Coreea de Nord – când foametea dă în canibalism
Sărăcia lucie cu care se confruntă nord coreenii nu mai reprezintă de mult timp o noutate, nici măcar în presa occidentală. Dar dezvăluirile făcute de o agenţie de ştiri asiatică cu privire la numărul tot mai mare de cazuri de canibalism ale părinţilor faţă de propriii copii zguduie Occidentul.
Povestea incredibilă a lui Otto Warmbier și urmările ei globale
Nu mă îndoiesc nici măcar pentru câteva secunde că povestea reală pe care o veţi citi în următoarele minute va ajunge scenariul unui film de Hollywood cu nimic mai prejos decât Podul spionilor, o dramă istorică din 2015, nominalizată la șase Premii Oscar, despre negocierea unui schimb de spioni între Statele Unite și Uniunea Sovietică.
Viaţa în Coreea de Nord: „La 7 ani am văzut prima execuţie publică”
Puţine sunt poveștile refugiaţilor din Coreea de Nord și la fel de puţine sunt și cele de succes. Aceasta este una dintre ele!
Studentul american eliberat de Phenian a murit
Otto Warmbier, fost student al Universităţii din Virginia, repatriat în SUA săptămâna trecută după ce a fost închis mai bine de un an în Coreea de Nord, a murit.
Este pace între Coreea de Nord și Coreea de Sud
La şaizeci şi cinci de ani după încetarea războiului coreean, președintele sud-coreean, Moon Jae-in, şi președintele nord-coreean, Kim Jong-un, au anunţat sfârșitul războiului dintre cele două ţări și denuclearizarea Peninsulei Coreea.
Nazismul nu a murit, ci supravieţuiește în Coreea de Nord (video)
Închisorile nord-coreene sunt lagăre de exterminare funcţionând după un sistem pe care istoria încă nu l-a uitat. Mii de deţinuţi îndură forme de tortură întâlnite în vremuri considerate apuse. Despre acestea mărturisesc foşti deţinuţi, foşti paznici şi chiar şi un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Cimentaţi în minciună. Ce soluţii mai există pentru poporul nord-coreean?
Coreea de Nord a fost mereu în atenţia (chiar și periferică) a mediei occidentale, fie prin eforturile de înarmare, fie prin gravele încălcări ale drepturilor omului. S-a vorbit însă mult mai puţin despre cum ar putea fi ajutaţi nord-coreenii, care trăiesc de câteva decenii o adevărată poveste de groază, cu toate ingredientele ei.
Ce rămâne în urma întâlnirii dintre Donald Trump și Kim Jong-un
Nu a trecut nici măcar un an de la ultimul schimb de insulte între președintele american, Donald Trump, și liderul de stat nord-coreean, Kim Jong-un. Istoria apelativelor pe care și le-au adresat reciproc merge până în timpul campaniei pentru prezidenţialele americane. Astăzi însă, la finalul unei întâlniri istorice, ambii președinţi nu au avut de spus...
O întâlnire care vine prea târziu. Drama familiilor coreene despărţite de peste 6 decenii
„Când îi putem întâlni pe cei dragi? După ce murim toţi?”, este strigătul lui Hwang Rae-ha, un fermier sud-coreean care nu și-a mai văzut mama de aproape 70 de ani. Întrebarea poate fi multiplicată de zeci de mii de ori, pentru că tot atâţia coreeni așteaptă, după decenii de dor, să își îmbrăţișeze rudele –...
ONU estimează o foamete în Coreea de Nord
ONU a raportat că 6 milioane de persoane din Coreea de Nord, aproape un sfert din populaţia ţării, au urgentă nevoie de alimente și asistenţă internaţională.
Tensiunile dintre SUA și Coreea de Nord, dezvoltate în câteva scenarii
Petrecerea s-a terminat. Coreea de Nord a câștigat, spun unele publicaţii, referindu-se la faptul că, după atâţia ani de teste nucleare, însoţite de avertizări diplomatice de partea americanilor, Coreea de Nord a reușit să miniaturizeze suficient o bombă nucleară. Iar acum avertizează că o trimite spre Guam.
