Grecia, la limită: a fost străpuns călcâiul lui Ahile?

Paralizia politică a Greciei continuă, după ce ieri partidul de extremă stângă (care a reuşit să obţină locul al doilea la alegerile generale din 6 mai) a respins guvernul tehnocrat de uniune naţională.

SIDA – un blestem sau un virus?

Patricia Sawo a fost ani de zile un critic al persoanelor seropozitive, considerând că sunt blestemate de Dumnezeu. După ce ea însăși a fost depistată ca purtătoare de HIV, percepţia i s-a schimbat radical.

Viziunea lui Orwell și coșmarul nostru

Deja este aproape un an de când scriem regulat despre mecanismele prin care guvernele ne supraveghează, și nu degeaba. Se pare că avem de descoperit o întreagă panoplie de tactici cel puţin îndoielnice de spionaj comercial, militar, personal etc. Doar săptămâna trecută s-a descoperit că nu mai puţin de 1,8 milioane de oameni au fost...

Existenţa lui Dumnezeu, pe locul 3 în topul contestaţiilor din Marea Britanie

Posterul cu mesajul „Dumnezeu există cu siguranţă", lipit pe autobuzele din Marea Britanie, a atras mai multe plângeri decât orice alt poster apărut în 2009 şi este pe locul trei în topul contestaţiilor din toate timpurile, a anunţat azi Autoritatea Standardelor Publicitare. Afișarea posterelor creștine a determinat o creştere cu 36% a numărului de plângeri,...

Poliţia britanică testează laserul care „orbeşte”

Autorităţile de ordine din Marea Britanie testează în prezent o nouă tehnologie care să le permită să disperseze mulţimile violente. Tehnologia, care emite un zid de lumină orbitoare este rezultatul efortului depus de poliţia britanică de a împiedica incidente precum revoltele studenţilor englezi de vara trecută.

Tehnologii salvatoare pentru zile apocaliptice

Atunci când lovește o calamitate naturală, supravieţuirea se reduce la împlinirea unor nevoi de bază. Accesul la apă curată, adăpost, foc, face diferenţa între viaţă și moarte în zilele sau săptămânile după un cutremur, tsunami, inundaţie sau tornadă. Pentru aceste zile se inventează din ce în ce mai multe tehnologii care să asigure supravieţuirea oamenilor.

Evreii ultraortodocși protestează împotriva înrolării în armată

Mii de evrei ultraortodocși au protestat joi, în Ierusalim, împotriva proiectului autorităţilor de a înrola în serviciul militar bărbaţii din comunitatea lor, o iniţiativă sprjinită de majoritate a evreilor.

UE la răscruce de drumuri

Cancelarul german Angela Merkel a încercat să aducă laolaltă toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene pentru a modifica Tratatul UE printr-un nou pact menit să rezolve problemele care au condus la criza datoriilor din uniunea monetară, însă decizia aceasta a izolat Marea Britanie, relatează Agerpres.

Atentat terorist cu aeromodele dejucat în SUA

Un cetăţean american a fost arestat sub acuzaţia de plănuire a unor atacuri teroriste asupra a două obiective americane centrale. Planul prevedea folosirea unor avioane teleghidate pline cu expolzibil, care să se prăbușească în Capitoliu și Pentagon.

O femeie din Sri Lanka ar putea fi decapitată pentru vrăjitorie

Autorităţile din Arabia Saudită ar putea ordona execuţia unei femei după ce un bărbat a reclamat autorităţilor că i-ar fi făcut farmece fiicei lui.

Noua Zeelandă: prima ninsoare din ultimii 80 de ani

Pentru locuitorii unor zone din Noua Zeelandă, ninsoarea din ultimele ore este prima pe care au văzut-o în viaţa lor. Aceasta fiindcă fenomenul produs de un front de aer rece din zona polară este primul de acest fel din ultimii 80 de ani.

Regina Angliei trimite primul mesaj de Crăciun 3D

Pentru prima dată în istoria Casei Regale Britanice, regina Elisabeta II a înregistrat mesajul anual de Crăciun, cu ajutorul tehnologiei 3D.

Sedentarismul: Cancerul, bomba cu ceas în cazul copiilor sedentari

Experţii britanici au emis o avertizare către toţi părinţii ai căror copii îşi petrec timpul liber în faţa televizorului, a calculatorului sau a consolelor de jocuri. Doctorii au avertizat în privinţa riscului de cancer, obezitate, afecţiuni cardiace şi diabet la care generaţii de tineri se expun din cauza vieţii sedentare, informează Daily Mail.

Manifest ecologic: hotelul din gunoaie

Un nou hotel s-a deschis la Madrid cu puţin înaintea Târgului Internaţional de Turism care va avea loc în capitala spaniolă. Proprietarii edificiului nu l-au supus expertizei pentru obţinerea unui număr de stele, ţinând cont de faptul că hotelul este construit în întregime din gunoaie.

IT-ul ar putea genera o nouă „criză Dot-Com”

Companiile IT precum Twitter și Facebook continuă să fie evaluate extrem de favorabil, în ciuda faptului că nu sunt încă listate la bursă. Analiștii se tem însă că această creștere a valorii firmelor ar putea conduce la o nouă criză economică de tipul „Bulei Dot-Com” (1995-2000), care a degenerat în falimente și concedieri masive.

Lege istorică în SUA: NSA nu mai are voie să colecteze metadate

Președintele Barack Obama a promulgat o lege istorică ce inversează politica americană de reglementare a celui mai controversat program de supraveghere, condus de Agenţia pentru Securitate Naţională (NSA).

Mâna care te hrăneşte: un robot controlat de minte

O femie de 52 de ani, paralizată de la gât în jos, reuşeşte să se hrănească singură cu ajutorul unui braţ robotic pe care îl controlează cu ajutorul unor electrozi implantanţi în creier.

Pakistan: femeia acuzată de blasfemie va trăi

Președintele Pakistanului a graţiat-o pe Asia Bibi, prima femeie din ţară condamnată la moarte pentru blasfemie.

Cetăţenii din Washington se opun etichetării organismelor modificate genetic

Locuitorii din Washington au votat marţi împotriva unui proiect de lege care dorea etichetarea ca atare a produselor modificate genetic (OMG) din industria alimentară, ale căror producători sunt Monsanto Pepsi sau Nestle.

Astăzi are loc sesiunea de cercetări ştiinţifice privind libertatea religioasă

Astăzi se desfăşoară sesiunea de cercetări ştiinţifice, în care principalul subiect de dezbatere se referă la libertatea religioasă şi de conştiinţă, arată un comunicat emis de Camera Deputaţilor, citat de Agerpres.

Liderii europeni au o nouă provocare: redobândirea încrederii în SUA

În lumina noilor dezvăluiri cu privire la spionajul telefonic al Agenţiei de Securitate Naţională asupra liderilor europeni, agenda discuţiilor de la summitul Uniunii Europene s-a schimbat. În afara de problema imigraţiei, liderii europeni au adăugat pe agendă şi tema, mult mai presantă, a protecţiei datelor personale.