Studiu: Școlile religioase au rezultate mai bune decât cele de stat
Școlile private religioase au rezultate mai bune decât cele publice, iar școlile finanţate din bugetul de stat nu prezintă rezultate mai bune decât cele publice obișnuite, arată un studiu realizat de William Jeynes, profesor de Educaţie la California State University și, totodată, membru al Institutului Witherspoon de la Princeton, conform Christian Post.
Mersul la biserică ne face mai fericiţi
Cei care participă la slujbele religioase au o viziune mai optimistă asupra vieţii şi un moral mai ridicat, este rezultatul unui studiu publicat în Journal of Religion and Health, arată Evenimentul Zilei.
Tipograf creştin, în proces după ce a refuzat publicarea unei reviste gay
Un tipograf creştin din County Armagh (Irlanda) a fost dat în judecată pentru că a refuzat să publice o revistă despre homosexualitate.
Narnia: Se aude vocea lui Dumnezeu din spatele miturilor?
De ce „Cronicile din Narnia" sunt atât de populare, la 50 de ani după decesul autorului lor? Poate pentru că sunt povești atractive, sau poate fiindcă mulţi ne dorim să ne întoarcem la copilăria pierdută. Teologul londonez Alister McGrath crede, însă, că răspunsul ar putea sta în ceva mai profund, care...
Biserica Anglicană refuză să ofere binecuvântare cuplurilor de acelaşi sex
Biserica din Anglia refuză categoric binecuvântarea celor cu orientare homosexuală, considerând că aceasta aparţine căsătoriei între un bărbat şi o femeie.
S-a inventat cel mai economic bec din lume
Compania Philips a dezvoltat un prototip de bec electric prin care se economiseşte jumătate din energia folosită în mod normal de corpurile de iluminat existente, notează BBC.
Grăsimea de pe abdomen creşte riscul bolilor renale
Grăsimea excesivă de pe abdomen este unul din factorii care cauzează apariţiei bolilor de rinichi, arată un studiu apărut în jurnalul Societăţii Americane de Nefrologie, potrivit BBC.
Prof. Higgs : „Nu-i mai spuneţi bosonului «particula lui Dumnezeu» ”
Profesorul Peter Higgs, omul de ştiinţă care a postulat existenţa bosonului Higgs, nu este de acord cu supranumele „particula lui Dumnezeu" şi le cere oamenilor să nu mai folosească această sintagmă.
Creierul uman devine transparent
Oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă prin care pot face creierul uman transparent, oferind posibilitatea unei vederi tridimensionale necesară pentru a analiza mai bine conexiunile sale.
CourseSmart, inovaţia care îi împiedică pe studenţi să îşi păcălească profesorii
Sistemul CourseSmart, o inovaţie care va împiedica studenţii să-şi păcălească profesorii, le va permite profesorilor să ştie cât de conştiincioşi sunt elevii lor în mod real.
Cum ne-a schimbat evoluţia tehnologică viaţa
Încă nu am ajuns să ne deplasăm până la serviciu cu ajutorul teleportatorului, deşi poate ne-am dori, dar tehnologia, aşa cum este ea în prezent, a făcut salturi-gigant de-alungul timpului.
S-a descoperit centrul cerebral al plăcerii muzicale
Un nou studiu realizat de Institutul Neurologic Montreal din cadrul Universităţii McGill din Canada a scos la iveală zona din creier în care resimţim plăcerea derivată din ascultarea muzicii, scrie Science Daily.
Care sunt carbohidraţii care apără organismul și nu îngrașă
Toată lumea care își dorește să aibă o siluetă de invidiat se ferește de carbohidraţi, pentru că majoritatea lor îngrașă. Însă sunt și anumiţi carbohidraţi care nu doar că nu afectează silueta, dar apără organismul de cancer și diabet.
Tinder, aplicaţia GPS pentru dragostea superficială
La doar șase luni de la lansare, aplicaţia pentru iPhone numită „Tinder" face furori printre tinerii din Statele Unite. Alicaţia este făcută să funcţioneze ca un GPS care îţi arată pozele persoanelor din vecinătatea ta, pentru a-ţi găsi un potenţial partener.
Stephen Hawking profetizează sfârșitul lumii
Renumitul fizician și cosmolog Stephen Hawking a avertizat că omenirea este în pericol de extincţie dacă nu descoperă o modalitate de a trăi în spaţiu, scrie Los Angeles Times.
Copiii subnutriţi devin adulţi cu personalităţi alterate
Efectele foametei la copii sunt de mai lungă durată decât se credea înainte. Cercetătorii au descoperit că subnutrirea în copilărie poate schimba personalitatea la maturitate.
Google se pregătește pentru „viaţa după moarte"
Google lansează un mijloc prin care le permite utilizatorilor să decidă ce se întâmplă cu informaţiile lor după ce mor sau după ce devin inactivi online. Aplicaţia este valabilă pentru Gmail, Google Plus, YouTube, Picasa și alte servicii.
Japonezii au inventat haina care te face să te simţi iubit
Se șie deja că singurătatea este noua epidemie care invadează lumea, din ce în ce mai mulţi oameni amânând cât mai mut momentul întemeierii unei familii. În Japonia, se pare că situaţia este cu totul aparte din moment ce studenţii de la Universitatea Tsukuda au simţit nevoia să creeze un dispozitiv pentru ca „fiecare să...
Motive să închizi televizorul şi să iei o carte bună
Cărţile ne deschid drumul către noi universuri unice şi captivante. Sunt o modalitate de a călători cu gândul în timp şi în spaţiu, de a explora lumi reale sau fictive, de a cunoaşte mai multe, de a ne dezvolta imaginaţia şi de a ne relaxa prin desprinderea de problemele şi activităţile cotidiene. Cititul aduce multe...
G8: Coreea de Nord și Siria, marile crize ale omenirii
Ameninţările nucleare ale Coreei de Nord și războiul civil din Siria s-au aflat în topul agendei miniștrilor de externe din cadrul grupului G8, care s-a reunit la Londra săptămâna aceasta, informează BBC.
Confuzie și ignoranţă în abordarea depresiei
În ciuda eforturilor de cercetare întreprinse în domeniu, cauzele depresiei nu sunt încă elucidate pe deplin. Iar acest fapt explică, în parte, greșelile comise în abordarea simptomelor asociate bolii. Unii își pun speranţele în religie pentru a se vindeca. Și e drept: credinţa hrănește sufletul. Ar...













