, legume, alune, seminţe, cereale și acizi grași mononesaturaţi, cum se găsesc în uleiul de măsline. Ele variază de la o greutate corporală sănătoasă la prevenirea bolilor...
Două miliarde de dolari, despăgubire pentru un cuplu care a făcut cancer din cauza unui erbicid Monsanto
O curte cu juraţi din California a decis despăgubirea cu 2 miliarde de dolari a unui cuplu care a acuzat că utilizarea erbicidului Roundup, produs de Monsanto, le-a provocat cancer.
Un institut german a inventat carnea 100% vegetariană
Are gust de carne însă este un produs vegetal. Institutul Frauenhofer din Germania a dezvoltat în cadrul unui proiect european carnea 100% vegetariană, produsă din grâu, soia, mazăre și lupin, la fel de suculentă, aromată și având aceași textură precum carnea.
Excesul de cafea poate provoca tulburări mintale
Conform ultimei ediţii a Manualului de Diagnosticare a Tulburărilor Mintale, realizat de Asociaţia Americană de Psihiatrie, consumul în exces de cafea poate duce la o formă de sevraj în momentul renunţării, ce poate fi clasificată ca tulburare mintală.
K. Armstrong: Regula de aur poate să schimbe lumea
Autoarea Karen Armstrong susţine că lumea poate să fie schimbată în bine prin aplicarea „regulii de aur": „Tot ceea ce aţi dori deci să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!" (Matei 7:12)
Credincioși Amish arestaţi pentru triunghiuri reflectorizante
Un grup de bărbaţi, membri ai unei secte desprinse din comunitatea Amish, au fost arestaţi de Poliţia din Kentucky fiindcă au refuzat să atașeze pe copertinele căruţelor lor semnele reflectorizante pentru trafic. CNN relatează că, în timp ce bărbaţii spun că religia lor le interzice plasarea de astfel de semne, reprezentanţii...
Cea mai cunoscută biserică creştină riscă să devină moschee
Aceasta este dorinţa a miii de musulmani din Turcia, care se pregătesc să sărbătorească cucerirea otomană a ţării, care a a avut loc cu cinci secole în urmă.
Pericol de catastrofe: se topesc gheţarii din Alpii Elveţieni
Schimbările climatice dramatice îi pun în pericol pe locuitorii din Elveţia, pentru care topirea gheţarilor din Alpi a devenit o reală ameninţare, arată Der Spiegel.
Islanda nu mai vrea să adere la Uniunea Europeană
Ministrul islandez de Externe Gunnar Bragi Sveinsson a informat joi preşedinţia letonă a UE şi Comisia Europeană că Islanda a renunţat la aderarea la Uniunea Europeană, fără să precizeze motivele acestei decizii.
Siria: Copiii, principalele victime ale bombardamentelor aeriene (studiu)
Bombardamentele aeriene din Siria ucid în mod deosebit femei și copii, susţine un studiu ce lansează un apel la „sistarea urgentă” a bombardamentelor în zonele populate de civili.
Studiu: Vom trăi să avem peste 90 de ani
Până în 2030, speranţa medie de viaţă va crește, depășind chiar 90 de ani în unele ţări, relatează Reuters, citând un studiu internaţional de amploare, care acoperă 35 de state dezvoltate și emergente.
Producţia de carne și lactate trebuie să se înjumătăţească până în 2050
Sectorul fermelor industriale din Europa a depășit nivelurile acceptabile în ce privește emisia gazelor cu efect de seră, poluarea apelor cu pesticide, fertilizatori și fecale animale, dar și în ce privește impactul negativ asupra biodiversităţii, avertizează un raport realizat de Fundaţia RISE (Rural Investment Support for Europe).
Reţelele globale 5G „vor bruia previziunile meteo”
Noua generaţie de tehnologie mobilă ar putea interfera cu observatoarele meteo bazate pe informaţii din satelit. Meteorologi din toată lumea avertizează că noul sistem mobil care va fi lansat anul acesta ar putea periclita vieţi.
Polonia, partener tacit al Rusiei în criza din Ucraina?
Jocuri necinstite din culisele politicii externe a Rusiei par să fi fost demascate recent de unul dintre oficialii Poloniei, ţară pe care Putin o invitase la un parteneriat pentru dezintegrarea Ucrainei. Dacă Polonia a știut din 2008 de planurile secrete ale Moscovei, de ce a tăcut până acum?
Cultul personalităţii și deciziile bizare ale liderului iubit
„Kim Jong-Un îi obligă pe toţi bărbaţii nord-coreeni să se tundă la fel ca el." Informaţia apare în presa internaţională, dar este aproape imposibil de verificat. Chiar dacă ar fi un zvon, sunt suficiente elemente care să indice că măsurile luate de liderul coreean până acum se pot circumscrie unui fenomen mult mai larg.
Statul american Wisconsin interzice avortul după 20 de săptămâni de sarcină
Guvernatorul din Wisconsin, Scott Walker, a semnat o lege care interzice efectuarea avorturilor după 20 de săptămâni de sarcină în cazurile care nu constituie urgenţe medicale sau în cazul în care sarcina nu este un rezultat al unui viol ori al unui incest. Cei care încalcă noua legislaţie sunt pasibili de pedeapsa cu închisoare până...
Persoanele fericite sunt mai sănătoase
Orice persoană care nu are probleme de sănătate majore se simte bine şi este fericită datorită acestui lucru. Un nou studiu demonstrează că relaţia este reciprocă, fericirea fiind una dintre condiţiile sănătăţii.
Predicator etiopian, arestat după o „înviere” eșuată
Un predicator etiopian a fost arestat după ce a dezgropat un bărbat decedat pentru „a-l învia”, informează BBC.






