După zeci de ani, 100 de coreeni își revăd familiile (Video)
Familii despărţite de 60 de ani, în urma războiului din Coreea, se reîntâlnesc zilele acestea la un complex montan din Coreea de Nord.
Coreea de Nord declară un oraș propriu „culmea civilizaţiei”
Coreea de Nord a deschis porţile unui oraș despre care instituţiile media naţionale spun că este „culmea civilizaţiei moderne”. Chiar liderul de stat, Kim Jong-un, a fost cel care a tăiat panglica orașului, numit Samjiyon, unul dintre cele mai mari proiecte de construcţie ale ţării.
Raport bizar: fosta iubită a liderului nord-corean a fost excutată pentru pornografie
Un raport şocant şi deocamdată neconfirmat a apărut în cotidianul sud-corean de limbă engleză, Chosun Ilbo, şi are în centru informaţia că fosta iubită a liderului nord-corean Kim Jong Un a fost executată de un pluton de execuţie pe 20 august, din cauza încălcării legilor anti-pornografie.
Ședinţă foto cu mesaj politic: Kim Jong-un călare pe un cal alb
La mai puţin de o săptămână de la lansarea a două „proiectile neidentificate” dintr-o provincie nord-coreeană spre coasta Japoniei, agenţia oficială de presă a Coreei de Nord a publicat mai multe fotografii în care Kim Jong-un călărește un cal alb spre muntele Paektu, cunoscut în cultura coreeană ca „Muntele Sacru”. În cei opt ani de...
Vot istoric: Coreea de Sud alege prima femeie preşedinte
Coreea de Sud sare peste câţiva paşi în istorie, prin alegerea primei femei pe postul de preşedinte al unei ţări dominate de bărbaţi în mai toate domeniile ei, de la politică, la economie.
Fugari nord-coreeni au făcut „mărturii de nedescris” pentru anchetatorii ONU
Reprezentanţii comisiilor din Tokyo şi Seul, care anchetează încălcarea drepturilor omului în Coreea de Nord şi interoghează coreeni aflaţi în exil şi foşti deţinuţi, s-au declarat şocaţi de mărturiile pe care fugarii le povestesc.
Coreea de Sud somată să nu aprindă luminiţe de Crăciun
Coreea de Nord a ameninţat Coreea de Sud că se va confrunta cu niște „consecinţe neașteptate" dacă va decide să aprindă luminiţele de Crăciun instalate în apropierea graniţei dintre cele două ţări, relatează BBC.
Oficiali din Coreea de Nord, executaţi în accidente de trafic înscenate
Un nou raport al Amnesty International prezintă o imagine înspăimântătoare a noului lider din Coreea de Nord, raportând despre execuţii, tortură şi alte tratamente îngrozitoare care au avut loc de când Kim Jong Un a preluat conducerea ţării, în decembrie anul trecut.
Kim Jong-un a executat 70 de oficiali de stat în 4 ani de mandat
Kim Jong-un a executat nu mai puţin de 70 de oficiali nord-coreeni în cei doar patru ani de când se află la putere. Regimul lui Kim Jong-un l-ar depăși astfel în cruzime pe cel al tatălui său, au acuzat mai mulţi oficiali sud-coreeni, reuniţi joi la Seul pentru un forum.
Speranţa intră pe undele radioului în casele nord-coreenilor
Viaţa locuitorilor din Coreea de Nord pare un decupaj dintr-o distopie terifiantă – dar chiar și aici, există mai multe trepte ale suferinţei, iar dizidenţii și creștinii sunt nevoiţi să coboare până la ultima. Chiar și așa, în Coreea de Nord încă mai există creștini, iar cum întâlnirile religioase sau prezenţa misionarilor sunt cu desăvârșire...


















