Ce efecte are folosirea în exces a smartphone-ului

Persoanele care nu reușesc să se dezlipească de smartphone, tabletă sau laptop după ce pleacă de la birou își pun sănătatea în pericol, avertizează organizaţia britanică Chartered Society of Psychoterapy.

India: cel mai mare furt de energie din lume

India este ţara cu cele mai mari pierderi de energie provocate din cauza furtului, la nivel mondial. Circa o treime din producţia naţională este sustrasă din reţea prin diverse instalaţii artizanale, scrie Mediafax.

Linia genetică a reginei din Saaba, descoperită în Etiopia

Moştenirea genetică a reginei din Saaba (Şeba) a fost descoperită în Etiopia, conform unui nou studiu care a găsit dovezi ale unei încrucişări genetice antice, între poporul etiopian şi oamenii din Siria şi Israel.

Afecţiunea părinţilor nu îndreaptă răul produs prin disciplinarea verbală agresivă

Efectele negative ale disciplinării verbale agresive a copiilor, prin cuvinte dure, insulte sau ţipete, persistă chiar dacă apoi părinţii le oferă copiilor afecţiune și laude, susţin cercetătorii americani într-un studiu publicat în jurnalul de specialitate Child Abuse & Neglect.

Noi fotografii aeriene de după atacurile de la WTC

Fotografii cu vedere aeriană asupra prăbușirii turnurilor World Trade Center după atacurile din septembrie 2001, au fost făcute publice ieri de ABC News, după ce televiziunea a obţinut aprobarea pentru diseminare din partea National Institute of Standards and Technology din SUA, organizaţia care a investigat prăbușirea turnurilor gemene.

Ciocolata care ne face nefericiţi

Zilele trecute, când un tir care transporta cinci tone de ciocolată s-a răsturnat vărsând toată încărcătura pe autostradă, cineva posta pe Facebook: „Accidentul ideal!” Nu e un secret pentru nimeni: ciocolata e alimentul de suflet pentru milioane de oameni. Secretul popularităţii ei stă însă într-un ingredient de bază: zahărul.

S-a deschis cea mai mare clinică FIV din ţară

Cea mai mare clinică privată pentru fertilizare in vitro, Columna Medical Center, a fost deschisă săptămâna trecută în Capitală.

Nuclear pentru nuclear – Obama revizuiește strategia pentru securitate

Administraţia Obama va adopta o nouă politică ce va limita circumstanţele în care Statele Unite vor folosi arme nucleare, informează AP. Acesta este un pas în respectarea promisiunii președintelui american Barack Obama de a diminua rolul arsenalului nuclear în strategia de apărare a Statelor Unite.

Șefa FMI avertizează cu privire la riscul SUA

Intrarea SUA în incapacitate de plată ar putea avea „consecinţe deplorabile" atât pentru Statele Unite cât și pentru întreaga lume, a declarat noua șefă a FMI citată de AFP.

Exodul creştinilor din Orientul Mijlociu stârneşte îngrijorări

    În octombrie 2010, va avea loc la Roma un sinod care va reuni episcopi catolici şi patriarhi din Orientul Mijlociu. Reuniunea va avea loc pentru a discuta problemele care îi afectează pe creştinii din Orient, în contextul în care exodul creştinilor din această regiune a dobândit proporţii înfricoşătoare.     Populaţia creştină a scăzut cu...

Căutările pe Google influenţează memoria

Folosirea motoarelor de căutare pe internet modifică modul în care stocăm informaţiile în memorie, precum şi modul în care accesăm aceste informaţii. Tendinţa este de a folosi creierul pentru a afla cum să căutăm informaţia în loc să accesăm direct informaţia.

Studiu: A merge sau nu la biserică – ce face diferenţa

Un studiu Pew Research Center care a explorat motivele pentru care americanii nu se duc la biserică a descoperit că cei mai mulţi invocă motive practice sau personale pentru absenţa lor, nicidecum o lipsă a credinţei.

Pastor găsit vinovat în cazul de custodie a unui fost cuplu de lesbiene

O curte federală din Vermont (SUA) a decis că reverendul Kenneth Miller este vinovat pentru că a ajutat o femeie să fugă cu fetiţa sa din stat, când trebuia să predea custodia fetei, fostei sale partenere lesbiene.

Oficialii israelieni se tem că ONU va recunoaşte Palestina

O telegramă secretă trimisă de ambasadorul israelian la ONU către Ministerul israelian de Externe arată îngrijorarea oficialilor israelieni faţă de sprijinul pe care îl va primiPalestina pentru recunoaşterea sa ca stat, relatează publicaţia Haaretz.

Detectarea cancerului, posibilă cu 6 ani înainte de declanşarea bolii

Cancerul poate fi detectat cu şase ani înainte de formarea tumorilor, anunţă cercetătorii la Universitatea Nottingham, din Marea Britanie. Detectarea se face cu ajutorul unui test sangvin care va fi disponibil pe piaţă începând din 2011.

Criza continuă să aibă un efect negativ asupra bisericilor

Tulburărirle economice la nivel global continuă să afecteze negativ bisericile, arată un sondaj efectuat de LifeWay Research, pe baza a 1.000 de interviuri cu pastori americani.

Președintele Siriei numește un creștin ministru al Apărării

Președintele Siriei, Bashar al-Assad, l-a numit săptămâna trecută pe creștinul Dawoud Rajiha în funcţia de ministru al Apărării. Mutarea președintelui este o sabie cu dublu tăiș pentru creștinii din ţară.

Noi sancţiuni pentru Iran. Ahmadinejad le aruncă la gunoi.

Consiliul de Securitate al ONU sancţionează pentru a patra oară Iranul, începând din 2006, în încercarea de a-l determina să-și întrerupă activităţile nucleare, transmite Reuters.

Giganţii IT dezvăluie o parte din cererile NSA

În urma unei înţelegeri încheiate recent cu Departamentul de Justiţie american, cinci companii importante din industria tehnologică au primit permisiunea de a dezvălui informaţii legate de cererile Agenţiei Naţionale de Sercuritate (NSA) din SUA, scrie Fox News.

Papa Francisc: „Nu am vrut să fiu Suveran Pontif”

Papa Francisc a mărturisit vineri că nu şi-a dorit niciodată să fie papă şi că a ales să locuiască în camera modestă a unui hotel, în loc să folosească apartamentele papale, pentru a-şi proteja sănătatea psihică. Suveranul Pontif i-a surprins pe profesorii însoţitori renunţând la cuvântarea pregătită anterior, dar a răspuns la întrebările copiilor, informează...

Expunerea crucifixurilor în şcoli pune la încercare unitatea europeană

Aproape o treime din ţările care fac parte din Consiliul Europei şi-au declarat sprijinul în favoarea guvernului italian, care nu doreşte interzicerea afişării publice a crucifixurilor, chestiune judecată în cadrul unui proces aflat pe rol la Comisia Europeană pentru Drepturile Omului.