Asul lui Putin – Dependenţa noastră de Rusia
Chiar și după încetarea Războiul Rece, Rusia a rămas oaia neagră de pe noua hartă geopolitică. Afacerile încheiate de Europa și America cu ea au fost întodeauna lucrative, dar ascunse de dezbaterile publice. Situaţia actuală din Ucraina a forţat însă statele să își dezvăluie, cu oarecare rușine și vinovăţie, adevărata dimensiune a dependenţei de Rusia.
Un posibil război care aduce prea puţin, prea târziu
Reacţiile Occidentului au devenit de o duritate apoteotică, după ce SUA au confirmat că regimul sirian a folosit arme nucleare în timpul războiului civil ce durează de mai bine de doi ani. Şi, în timp ce episcopul catolic din Alep se teme de izbucnirea unui război mondial, cele mai multe voci deplâng intervenţia tardivă şi...
Creștini biciuiţi în Iran pentru vinul de împărtășanie
Patru creștini din Iran au fost condamnaţi la 80 de bice pentru că au băut vin în timpul unei împărtășanii.
China va prelua supremaţia economică a lumii în 2016
Conform FMI, anul 2016 ar putea fi anul 0 de la care va începe dominaţia Chinei ca primă putere economică mondială. Analiștii afirmă că am putea asista în mai puţin de 5 ani la „sfârșitul erei americane”, care a început în 1890.
Un misionar arestat în Coreea de Nord a fost eliberat
John Short, un misionar în vârstă de 75 de ani, a fost arestat de autorităţile nord-coreene pe 16 februarie, fiindcă a lăsat pliante religioase în apropiere de un templu budist din Phenian. A fost eliberat după 13 zile de supraveghere 24/24 și interogatorii, pentru că a scris o declaraţie în care a admis că acţiunile...
Rusia ia poziţie în favoarea minorităţilor religioase „distructive"
Procurorul general al Rusiei a cerut retragerea declaraţiilor Ministerului Educaţiei din Republica Başkortostan, care susţine că anumite grupări religioase sunt „distructive", relatează Christian Telegraph.
Putinism în regim de copy-paste
Nazismul și stalinismul au părut mult timp să fie două construcţii politice care nu mai au șansa unei reînvieri. Dar iată că la orizont se profilează tot mai clar un alt fenomen provocator pentru spaţiul democratic: putinismul. Mai mult decât o etichetă, acesta constituie deja un model pe care unii se grăbesc să îl...
Împăratul Japoniei a efectuat un ritual de informare a zeilor cu privire la abdicarea sa
Împăratul Akihito s-a rugat la un sanctuar japonez ca parte dintr-un ritual menit să le comunice zeilor șintoiști viitoarea lui abdicare, informează Religion News.
India: cuplurile care au relaţii sexuale sunt considerate ca fiind căsătorite
O curte de judecată din statul indian Tamil Nadu, din sudul ţării, a hotărât ca persoanele care au avut relaţii sexuale să fie considerate din punct de vedere legal ca fiind căsătorite.
Guvern ateu cere ajutor credincioșilor
Într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul guvernului, Administraţia Chineză pentru Relaţiile cu Cultele a cerut comunităţii religioase să doneze bani sau bunuri pentru reconstrucţia zonei tibetane Yushu, din provincia Qinghai, care a fost răvășită, la mijlocul lunii aprilie, de un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter.
Populaţia online a Chinei a depășit jumătate de miliard
Numărul total al utilizatorilor de Internet din China a depăşit 500 de milioane în noiembrie 2011, ceea ce înseamnă că unul din 3 chinezi foloseşte Internetul, conform declaraţiilor de miercuri ale China Internet Network Information Center (CNNIC).
Frustrantul joc dublu al Rusiei
Întâlnirea de aproape două ore pe care au avut-o preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american, Barack Obama, la summitul G20 din Mexic a lăsat în urmă frustrări de ambele părţi.
Siria în luna martie: mai mulţi morţi ca niciodată
Peste 6.000 de persoane au murit în Siria în luna martie, cea mai sângeroasă lună din ultimii doi ani, de la începutul revoltei împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad. O treime dintre victime sunt civili, a anunţat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), conform BBC.
Coșmarul bolnavilor și al gravidelor din Afganistan
Pentru un locuitor din Afganistant care are nevoie de îngrijire, drumul către un centru medical poate deveni ultima călătorie din viaţa sa. Lipsa accesului la serviciile medicale, sărăcia sau riscurile deplasării prin zonele de conflict sunt câteva dintre pericolele la care sunt expuși pacienţii din aceste zone, avertizează cel mai recent raport al Organizaţiei...
Peste 51.000 de japonezi au peste 100 de ani
Cu ocazia Zilei respectului pentru vârstnici, pe 17 septembrie, Ministerul Sănătăţii al Japoniei a anunţat un record de 51.376 de persoane care au împlinit vârsta de 100 de ani.
Triburile Bajau și-au dezvoltat abilităţi de scufundare nemaiîntâlnite
Potrivit unui studiu publicat în jurnalul de specialitate Cell Press, capacitatea extraordinară de a rezista sub apă a triburilor Bajau, care se îndeletnicesc cu pescuitul subacvatic, se datorează unei spline neobişnuit de mari, o modificare a organismului produsă în generaţii.
VIDEO: 27 de centre de tortură, descoperite în Siria
În contextul în care autorităţile siriene sunt în cea de-a 16-a lună de represiune violentă a protestelor anti-guvernamentale, Human Rights Watch a făcut public un raport de 81 de pagini care documentează funcţionarea a cel puţin 27 de centre de tortură a protestatarilor şi activiştilor din opoziţie, pe teritoriul Siriei.
Siria: războiul și veștile de război (vezi care e poziţia României)
Vicepreședintele american Joe Biden a declarat luni că „nu încape îndoială" că guvernul Siriei a folosit arme chimice, și din acest motiv trebuie tras la răspundere. Oficialii americani s-au declarat gata să lanseze o ofensivă militară la ordinul președintelui Barack Obama, iar aliaţii SUA s-au arătat și ei pregătiţi pentru acţiune....
Oficial din Filipine refuză să mănânce până nu se iau măsuri privind clima
Naderev Sano, membru al Comisiei filipineze pentru schimbarea climei din cadrul Convenţiei Cadru privind Schimbările Climatice ce își desfășoară zilele acestea cea de-a 19 Conferinţă a Părţilor la Varșovia, a intrat în greva foamei, după cele întâmplate în Filipine.
Diabetul, ucigaşul tăcut al Asiei
Ţările Asiei sunt afectate de o epidemie de diabet, China fiind ţara cu cele mai multe cazuri de diabet din lume, potrivit Federaţiei Internaţionale a Diabetului (IDF).

















