Soldaţi americani din „echipa morţii” au ucis deliberat civili afgani
Cinci soldaţi americani sunt acuzaţi de crime de război, fiind suspectaţi că au ucis civili afgani în timpul războiului din Kandahar, raportează Der Spiegel International.
Tehnologia 3D îi lasă pe părinţi să-şi ţină în braţe bebeluşul, înainte de naştere
Inventatorii japonezi au găsit o modalitate prin care să transforme o ecografie obişnuită a unui bebeluş, într-un duplicat din răşină, corect din punct de vedere anatomic, astfel încât viitorii părinţi să îl poată ţine în braţe încă dinainte ca acesta să se nască.
Prima căsătorie gay în Portugalia
Prima căsătorie a unui cuplu de lesbiene din Portugalia a fost oficiată ieri, la scurt timp după legiferarea căsătoriei homosexuale într-o ţară care este majoritar catolică, anunţă Agerpres. „Este o mare victorie, un vis devenit realitate. Acum suntem o familie, ăsta este lucrul cel mai important", a declarat Teresa Pires, una dintre cele două lesbiene....
Antonescu se opune căsătoriei gay, dar ar accepta uniunile civile
Crin Antonescu, unul dintre politicienii care au susţinut introducerea în Constituţia României a noţiunii de căsătorie care să implice un bărbat şi o femeie, a declarat recent că ar fi de acord cu introducerea parteneriatelor civile pentru persoanele de acelaşi sex.
„Lipsa de credinţă”, un argument pentru anularea căsătoriei?
Papa Benedict al XVI-lea a cerut Curţii Supreme a Vaticanului să ia în considerare posibilitatea de a revizui regulile bisericii privind anularea căsătoriilor, o declaraţie care, apreciază Religion News, ar putea semnala mai degrabă o schimbare de ton decât de substanţă.
Capelanul, de pe câmpul de luptă, pe terenul marilor corporaţii
Eforturile guvernului britanic de a legaliza căsătoriile între persoane de acelaşi sex până la sfârşitul lunii decembrie a acestui an urmează să aibă un impact nedorit asupra capelanilor din armată. Un impact care poate nu ar fi atât de incriminat, dacă aceştia nu ar constitui o sursă de echilibru, atât în armată - unde s-au...
Cynthia Nixon: să fii gay e o alegere
Cynthia Nixon, actriţa din "Sex and the City", a mărturisit că în ceea ce o privește, a fi gay a fost o alegere personală, care îi aparţine în totalitate. Comentariul acesta a stânit o mulţime de reacţii negative din partea comunităţii gay.
Reţeaua Frankfurt Mafia a fost anihilată
Una dintre cele mai mari reţele de trafic de droguri din Europa a fost anihilată.
Ţările NATO au început cel mai mare exerciţiu militar de la Războiul Rece
„Anaconda-2016” este un exerciţiu militar sub egida NATO, care va dura 10 zile, va implica 31.000 de soldaţi și alte mii de vehicule, din 24 de ţări. Este cea mai consistentă simulare de război întreprinsă de NATO de la Răzoiul Rece încoace.
Kim Jong-un avertizează asupra situaţiei grave din peninsulă
Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un a avertizat asupra situaţiei foarte grave din peninsula coreeană. De câteva zile, au loc tensiuni din ce în ce mai mari şi ameninţări lansate de Phenian.
Mici, dar cele mai puternice: noile microbaterii
Cele mai puternice baterii de pe planetă au o dimensiune de doar câţiva milimetri, dar au atâta energie, încât pot porni o baterie descărcată de mașină, permiţându-i apoi șoferului să-și încarce și telefonul mobil cât ai clipi din ochi, scrie Science Daily.
Proteste internaţionale pentru „Martie anti-Monsanto”
În acest sfârşit de săptămână, peste două milioane de persoane din 52 de ţări au manifestat împotriva organismelor modificate genetic (OMG) şi, în principal, împotriva corporaţiei Monsanto, unul dintre cei mai mari producători de OMG din lume.
Lansare de carte: „Ultimul canibal”, de Hanna Bota
Hanna Bota îşi lansează volumul „Ultimul canibal" la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj. Volumul, apărut recent la editura Cartea Românească, reprezintă o premieră absolută în diaristica românească.
Protestatarii opresc construcţia unei centrale nucleare
Protestatari din sudul Indiei au reușit să împiedice câteva mii de ingineri și muncitori care lucrau la construirea unei centrale nucleare, cu ajutorul Rusiei, a informat poliţia locală citată de Ria Novosti.
Google sprijină lupta împotriva videoclipurilor trucate hiperrealiste
Videoclipurile „deepfaking”, care prezintă într-un mod realist evenimente care nu s-au întâmplat niciodată sau oameni care spun lucruri pe care nu le-au spus în realitate, ar putea deveni în viitor o metodă foarte eficientă de manipulare, deocamdată neexistând soluţii clare pentru a înlătura această ameninţare.
Majoritatea tinerilor americani se căsătoresc pe viaţă
Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Clark din Statele Unite arată că 86% dintre tinerii americani se aşteaptă ca mariajul să dureze toată viaţă, deşi jumătate din ele se încheie prin divorţ.
Arabia Saudită ar urma să renunţe la finanţarea moscheilor din alte ţări
Fostul ministru al justiţiei saudite, Mohammed bin Abdul-Karim Issa, ar fi anunţat că ţara sa va înceta finanţarea moscheilor în ţări străine, scrie Middle East Monitor.
O asociaţie creştină lansează Antiporno.tv
Asociaţia creştină Emmanuel, ce face parte din trustul de presă Christian Broadcasting Network, a lansat săptămâna aceasta site-ul antiporno.tv.
Consumul de alcool crește apetenţa pentru cumpărăturile online
Aproape jumătate dintre adulţii americani care consumă alcool admit că fac cumpărături online sub influenţa alcoolului, conform unui studiu realizat de site-ul Finder.com. Rezultatele asocierii dintre alcool și cumpărături nu sunt prea încurajatoare – în 2017, americanii au cheltuit 30,43 de miliarde de dolari pe aceste achiziţii, adică 447 de dolari de persoană, aproape dublu...
Topul celor mai fericite ţări din lume
Cea mai bogaţă ţară din lume nu are cei mai fericiţi locuitori, iar ţările cele mai fericite din lume nu se regăsesc în priorităţile emigranţilor. Concluziile se desprind dintr-un sondaj la nivel mondial realizat de Gallup, publicat vineri în Journal of Personality and Social Psychology.
Ucraina, la un pas de război civil
Marţi, în oraşul ucrainean Kramatorsk au avut loc schimburi de focuri intense între militanţii proruşi şi serviciile de securitate ale guvernului, înregistrând şi victime.














