FMI are „misiuni” diferite în Estul Europei
După ce săptămâna trecută FMI își majora resursele de creditare de la 750 de miliarde la 1000 de miliarde de dolari, conform Financial Times, zilele acestea misiunile Fondului încep noi vizite în ţările din estul Europei.
GfK: Inflaţia şi datoriile publice domină UE
Starea de spirit a consumatorilor europeni este dominată de creşterea inflaţiei şi de cotele înalte ale datoriei publice. În timp ce germanii sunt mai optimişti cu privire la revenirea economică, alte state europene resimt puternic efectele crizei economice.
Mesajul periculos al renunţării la ţara-mamă
Ministrul scoţian Alex Salmond şi primul ministru britanic David Cameron au semnat „Înţelegerea Edinburgh", prin care Scoţia primeşte dreptul de a organiza, în 2014, un referendum pentru independenţa ţării. Mesajul pe care îl dă Scoţia nu doar că testează relaţiile europene, ci ridică o problemă adusă în discuţie şi de alte ţări/regiuni ale Uniunii Europene....
Viaţa sub limita sărăciei în România
„Visuri la cheie” este emisiunea care, sezon după sezon, aduce pe micile ecrane imaginea unei Românii parcă pierdute într-un alt secol. Împreună cu apelurile la donaţii pe Facebook ale diverselor fundaţii umanitare, doar așa mai răsare dintr-un con de umbră drama satului românesc și a copiilor prea săraci pentru viaţa în România secolului XXI. Trecând...
Matematica absurdă a inegalităţii
La finalul anului 2015, 62 de persoane deţineau o avere egală cu cea a jumătăţii sărace a lumii, adică a aproximativ 3,5 miliarde de oameni[1]. Un astfel de semn de egalitate absurd nu este, din păcate, singular şi demonstrează încă o dată unde a ajuns nedreptatea într-o societate care se consideră pe culmea progresului.
Esenţiale azi, 23 octombrie
Multe amendamente din Codul penal afectează eficienţa sistemului judiciar
FMI nu exclude o recesiune mondială în 2012
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) prezenţi miercuri la o conferinţă la Bruxelles au declarat că nu exclud posibilitatea unei recesiuni la nivel mondial, în anul 2012, deși sunt „încrezători că vor ajunge la un rezultat pozitiv" în ceea ce privește livrarea tranşei de 8 miliarde de euro din împrumutul prevăzut în...
FMI, victima unui atac cibernetic major
Fondul Monetar Internaţional a fost ţinta unui atac cibernetic de amploare. Hackerii au încercat să instaleze un software care ar fi oferit unei ţări „o prezenţă internă” în reţeaua instituţiei.
Leul, la un nou maxim istoric
Cursul valutar a atins noi valori maxime, iar leul continuă să se deprecieze pe fondul tulburărilor de ordin politic din ţara noastră.
Moneda chineză va creşte cu 500% în următorii 20 de ani
Valoarea monedei chineze va creşte cu 300% până la 500% în următorii 20 de ani, potrivit unei estimări făcute de cunoscutul investitor Jim Rogers.
Nobelul pentru economie reaprinde o dilemă antică: putem cunoaște viitorul?
Eugene Fama, Lars Peter Hansen și Robert Shiller au primit Premiul Nobel în economie pentru eforturile lor de a răspunde la o întrebare-cheie: cum se comportă preţurile activelor în timp? Deși au propus soluţii foarte diferite, toţi cei trei au fost premiaţi.
Economia globală se îndreaptă spre prăpastie. Cine poate să pună frână?
Veștile proaste legate de falimentul companiilor mari, de tot mai frecventele retrogradări ale băncilor mari și chiar ale statelor nu mai surprind și nu mai impresionează pe nimeni sau, poate, pe foarte puţini. Însă atunci când sărăcia se întinde ca o plagă pe toate continenentele, chiar și oamenii de rând - care nu au auzit...
Cei mai mulţi europeni cred că măsurile de austeritate au dat greș
Mai bine de 50% dintre europeni cred că măsurile de austeritate adoptate din cauza crizei au eşuat, potrivit unui sondaj Gallup.
Record istoric de peste 4 lei pentru dolar
După aprecierea impresionantă a francului elveţian, este rândul dolarului să facă un salt istoric, depășind pragul de 4 lei.
N. Roubini: Actuala criză – o picătură din potopul care vine
Înainte de criză era poreclit "Dr Dezastru". Astăzi, lumea îi soarbe fiecare cuvânt pentru că previziunile lui cu privire la criza economică s-au adeverit cu acurateţe.
FMI: Cu măsurile luate, România poate merge mai departe
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), alături de cei ai Comisiei Europene (CE) și cei ai Băncii Mondiale (BM) au prezentat ieri concluziile evaluării acordului Stand-By: majoritatea criteriilor de performanţă stabilite pentru sfârșitul lunii iunie au fost îndeplinite. România va primi următoarea tranșă de 900 de milioane de euro.
Francul elveţian va fi "apărat cu orice preţ"
Banca Naţională a Elveţiei a șocat pieţele marţi, 6 septembrie, după ce a anunţat o rată minimă de schimb valutar între euro și francul elveţian. Reuters scrie că, folosind un limbaj dintre cele mai dure din era modernă, BNE a spus că nu va tolera un curs mai mic de 1,20 franci elveţieni pentru un...
Contradicţia secolului: vacuumul de putere globală
Fie că vorbim despre schimbările climatice, reducerea resurselor de apă potabilă sau petrol sau de scumpirea alimentelor, problemele cu care se confruntă ţările lumii în prezent au, în parte un caracter global.














