„Creaţia: Pământul este martor”, o redare video spectaculoasă a relatării biblice

În mijlocul dezbaterilor care opun creaţionismul și evoluţionismul, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a lansat proiectul „The Creation: Earth is a Witness”, o redare spectaculoasă în imagini video HD a relatării biblice a creaţiei. Filmul de scurt metraj este disponibil online pentru vizionare și download.

Ciocolata, declarată junk-food în Mexic

Congresul din Mexic a votat joi includerea ciocolatei în categoria alimentelor hipercalorice, fiind supusă unei noi taxe, în cadrul unor măsuri de creşteri fiscale, ce vizează suplimentarea veniturilor la buget şi combaterea obiceiurilor alimentare nesănătoase ale populaţiei.

SUA și Germania, tot mai aproape de acordul antispionaj

Potrivit presei germane, administraţia americană ar fi dispusă să încheie rapid un acord antispionaj cu Germania. Acordul „no spy", care va interzice spionarea reciprocă a cetăţenilor şi guvernelor din cele două state, ar putea fi semnat până la sfârşitul acestui an.

Pe 3 noiembrie, biserica mondială se roagă pentru creştinii persecutaţi

În această duminică, bisericile din întreaga lume s-au rugat pentru creştinii persecutaţi, ca parte dintr-un eveniment care se numeşte Ziua Internaţională a Rugăciunii. Organizatorii speră ca demersul din biserici să fie doar primul pas. Astfel, credincioşii sunt îndemnaţi să se roage şi acasă şi chiar să participe la grupuri de rugăciune.

Poliamoria sau următorul trend în relaţiile intime

„Nu poţi pune o limită inimii". Asta susţin adepţii poliamoriei, un termen complicat pentru a-i defini pe cei care aleg să își ia un angajament pe termen lung faţă de mai multe persoane în același timp. Diferenţa faţă de poligamie este că angajamentul nu se ia în faţa legii, iar relaţiile pot suferi oricând modificări,...

Stresul poate fi și sănătos

Stresul poate cauza probleme grave de sănătate, dar cercetătorii de la Universitatea din California, Berkley au descoperit un lucru mai puţin intuitiv: stresul poate fi benefic pentru sănătate, arată comunicatul publicat pe site-ul instituţiei.

Pericolul la care sunt expuși celibatarii și persoanele divorţate

Persoanele singure și cele divorţate sunt expuse unui risc mult mai mare de a muri din cauza unor accidente care puteau fi prevenite, comparativ cu persoanele căsătorite, potrivit un studiu american, arată un comunicat publicat pe site-ul Universităţii Rice.

Capcană pentru părinţi: supraprotejarea copiilor

Din grijă, dragoste și din dorinţa de a-i sprijini pe cei pe care i-au adus pe lume, părinţii cad deseori în capcana supraprotejării copilului, uneori pentru a-i scuti de evenimente mai mult sau mai puţin periculoase, alteori pentru a-i opri sa repete greșelile pe care ei le-au făcut în trecut. Acest comportament le face însă...

Activitatea fizică intensă ar putea fi benefică pentru sănătatea cardiacilor

Exerciţiile fizice relativ intense ar putea fi benefice pentru pacienţii cu insuficienţă cardiacă, în ciuda faptului că unii medici le recomandă acestora să nu se forţeze prea mult din punct de vedere fizic, susţin cercetătorii australieni, citaţi de Reuters.

Eutanasia în rândul minorilor ar putea deveni legală în Belgia

Partidul Socialist al Belgiei, aflat la guvernare, a propus un proiect de lege pentru extinderea dreptului de eutanasie în rândul persoanelor sub 18 ani, scrie Associated Press. Decizia finală va fi luată abia peste câteva luni.

SUA: Salmonella, insecte, excremente și păr găsite în mirodenii consumate frecvent

Peste 80 de tipuri de salmonella au fost descoperite în condimente consumate frecvent, testate în perioada 2007-2010, avertizează experţii de la Administraţia americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) într-un raport publicat săptămâna aceasta, scrie Associated Press.

Goana după materia neagră îi lasă pe cercetători în întuneric

Cercetătorii au prezentat cu entuziasm miercuri rezultatul celui mai mare experiment ce încearcă să dovedească existenţa materiei negre: tehnologia funcţionează perfect, dar nu a descoperit nimic.

Sunt visătorii mai creativi?

Iată un scenariu familiar: ești la o ședinţă și realizezi că nu ai auzit nimic din ce s-a vorbit în ultimele minute pentru că te gândeai ce să faci când ajungi acasă, sau citind un articol realizezi că repeţi același paragraf de câteva minute.

Sabatul ca formă de evadare din cotidian

„Viaţa este mult mai importantă decât câștigarea următorului meu caz", a afirmat un avocat american al cărui obicei religios poate părea pentru mulţi cel puţin ciudat. Cu trei decenii în urmă, într-o vineri, Mathew Hoffman, un tânăr absolvent de drept, aștepta să audă rezultatul juraţilor cu ocazia primului său proces. Acest lucru nu s-a mai...

De ce să mai mergem la biserică

Astăzi este uşor să găsim scuze pentru a nu merge la biserică. De fapt, 80% dintre americani găsesc scuze suficient de bune pentru a nu o face, de la aniversări şi cumpărături la ipocrizia liderilor religioşi şi dubii spirituale. Dar ce îi face pe cei care încă frecventează săptămânal biserica să-şi dorească să meargă?

Poliţiștii studiază Biblia ca să învingă stresul

Pe fondul acuzaţiilor cu privire la intervenţiile brutale, ofiţerii de poliţie militară din Brazilia participă la cursuri biblice în timpul orelor de lucru pentru a fi ajutaţi să facă faţă stresului și provocărilor vieţii personale și de familie, informează Religion News. „Acest curs de Biblie a venit la momentul cel mai potrivit, fiindcă mi-a adus...

Lumina poate activa creierul orbilor

Chiar și în cazul persoanelor care și-au pierdut complet abilitatea de a vedea, lumina poate activa creierul, astfel încât chiar și orbii o pot detecta, arată un studiu citat de Science Daily.

Activităţile obișnuite care îţi pot prelungi viaţa

Nu numai exerciţiile fizice ne pot crește speranţa de viaţă. Cercetătorii suedezi susţin că activităţi precum grădinăritul, reparaţiile la mașină sau prin casă și evitarea unui stil de viaţă sedentar pot prelungi viaţa, arată BBC.

Ar putea deveni Facebook o tehnică eficientă de recunoaștere facială?

Deși gradul de acurateţe al actualelor metode de recunoaștere facială au ajuns până la 95%, unii experţi sunt de părere că nu este suficient pentru a descoperi identitatea individului. Însă Facebook ar putea contribui la creșterea acurateţei tehnicii datorită bazei impresionante de date pe care a construit-o.

Curţile de judecată renunţă cu totul la Dumnezeu

Unul dintre cei mai influenţi judecători din Marea Britanie a declarat că, cel puţin în ceea ce privește Anglia, curţile de judecată au un caracter secular, nu creștin.

Trailerul filmului „God’s Not Dead” face furori pe Facebook

Filmul creştin „God's Not Dead", despre existenţa lui Dumnezeu, a devenit viral pe Facebook, cu mai bine de 4,95 de milioane de vizualizări, 948.696 de like-uri şi 623.731 de shares.