Șanse „egale”: bogaţii în Forbes și săracii în criză
Semne bune anul are: au apărut 268 de miliardari noi. Și nu doar bărbaţi, 42 dintre cei nou-intraţi sunt femei. Criza nu îi afectează egal pe toţi, în condiţiile în care cei mai bogaţi oameni ai lumii din Top Forbes și-au multiplicat averile.
Roma, la un pas de faliment
Capitala Italiei se află pe marginea prăpastiei, în pragul falimentului, după ce parlamentul i-a refuzat ajutorul pentru acoperirea deficitului de 816 milioane de euro.
Cum ne înșală indicatorii economici
„Nu vă încredeţi în numerele care ne guvernează lumea" este mesajul transmis de Zachary Karabell, economist american, în noua sa carte The Leading Indicators. El explică că cifrele cu care suntem bombardaţi săptămânal, despre PIB, încrederea consumatorilor, prosperitate și satisfacţia vieţii nu reflectă în mod precis lumea în care trăim.
Rata somajului în zona euro, mult mai mare decât cea oficială
Milioanele de oameni din zona euro care au renunţat să-şi mai caute un loc de muncă ar putea face ca rata şomajului să fie şi mai mare, deoarece ei nu sunt incluşi în statisticile oficiale.
Faţa neagră a monedei virtuale bitcoin
Charlie Shrem, vicepreședinte al Fundaţiei Bitcoin și director al BitInstant, o platformă populară de schimb valutar pentru moneda virtuală, a fost arestat la Aeroportul Internaţional din New York JFK, pentru spălare de bani, spre șocul comunităţii care a luat naștere în jurul bitcoin.
Şomajul în rândul tinerilor, cea mai mare problemă a Europei
Lipsa locurilor de muncă pentru tineri este una dintre cele mai mari şi grave probleme pentru Europa, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
America iese din topul 10 al ţărilor cu cea mai mare libertate economică
După şapte ani de continuu declin economic, America nu se mai încadrează în topul celor 10 ţări cu cea mai mare libertate economică din lume, ceea ce presupune consecinţe grave pentru naţiune.
Prea bogaţi pentru această lume
În articolul "Obscenitatea bogăţiei și revolta sărăciei", Semnele timpului a arătat că în societatea în care trăim astăzi suntem puși în faţa a două realităţi, care deși sunt contradictorii, se desfășoară concomitent: suntem prea bogaţi pentru această lume și, totodată, suntem prea săraci pentru ea.
Obscenitatea bogăţiei şi revolta sărăciei
„Problema fundamentală a epocii noastre este buna gospodărire a bogăţiilor, astfel încât raporturile dintre bogaţi şi săraci să fie armonioase." O scria filantropul american Andrew Carnegie în Evanghelia bogăţiei (1889), cu doi ani înainte să devină cel mai bogat om din lume. Din nefericire, este un adevăr la fel de actual acum, la un secol...
Pericolele care ne pândesc la colţul următorului deceniu
Diferenţa crescândă dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci oameni este cel mai mare pericol cu care se va confrunta populaţia planetei în umătorii 10 ani, avertizează un raport realizat de peste 700 de experţi de la World Economic Forum. Unele riscuri din ierarhie sunt uşor de ghicit, dar altele au un impact neaşteptat....
Moneda virtuală a internetului, bitcoin, a ajuns în România
Horea Vuşcan, un tânăr din Oradea, a anunţat miercuri că a lansat prima platformă de tranzacţionare a monedei virtuale bitcoin din România. Moneda virtuală, care a apărut în 2009, are în prezent valoarea de 2.400 de lei per unitate.
Acord „istoric” al miniştrilor de Finanţe UE asupra uniunii bancare
După 12 ore de negocieri la Bruxelles, miniștrii de finanţe din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un important acord asupra uniunii bancare, informează Mediafax. „Acesta este un acord important, un acord decisiv, un acord istoric", a declarat ministrul francez de finanţe, Pierre Moscovici, la finalul negocierilor.
În 2018, lumea va fi cu 40% mai bogată
Averea globală va crește cu aproape 40% în următorii 5 ani, ajungând la 334 trilioane de dolari, până în 2018, estimează autorii celui mai recent raport Credit Suisse. Circa 29% din cota de creștere o asigură pieţele emergente, între care China reprezintă 50%. Între anii 200 și 2013, acestea și-au dublat...
Yuanul a devenit a doua cea mai utilizată monedă, devansând euro
Yuanul, monedă naţională a Chinei, s-a plasat pe locul al doilea în topul celor mai folosite monede în comerţul internaţional, după dolar şi devansând euro.
Iranul ameninţă cu declanşarea unui război al preţului petrolului
Chiar dacă preţul petrolului va scădea la 20 de dolari pe baril, Iranul este decis să crească producţia, avertizând că va declanşa un război al preţului petrolului pe piaţa mondială, în cadrul unei reuniuni OPEC ce a avut loc la Viena.
Ce este și cum funcţionează bitcoin?
Bitcoin este o nouă monedă, care a fost creată în 2009 de către o persoană cu pseudonimul Satoshi Nakamoto. Tranzacţiile cu bitcoin sunt directe, nu percep taxe și nu îţi cer numele real. Din ce în ce mai mulţi comercianţi au început să accepte moneda, de la servicii de web la pizzerii și saloane de...
Ţara care are prea mulţi bani
Norvegia este ţara unde banii prea mulţi le dau dureri de cap guvernanţilor, care nu mai știu ce să facă cu ei.
Schimbări importante în geografia europeană şi americană
Mişcările separatiste din Europa şi Statele Unite ale Americii au fost foarte ocupate în ultima perioadă, viitorul incluzând câteva noi state în geografia lumii.
Impactul negativ al crizei economice asupra creierului
Pe lângă problemele de ordin financiar pe care le naște, precum micșorarea veniturilor sau disponibilizările, recesiunea ar putea contribui la alterearea funcţiilor cognitive ale indivizilor, arată un studiu efectuat în Europa, citat de Daily Mail.
Firmele din România au nevoie de 200 de ore pentru a-şi plăti toate taxele
Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, România ocupă unul dintre ultimele locuri în clasamentul mondial în ceea ce priveşte uşurinţa cu care ţările analizate îşi plătesc dările către stat.
SUA vor deveni cel mai mare producător de petrol din lume până în 2015
SUA vor devansa Rusia, devenind cel mai mare producător de petrol până în anul 2015, iar în următoarele două decenii vor fi, în mod probabil, independente din punct de vedere energetic, datorită exploatării zăcămintelor de şist.














