Analiştii sunt optimişti cu privire la viitorul Chinei, sub viitorul preşedinte

Schimbările de pe scena politică chineză şi schimbările ce se anunţă la nivelul economic şi politici i-au determinat pe analiştii economici ai lumii să facă câteva previziunile legate de viitorul Chinei.

Chinezii, tot mai curajoşi în a-şi apăra drepturile

Producţia într-o fabrică a companiei Foxconn Technology, un important furnizor de piese pentru produsele Apple, HP, Sony şi Nintendo, a fost oprită după izbucnirea unui conflict între angajaţi.

Esenţiale azi, 13 septembrie

Aung San Suu Kyi apără verdictul împotriva jurnaliștilor Reuters

Malaysia ia măsuri în privinţa reziduurilor din plastic

Timp de 28 de ani, China a fost cel mai mare importator și reciclator de deșeuri de plastic, metal și hârtie din lume, însă, începând cu anul acesta, ţara și-a închis porţile pentru deșeurile din plastic.

China a devenit a doua economie mondială

Guvernul de la Beijing a anunţat că economia chineză a devenit a doua cea mai mare economie a lumii după cea a Statelor Unite.

China arestează 93 de oameni care răspândeau zvonuri despre Apocalipsă

Aproape 100 de oameni au fost arestaţi în China după ce au răspândit tot felul de zvonuri despre Apocalipsă.

Esenţiale azi, 2 august

Trump cere oprirea anchetei privitoare la alegerile prezidenţiale din SUA

Chinezii se întorc la religie pentru a umple golul spiritual

Religiozitatea chinezilor creşte simultan cu economia lor, scrie NPR. Conform primului sondaj de mari proporţii referitor la credinţele religioase ale chinezilor, în 2006, 31,4% din populaţie s-a declarat religioasă.

China interzice și vânzarea online a Bibliei

Din cauza unei restricţii impuse de Beijing, retailerii online din China au retras Biblia de la vânzare, potrivit South China Morning Post. De asemenea, autorităţile chineze au în vedere implementarea de noi reguli care ar viza controlarea scenei religioase din China și limitarea influenţei creștinismului în această ţară.

4 mize ale disputei teritoriale dintre China și Japonia

Situaţia nu este deloc roză între China și Japonia, după ce guvernatorul de la Tokyo, Shoharo Ishihara, a lansat o ofertă de 26 de milioane de dolari, bani strânși din districtul său, pentru a cumpăra de la un proprietar privat insulele Senkahu. Insulele sunt revendicate însă de guvernul chinez, care a trimis marţi 11 nave...

Esenţiale azi, 5 septembrie

O româncă, ministru al Sporturilor în Franţa

Esenţiale azi, 20 august

Aproape 300 de plângeri depuse împotriva Jandarmeriei

China: zeci de persoane diagnosticate cu o formă misterioasă de pneumonie virală

Biroul de sănătate din orașul chinez Wuhan a anunţat la începutul săptămânii că 59 de persoane au fost diagnosticate cu o formă necunoscută de pneumonie, 7 pacienţi fiind în stare critică, iar alte 163 de persoane care au intrat în contact cu pacienţii aflându-se sub observaţie. Autorităţile au anunţat că, deși cauza nu a fost...

Guvern: 80% din studiile clinice din China sunt fraudate

O evaluare guvernamentală recentă a experimentelor clinice realizate în China a dezvăluit practici frauduloase în majoritatea covârșitoare a studiilor.

De ce nu vrea China să renunţe la politica unicului copil?

Măsurile abuzive ale autorităţilor chineze au atras în numeroase rânduri critici internaţionale care au reclamat încălcări flagrante ale drepturilor omului. Aici putem aminti condiţiile grele şi tortura din închisorile chineze a celor închişi, în special, pentru au refuzat să se închine conducătorului iubit sau a creştinilor persecutaţi, dar şi abuzurile din fabricile ce produc componente...

Obedienţă fatală: un băieţel a murit „după ce și-a ascultat profesorul”

Un caz tulburător a generat un scandal de proporţii în China. Un băieţel de 10 ani a murit după ce s-a aruncat de la etajul 30 al unei clădiri, la îndemnul profesorului lui.

Esenţiale azi, 22 mai

Turcia pedepsește: 104 persoane condamnate la închisoare pe viaţă

În China, redeșteptarea spirituală duce la protejarea mediului

Schimbările climatice cauzate de gazele cu efect de seră, care încălzesc planeta, promit să schimbe lumea prin distrugere. China este prima ţară care s-a aruncat puternic și fără rezerve în lupta pentru a împiedica acest proces. Iar acest lucru este esenţial, pentru că SUA și China sunt cei mai mari doi poluatori ai planetei, deţinând...

„Cale ferată-rival” pentru Canalul Panama

China vrea să construiască o cale ferată în Columbia, care va deveni un competitor din punct de vedere economic pentru Canalul Panama. Proiectul are nevoie de 7,6 miliarde de dolari pentru a finaliza cei 220 km de cale ferată, prin intermediul căreia chinezii vor putea exporta marfă în cele două Americi...

Cercetătorii chinezi anunţă încolţirea primei seminţe de bumbac pe Lună

Pentru prima dată în istorie s-a reușit creșterea materiei biologice pe Lună: cu ajutorul sondei Chang’e-4, China a trimis pe Lună seminţe de bumbac, care au încolţit, a anunţat Administraţia Naţională a Spaţiului din China.

China: sterilizare forţată în masă

Autorităţile pentru planificarea familială din sudul Chinei au trecut la o metodă ultimativă pentru aplicarea legislaţiei privind limitarea înmulţirii populaţiei. Un prim eşalon de aproape 10.000 de indivizi vor fi sterilizaţi, dacă va fi nevoie, chiar împotriva voinţei lor, scrie Times of London.