Musulmanii și antisemitismul, o combinaţie prezentă în Europa
Grupurile de extrema dreaptă rămân cea mai mare ameninţare la adresa evreilor din Germania și nu numai. Elementul de noutate constă în creșterea ostilităţii și din partea musulmanilor refugiaţi.
CEDO: România încalcă drepturile deţinuţilor
CEDO a constatat că situaţia din închisorile din România este caracterizată de o disfuncţionalitate structurală.
Viitorul politic al Franţei, între o extremistă și un „OZN”
Franţa a trecut prin primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar rezultatele au șocat ţara și promit să aducă schimbări și pentru Europa.
Suedia și imigranţii: Un duet cu probleme
Stockholm a intrat recent pe lista orașelor europene devenite victime ale unor atacuri cu camioane deturnate, după Londra, Berlin și Nisa. În consecinţă, tot mai mulţi se întreabă dacă situaţia actuală este efectul unei politici imigraţioniste scăpate de sub control.
Problema Ungariei cu George Soros, o tragedie europeană
Mai multe ţări europene l-au introdus pe miliardarul George Soros în arsenalul populist folosit în ultimii ani pentru îndepărtarea mai mult sau mai puţin subtilă de democraţie. Însă niciuna dintre aceste ţări nu a mers atât de departe precum Ungaria.
Cum se simte (ne)fericirea la români
Multe organizaţii pretind că știu ce este fericirea și cum se măsoară și termină prin a alcătui topuri cu cele mai fericite ţări din lume. Problema noastră este că indiferent de indicii folosiţi, definiţiile aplicate și metodele de calcul preferate, România iese veșnic nefericită.
Fabrici de ură
Minciunile care le sunt servite deopotrivă ucrainenilor și rușilor alimentează fiecare tabără cu ură infinită faţă de cealaltă.
O gură de oxigen dinspre Ţara lalelelor: vot de blam acordat extremismului
„În sfârșit! Olanda a dovedit că populiștii pot fi opriţi. O lecţie utilă pentru europenii care vor fi confruntaţi în curând cu alegeri”, comentează DW, pe marginea proaspetelor alegeri din Olanda.
Italia, ofertă de sclavie pentru femeile din România
Au trecut deja câteva zile de când românii sunt din nou în atenţia presei internaţionale. Revine în prim plan situaţia femeilor plecate la muncă în străinătate, expuse unor situaţii greu de imaginat pentru lumea civilizată. Italia, primitoare pentru unii români, pare să fi devenit pentru alţii locul „ideal” pentru ceea ce am putea numi sclavie...
A fugit de foametea din Somalia, iar acum flămânzește în România
Nu o cunoașteţi. Nu o vedeţi. Nu îi veţi ști decât pseudonimul, Alzina, care în limba arabă înseamnă „femeie”. La acest nivel generic va trebui să vă atașaţi de această persoană, dacă vreţi să o ajutaţi. E greu, dar nu e imposibil.
Disperarea de a pleca din România
Violate, bătute, exploatate – aceasta este drama româncelor plecate să muncească la ferme în Italia, ne anunţă The Guardian. Și bine că ne anunţă o publicaţie de circulaţie internaţională, pentru că oricum știm de câţiva ani, dar nici că ne pasă.
Criză diplomatică: Erdogan, în luptă cu „naziștii” din Europa
Erdogan continuă să agite apele în Europa, în timp ce se pregătește de întărirea prerogativelor prezidenţiale. Tensiunile diplomatice se amplifică, venindu-i rândul guvernului olandez să fie acuzat de practici naziste de către președintele turc.
100 de morţi în 2 zile – Știm pe ce lume trăim?
Fiecare cu ce-l doare, acesta este modul de raportare la ce se întâmplă în lume. România cu politica internă, Europa cu supravieţuirea, America cu un război inedit între președinte și mass-media, Rusia cu politica „dezbină și cucerește”... Așa se face că pot să moară 100 de oameni în 2 zile dintr-o cauză care ne afectează...
Populismul 2.0 și teoriile conspiraţiei cu specific românesc
Criza politică în care se afundă România ridică semne de întrebare cu privire la tendinţa izolaţionistă ce deja se face simţită în Europa și riscă să se extindă și spre Est. Renașterea populismului și a modelelor alternative la democraţia liberală a fost tema centrală a Raportului Anual Expert Forum, care a fost lansat recent la...
Oglinda lui Hitler
A șaptezecea aniversare a încheierii celui mai recent război mondial a intensificat eforturile pentru înţelegerea acestei tragice istorii. Într-o perioadă în care se acumulează noi tensiuni politice, economice și religioase între diferite naţiuni, iar lideri politici mondiali nu ocolesc în discursul lor referiri la o posibilă confruntare, este nevoie să ne gândim serios la propria...
21 de momente memorabile de la cel mai mare protest din București (GALERIE FOTO)
Sute de mii de români au ieșit ieri seară în stradă, atât în Capitală cât și în alte orașe ale ţării pentru a-și manifesta adeziunea la lupta împotriva corupţiei. Sentimentul de solidaritate a electrizat mulţimea, provocând instantanee emoţionante. Iată doar câteva dintre cele mai memorabile sau exponenţiale astfel de momente.
Semnele străzii (GALERIE FOTO)
Peste 300.000 de români din toată ţara au ieșit miercuri în stradă în cel mai amplu protest de după Decembrie '89. Unii și-au scris doleanţele pe pancarte, iar altora li se citeau pe chip. Protestul a survenit după ce marţi seară ministrul justiţiei a anunţat că Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea...
Puncte electorale care pot schimba lumea în 2017
Anul 2017 stă sub spectrul unor schimbări majore, configurate de o serie de decizii la urne care pot contribui în mod radical la modelarea geopolitică a lumii. Unora dintre ţările respective li se acordă prea puţină importanţă.
Propaganda L-a ucis pe Iisus. De la propaganda de ieri la cea de azi
În mintea noastră, propaganda face parte din peisajul celor două războaie mondiale, este ceva înţepenit în timp, care nu poate acţiona ca atare și azi, în democraţie, în era libertăţii informaţiilor garantată de internet, nici măcar într-o ţară ca România. Dar funcţionează, din moment ce în aceste zile societatea este fragmentată în grupuri care se...
Războiul pentru opinia publică. Ce să facem cu protestele în democraţie?
Abia a început anul 2017 și discursul public a luat-o razna. Din Statele Unite și până în România a ieșit la lumina zilei un trend îngrijorător – puterea se declară grav alergică la opinii contrare și tratamentul presupune impunerea asupra opiniei publice a unei realităţi „alternative”.
Antipatia faţă de statistici maschează tranziţia la o nouă eră a informaţiei
Eșecul sondajelor de opinie de a prezice cu acurateţe cine va câștiga alegerile prezidenţiale din Statele Unite a ridicat un val de uimire care a măturat nu doar America, ci și alte ţări care așteptau cu interes rezultatul.































