John Kerry lucrează la relansarea procesului de pace israeliano-palestinian
Secretarul de stat american John Kerry efectuează o vizită diplomatică în Israel şi Cisiordania, cu scopul relansării negocierilor de pace israeliano-palestiniene, oprite în septembrie 2010.
Numele Iisus Christos, interzis în Pakistan şi Arabia Saudită
În Pakistan, numele „Isus Christos" nu poate fi folosit în niciun sms, deoarece intră sub incidenţa unui sistem de cenzură, prin care autorităţile din domeniul telecomunicaţiilor împiedică transmiterea de cuvinte obscene, indecente, neadevărate, inventate sau vulgare.
Zidul Plângerii: Femeile nu vor mai fi arestate
Rabinul ultra-ortodox desemnat să supravegheze procesiunile de la Zidul Plângerii a dat asigurări că femeile evreice nu vor mai fi arestate dacă recită cu voce tare rugăciunea tradiţională la locul sfânt, în ciuda avertizărilor din partea poliţiei israelite, scrie Religious News.
Oamenii „miros” cu inima şi plămânii
Inima şi plămânii, precum şi alte organe interne, au capacitatea de a mirosi alimente şi băuturi, conform studiului prezentat la întâlnirea anuală a asociaţiei American Chemical Society, New Orleans.
Studiu: Carnea roşie dăunează inimii
S-a demonstrat: o substanţă chimică ce se găseşte în carnea roşie dăunează inimii, arată un studiu efectuat de oameni de ştiinţă, publicat în revista Nature Medicine.
Coreea de Nord: „Problema este dacă războiul va avea loc astăzi sau mâine”
Televiziunea publică din Coreea de Nord a difuzat o înregistrare cu exerciţii militare efectuate de armata nord-coreeană, cu câini care atacă manechine ce poartă fotografia duşmanului.
WikiLeaks face dezvăluiri despre SUA şi Vatican
Site-ul WikiLeaks a publicat luni peste 1,7 milioane de documente diplomatice secrete americane, care sunt de interes public, din perioada 1973-1976, ce reflectă influenţa americană, incluzând şi dezvăluiri despre Vatican.
Demenţa – boala cu cel mai costisitor tratament
Tratamentele pentru Alzheimer şi alte boli care cauzează demenţa sunt mai scumpe decât cele pentru tratarea cancerului sau afecţiunilor inimii, este rezultatul unui studiu efectuat de organizaţia nonprofit RAND, informează Associated Press (AP).
Misterul materiei întunecate ar putea fi elucidat
O echipă de fizicieni de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts a anunţat că a descoperit primele indicii ale existenţei materiei întunecate, despre care se crede că formează aproape un sfert din Univers, informează Associated Press.
Margaret Thatcher a murit
Fostul prim-ministru britanic, Margaret Thatcher, a murit astăzi, informează CNN.
De ce să nu sari peste micul-dejun
Micul-dejunul este cea mai importantă masă a zilei. Pe lângă faptul că îţi oferă energia necesară pentru a începe ziua, masa de dimineaţă contribuie la menţinerea sănătăţii organismului.
Ţară comunistă, printre cele mai mari exportatoare de Biblii
Două treimi din cele 12 milioane de Biblii editate în China în anul 2012 s-au vândut în afara graniţelor ţării, deoarece pe teritoriul ei se pot distribui doar „bisericilor oficiale".
Arhiepiscop: funeraliile Prinţesei Diana au marcat întoarcerea la catolicism a Bisericii Anglicane
Revărsarea de durere ce a însoţit moartea Prinţesei Diana de Wales a constituit pentru Biserica Anglicană momentul revenirii la rădăcinile sale romano-catolice după aproape 500 de ani de la Reforma protestantă, a apreciat recent un lider al Bisericii Catolice din Anglia și Țara Galilor, citat de The Telegraph.
Percepţia publică faţă de bisericile din mediul american
În mijlocul unui peisaj religios în care toată lumea are loc, o cercetare a dorit să afle care este percepţia pe care o au americanii faţă de bisericile din ţară. Concluziile au fost surprinzătoare.
Ianukovici: UE nu acordă importanţă valorilor creştine
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a condamnat public importanţa scăzută pe care Uniunea Europeană o acordă valorilor creştine de pe continent.
Studiu: femeile şi bărbaţii ajung fericiţi pe căi diferite
Bărbaţii şi femeile au concepţii diferite în ceea ce priveşte fericirea, iar gradul de fericire pe care şi unii şi alţii îl obţin depinde de gen, arată un studiu de la Benenden Health Society, Marea Britanie.
Sunt produsele BIO mai sănătoase?
Diversitatea pieţei BIO este în continuă creştere şi cuprinde o gamă variată de alimente, detergenţi sau produse de îngrijire a corpului şi cosmetice. Întrebarea care se ridică firesc la observarea diferenţei de preţ dintre produsele obișnuite și cele bio este: sunt aceste produse mai bune pentru sănătatea organismului nostru?
Ce cred creştinii practicanţi despre viaţa de după moarte şi alte doctrine
Şase din zece americani care frecventează biserica sunt de părere că viaţa veşnică poate fi obţinută doar prin creştinism, potrivit unui studiu recent realizat de LifeWay Research, care a relevat şi alte opinii despre doctrinele fundamentale ale creştinismului.
Imaginea anului surprinde „copilul războiului“
Stând printre ruinele orașului Deir al-Zor, un copil se uită la devastarea pe care războiul sirian a provocat-o orașului, care avea odată o industrie de turism înfloritoare.
Obama și creștinismul din discursurile sale religioase
Președintele SUA, despre care mulţi continuă să creadă că este musulman sau că nu are afiliere religioasă, și-a reiterat, cu ocazia Paștelui, convingerile sale creștine și aprecierea pentru Iisus Christos, sugerându-le tuturor americanilor să Îl ia ca model în viaţa pe care o au de trăit pe acest pământ.
O treime dintre americani dorește creştinismul ca religie oficială
Deşi Camera Reprezentanţilor din Carolina de Nord a respins un proiect de lege care ar fi pavat calea spre instituirea unei religii oficiale în Statele Unite ale Americii, susţinerea populară pentru o asemenea măsură se menţine ridicată.











